Joc
sau duşmănie?
0 scenă
curioasă, pe care am văzut-o repetîndu-se de mai multe ori într-o vară şi pe
care am provocat-o şi eu de cîteva ori, îmi pune întrebarea dacă era de joc sau
duşmănie, fără să-i pot da vreun răspuns.
În apropierea
unei case de la ţară era o preafrumoasă dumbrăvioară, în care creşteau tei
mulţi şi mari. Aici e un rai al grangurilor. Cum nu sînt tulburaţi de nimeni,
an de an cuibăresc aici mai multe perechi şi nici nu se tem de apropierea
omului. Ca la toate casele de la ţară, nu lipseau nici aici cîinii.
Hansl,
bursucarul meu, stătea pe coadă şi hăpăia cu gura, neputincios, după grangurii
care îl atacau. Se coborau în zbor repezit pînă la capul cîinelui, mai să-l
ajungă, şi se ridicau, iarăşi, ca să revină din nou şi din nou. Apoi, cîinele
s-a culcat pe spate, comic, cu picioarele în sus şi la fiecare atac răspundea
cu cîte o smucitură din labe.
Cînd m-am
apropiat, grangurii au încetat, s-au suit în umbra teilor şi au început să
şuiere paşnic.
Si în zilele
următoare am auzit asemenea holcă în dumbravă şi iarăşi am văzut scena de mai
sus. Apoi am făcut o... experienţă. Am dus pe rînd alţi cîini si i-am lăsat să
scotocească prin dumbravă. Grangurii n-au luat notă de prezenţa lor. Cînd am
dus mai tîrziu apoi bursucarul, numaidecît a început jocul sau războiul. Nu
ştiu ce era în capul grangurilor. De ce ar fi duşmănit pe acest cîine mic, care
nici într-un fel nu prezenta pentru ei vreo primejdie? Dar sînt sigur, din
toată purtarea cîinelui, că manejul îi făcea plăcere. Cînd am dus în dumbravă
bursucarul împreună cu alt cîine, preferinţa păsărilor a rămas fermă pentru cel
dintîi, ignorîndu-l complet pe celălalt.
Fie joc, fie
război, scenele acestea mi-au dat repetate răstimpuri de destindere, dar şi
puţină bătaie de cap, ca să le înţeleg rostul.
Ionel Pop -
Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu