Foamea (12)

Copegoro

Îndată ce am ajuns acasă, am rugat-o pe proprietăreasă să-mi dea o lampă; era foarte important să am acum o lampă; intenţionam să nu mă culc la noapte; drama făcea adevărate ravagii prin capul meu şi aveam speranţa fermă că voi putea scrie o bucată bună până a doua zi în zori. Rugămintea mi-am formulat-o în cuvinte foarte umile, căci observasem pe faţa proprietăresei o strâmbătură de nemulţumire în momentul în care m-a văzut intrând iarăşi în cameră. I-am spus că aproape terminasem de scris o dramă remarcabilă; nu-mi mai lipseau decât câteva scene. Apoi i-am dat să înţeleagă că este foarte posibil ca piesa să fie jucată la vreunul din teatre, chiar înainte ca eu să aflu ceva în această privinţă. Dacă ar vrea să-mi facă acest mare serviciu, atunci...

Foamea (11)

Venise iarna; o iarnă umedă, aproape fără zăpadă, o noapte nesfârşită, întunecoasă şi ceţoasă şi lipsită câte o săptămână în şir chiar şi de cea mai uşoară adiere de vânt uscat. Gazul ardea în felinare aproape ziua întreagă, şi totuşi oamenii se loveau unul de altul în ceaţă. Toate sunetele - dangătul clopotelor de la biserici, clinchetul clopoţeilor de la caii înhămaţi la trăsuri, vocile oamenilor, tropotul copitelor - toate se auzeau în surdină, înăbuşite de aerul dens. Trecea săptămână după săptămână, dar vremea continua să rămână neschimbată.

Foamea (10)

A doua zi m-am trezit scăldat în sudoare; febra mă vlăguise. La început nu mi-am dat bine seama ce se petrecuse cu mine. Am privit mirat în jur, m-am simţit cu totul schimbat în felul meu de a fi, nu m-am recunoscut. Mi-am pipăit braţele şi picioarele, am rămas mut de uimire că fereastra se afla pe peretele ei şi nu pe cel opus şi auzeam tropotul cailor jos în curte, de parcă acest zgomot ar fi venit de undeva, de sus. În plus, îmi era şi greaţă.

Părul scăldat în sudoare rece mi se lipise de frunte. M-am sprijinit în coate şi am privit spre pernă: era plină de şuviţe de păr umed. În cursul nopţii, picioarele mi se umflaseră în pantofi; dar nu mă dureau. În schimb, nu puteam să-mi mişc degetele.

Foamea (9)

Kierulf

Ziua următoare a nins şi mai mult; o zăpadă grea, amestecată cu ploaie, fulgi mari, albăstrui care cădeau şi se prefăceau în noroi. Vremea era rece şi umedă.

M-am trezit destul de târziu, zăpăcit de emoţiile din seara precedentă, cu inima fermecată de minunata întâlnire. În încântarea mea, am rămas încă un timp culcat, dar, de fapt, absolut treaz, închipuindu-mi că Ylajali se află în apropierea mea; mi-am întins mâinile, m-am îmbrăţişat pe mine însumi şi am sărutat aerul. M-am sculat în cele din urmă, am băut încă o ceaşcă de lapte şi îndată după aceea am mâncat un biftec - şi astfel mi-a trecut foamea; doar nervii îmi erau din nou foarte încordaţi.

Foamea (8)

Tânăra din faţa porţii

Mâncarea a început să-şi facă efectul; mi-a fost tare rău din cauza ei şi bineînţeles că nu am putut s-o reţin multă vreme. Îmi deşertam stomacul în fiecare ungher întunecat pe lângă care treceam, luptam din răsputeri să-mi potolesc greaţa care mă chinuia întruna, strângeam pumnii şi încercam să mă reţin, băteam cu piciorul în caldarâm şi înghiţeam cu furie tot ce-mi venea în sus - zadarnic! În cele din urmă, am intrat sub o poartă, m-am aplecat, orbit de lacrimile care-mi umpluseră ochii, şi am vomitat din nou.

Foamea (7)

Comandorul

Astfel a trecut o săptămână de glorie şi de bucurie.

Învinsesem şi de data aceasta greutatea cea mai mare; mâncam în fiecare zi, curajul îmi creştea şi luam o iniţiativă după alta.

Lucram la vreo trei sau patru articole, care îmi secătuiau de-a dreptul bietul meu creier, răpindu-i până şi ultima scânteie, ultima idee ce se năştea înăuntrul lui. Mi se părea că merge mai bine decât înainte. Ultimul articol, la care muncisem atâta şi de care legasem mari speranţe, îmi fusese înapoiat de redactor şi îl distrusesem îndată, furios, ofensat, fără să-l mai recitesc. Voiam să încerc să colaborez pe viitor şi la un alt ziar, spre a-mi deschide mai multe posibilităţi. În cel mai rău caz, dacă nici aceasta nu mă scotea la liman, tot mă mai puteam refugia la vapoare; vasul „Norme" era ancorat în port, gata de plecare şi poate aş fi reuşit să primesc acolo de lucru până la Arhanghelsk sau ori încotro s-ar fi îndreptat. Aşa că nu eram lipsit de perspective chiar din mai multe părţi.

Foamea (6)

Unchiul

Afară bătea soarele; se făcuse ora zece şi în piaţa Youngstorvet circulaţia era iarăşi normală. Încotro s-o apuc? Caut manuscrisul în buzunar: la ora unsprezece voiam să încerc să vorbesc cu redactorul. Mă opresc un moment la balustradă şi urmăresc pulsaţiile vieţii de jos; între timp, hainele începură să mi se usuce. Foamea apăruse din nou, rozându-mă în piept, provocându-mi tot mai des împunsături dureroase. Oare într-adevăr nu mai aveam nici un prieten la care să pot apela? Încerc să-mi amintesc de cineva care să-mi împrumute zece 0re, dar nu găsesc pe nimeni. Altfel, era o zi splendidă; soare strălucitor şi lumină multă în jurul meu; cerul stătea suspendat ca o mare albastră deasupra munţilor Lier...

Foamea (5)

Kuboaa

Trecuseră câteva săptămâni şi într-o seară mă aflam în oraş.

Mă dusesem iarăşi într-unul dintre cimitire încercând să scriu un articol pentru un ziar; între timp, se făcuse ora zece, se întunecase şi poarta cimitirului urma să se închidă. Eram flămând, foarte flămând; cele zece coroane mi-au ajuns, din păcate, prea puţin; trecuseră două, aproape trei zile şi nopţi de când nu mai mâncasem nimic şi mă simţeam sleit; mă obosea chiar şi să ţin creionul în mână. Aveam în buzunar o jumătate de briceag şi o legătură de chei, dar nici un 0re.

Foamea (4)

Poliţistul
La primărie era ora şapte. M-am plimbat prin apropierea cafenelei, prin faţa grilajului de fier, observându-i foarte atent pe toţi cei care intrau sau ieşeau. În sfârşit, către ora opt, iată-l pe tânărul meu; bine făcut şi elegant, ieşind în stradă şi îndreptându-se spre intrarea cafenelei. Când l-am zărit, inima a început să mi se zbată în piept ca o păsărică într-o colivie; şi l-am luat prin surprindere fără să-l mai salut:

Foamea(3)

Forfecilă

Străzile erau curate în urma ploii de dimineaţă. Norii atârnau mohorâţi la o înălţime mică deasupra oraşului şi nu se zărea nici urma unei raze de soare. Oare cât să fi fost ora? Trecând, ca de obicei, prin faţa primăriei, am văzut că era opt şi jumătate. Prin urmare, mai aveam câteva ore; n-avea niciun rost să merg la ziar înainte de zece, poate chiar unsprezece. Aşadar, puteam să mai hoinăresc până atunci şi să încerc să fac rost de ceva mâncare pentru un mic dejun. De altfel, nu mă mai temeam că mă voi culca flămând; timpurile acelea trecuseră, mulţumesc lui Dumnezeu! Era o etapă depăşită, un vis urât. Acum o apucasem pe calea cea bună.

Cum gandeste un ministru al propagandei

Tot gandindu-ma eu la gestul lui Knut Hamsun de a-i oferi lui Goebbels medalia pe care i-o pusese la gat reprezentantul Comitetului Nobel, mi-am spus ca ministrul nazist al propagandei trebuie sa fi fost un om de o anume factura, vreau sa spun ca i-ar fi dat oricand clasa, in ce priveste farmecul personal, unui Fenechiu sau unui Chitoiu (cu seful fanfaronilor, Vosganian, poate ca nu i-ar fi mers chiar atat de usor). Altfel nu-mi explic cum a putut el sa il cucereasca pe Hamsun. Dar deh, incurcate sunt caile Domnului. 

Cu gandul asta in minte, m-am apucat sa caut prin oceanul virtual niscai vorbe mai cu schepsis spuse de Goebbels. Si ce sa vezi? Exista zeci de citate din rostirile lui, unele chiar memorabile, macar prin cinismul lor. Ia uite-aici:

Foamea(2)

Happolati
Nu am întâmpinat nici o greutate ca să-l primesc. Zaraful mi-a adus el însuşi vesta şi m-a rugat să caut prin toate buzunarele; am găsit cu acest prilej şi câteva bonuri de amanetare, pe care le-am băgat în buzunarul hainei. Apoi i-am mulţumit pentru amabilitate. M-am simţit tot mai atras de el şi deodată mi s-a părut că este foarte important să-i fac o impresie bună. M-am îndreptat spre uşă, dar m-am întors din nou spre tejghea, ca şi când aş fi uitat ceva. Mi se părea că îi datorez o explicaţie, o lămurire, şi am început să fredonez ceva spre a-i atrage atenţia. Apoi am luat creionul şi l-am ridicat în sus.

- Nu mi-ar fi trecut prin cap - am spus - să fac un drum atât de lung pentru un creion oarecare; dar cu creionul acesta e altă poveste. E un creion special. Aşa, neînsemnat cum pare, această bucăţică de creion a făcut pur şi simplu din mine ceea ce sunt în această lume, sau, ca să zic aşa, mi-a conferit rangul pe care-l deţin în societate.

Foamea(1)

Era pe vremea când umblam flămând prin Christiania, acest oraş minunat, pe care nimeni nu-l părăseşte fără să fi rămas cu amprenta lui...

Stăteam culcat, dar treaz, în camera mea de la mansardă şi dedesubt auzeam o pendulă bătând de şase ori; se luminase bine de ziuă şi oamenii începeau să circule pe scară. Jos, lângă uşă, unde camera era tapetată cu numere vechi ale ziarului Morgenbladet, puteam desluşi un anunţ dat de directorul farului, iar puţin mai la stânga o reclamă cu litere mari, în care brutarul Fabian Olsen îşi lăuda pâinea proaspătă.

Knut Hamsun

Pe 19 februarie 1952 se stingea din viata, la varsta de 92 de ani, cel mai mare scriitor norvegian, Knut Hamsun. Multa lume citeste azi incredibilul sau roman "Foamea", dar putin stiu ca a fost un nazist adevarat. Din pacate, insa, chiar asa au stat lucrurile. Iata faptele:

Cu toate că în 1920 i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, personalitatea scriitorului a rămas umbrită de simpatiile necenzurate pentru cel de al Treilea Reich, pe care le-a susţinut făţiş chiar în timp ce Norvegia era sub ocupaţia nazistă. Filo-germanismul lui Hamsun a mers până acolo încât, în 1943, i-a dăruit medalia primită o dată cu Premiul Nobel lui Goebbels, ministrul nazist al propagandei. Mai mult, l-a cunoscut personal pe Hitler, iar după ce acesta s-a sinucis, i-a dedicat un necrolog în care îl declara drept unul dintre marii războinici ai omenirii. Adeziunea la ideologia extremei drepte i-a asigurat lui Hamsun tiraje uriaşe în Germania nazistă, însă, după încetarea războiului, l-a transformat într-un personaj indezirabil, ostracizat de confraţii de litere şi anchetat pentru colaboraţionism. 

Astazi, putem sa-l citim linistiti pe Hamsun, nazismul nu mai e la ordinea zilei, protagonistii acelor intamplari nu mai sunt in viata, noile generatii nu stiu ce s-a petrecut, iar unii dintre tinerii care au auzit de crimele nazistilor nu sunt impresionati de ele, ba chiar le contesta realitatea. Si, in fond, Foamea lui Hamsun e un roman teribil. L-am citit in adolescenta si a produs asupra mea o impresie de nesters. Cred ca merita sa urc, in serial, acest roman de exceptie, despre care unii spun ca ar fi piatra de temelie a literaturii absurdului, care a culminat cu scrierile lui Kafka.