Se afișează postările cu eticheta Dana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dana. Afișați toate postările

sâmbătă, 8 august 2015

Grăunțele pentru câini salvează vieți

A doua zi după ce am coborât din canion, m-am trezit de dimineață și m-am apucat să-mi strâng lucrurile risipite prin casa lui Gogol. Le-am pus pe toate lângă ușă, apoi am ieșit pe terasă, cu cafeaua. Și cum stăteam eu așa, savurând tot ce se putea savura, numai ce-l văd pe Ares, câinele curții, jucându-se cu ceva care inițial mi s-a părut a fi o bucată de cauciuc din cel pe care-l foloseam în copilărie pentru confecționat praștii. Îl arunca, îl prindea, îl scutura, ce mai, o joacă necurmată. M-am apropiat și, ce să vezi: era un pui de veveriță. Am scos repede niște grăunțe de câini și le-am pus lângă scări, Ares s-a repezit să le înfulece, iar eu am apucat puiul de coadă și l-am dus pe balustrada terasei.


sâmbătă, 1 august 2015

O coborâre din canion

Carevesăzică, acum exact o săptămână, am mers împreună cu mai multă lume la canionul Şapte Scări. Nu mai fusesem până atunci şi eram foarte curios să văd peisajele. Eram în total 6: Gogol, Dana, fratele Danei, soţia lui, fata lor - Eliza şi cu mine. O excursie banală, care însă avea să se transforme într-o aventură de neuitat.


joi, 3 ianuarie 2013

Lolita

Am revăzut, aseară, Lolita - filmul lui Kubrik făcut după romanul cu același nume al lui Nabokov. Filmul, în sine, nu e rău. Față de carte, însă, e ca și inexistent.
Subiectul e simplu: un profesor de 40 de ani, pe nume Humbert, face o pasiune - mai bine zis o obsesie - pentru o fetiță de 12 ani. Se căsătorește cu mama ei numai ca să-i rămână în preajmă. Când femeia moare, profesorul devine tutorele Lolitei și nu mai trăiește decât pentru ea. Până la urmă, are și relații sexuale cu Lolita, folosind diverse trucuri, printre care somniferele. Jocul devine foarte complicat, Lolita are diverse relații paralele cu indivizi maturi - unul dintre ei, pe nume Quilty o și răpește la un moment dat dintr-un spital și vrea s-o transforme în damă de companie în lumea cinematografului. Ea fuge și se mărită cu un tip mai tânăr, cu care rămâne rapid însărcinată.


miercuri, 25 iulie 2012

Muzica adevarata

Discutiile mele cu Maria despre muzica nu au ajuns inca la niciun rezultat. Ea asculta in continuare maimute de genul Inna, eu ascult in continuare Pink Floyd, jazz si clasica. Gusturile nu se discuta, evident. 
Ceea ce incerc in perioada asta este sa-i explic cum vine treaba cu melodia. Ii pun cate o piesulita de genul Corul Vanatorilor, pe care o poate fredona, apoi o rog sa fredoneze din piesele alea insuportabile pe care le canta diverse tipe cu voce si din care nu retii nimic. Sigur ca nu poate fredona asa ceva. Si atunci vin eu triumfator si-i spun: "Vezi? Aia nu e muzica adevarata".


duminică, 15 iulie 2012

Am hranit rinocerii

Am vizitat din nou parcul Serengeti, de data asta cu Dana si Gogol. Cea mai interesanta faza a fost la sfarsit, cand am hranit rinocerii cu morcovi - nu ca suna dadaist? Iata poze:



joi, 19 aprilie 2012

Intalnire pe drumul Cotei

Ei, acum ca m-am linistit putin, pot sa ma astern pe povestit ce s-a intamplat marti, in a treia zi de stat la Breaza cu Maria si Michelle. 
Fiind o vreme superba, ne-am gandit ca n-ar fi rau sa mergem pe munte cu telacabina. Asa ca ne-am dus la Sinaia. Inainte de telecabina, am facut o halta prin niste magazine, ca altfel nu mai scapam de gura Mariei. Au cumparat fetele niste lucruri si apoi ne-am dus la Cota 1400. 



joi, 12 aprilie 2012

Aventuri prin satele din jurul Brezei

Duminică a plouat la Breaza. Așa că n-am putut ieși din casă. Ne-am mai învârtit prin curte, pe sub streșini, fetele s-au împrietenit cu Max, Lola și Molly, au explorat casa etc. Luni de dimineață, iarăși nori și stropi de ploaie. Aveam de gând să urcăm până la crucea din Breaza, dar am renunțat din cauza posibilelor noroaie. Și atunci ne-a venit ideea: ia să executăm noi o tură prin satele din jur! Zis și făcut! Prima destinație - Ocina. Trebuie să recunosc că m-a bucurat să aud de Ocina, pentru că acolo are Dana o cunoștință bună care deține o țuică excepțională. Așa că prima oprire a fost la acea persoană, o doamnă simpatică, foarte activă, care ne-a invitat în casă și ne-a și pus în față o stacană plină cu minunata licoare. Încăperea avea un miros pe care îl cunosc de mic copil, caracteristic caselor cu mult lemn. Îl asociez nu doar cu lemnul ci și cu fețele de masă făcute de mână, cu covoarele înflorate și cu sobele de teracotă. N-aș mai fi plecat de acolo vreo două săptămâni... Uite o poză:



marți, 10 aprilie 2012

Moatzele

Ieri, am facut o mica excursie prin satele din jur, in cursul careia cele doua "moatze" (asa le zice Dana) au trecut prin mici intamplari cu animale. Am facut poze cu telefonul, dar nu am cum sa le descarc, pentru ca am uitat cutia cu cabluri la Mitza. Maine seara, la Timisoara, o sa le urc.
Pe la 8, Dana si moatzele au facut pizza. Trebuie sa recunosc ca asa pizza eu nu am mai mancat. In primul rand, aluatul a fost fraged cu adevarat, iar in al doilea, compozitia a fost de vis. Au pus tot ce le-a cazut in mana, inclusiv salam de cerb si mistret, masline si schweitzer. Un deliciu absolut.



luni, 27 februarie 2012

Clasa II

Intoarcerea de la Sinaia cu un tren numit Inter Regio 1621 a durat 12 ore. Cu masina rareori sar de 7. Dar deh, parca e mai bine sa poti face linistit un chef pana la 5 dimineata si sa nu stai stresat toata ziua ca te opreste vreun echipaj si te pune sa sufli in fiola. 
Pana la Sinaia m-au dus Dana si Gogol, care erau invitati acolo la o taiere de motz. In asteptarea trenului, am stat la o cafea intr-un barulet destul de cochet, o adevarata surpriza - adevarul e ca nu te astepti sa vezi altceva decat o taverna sinistra, tinand cont de lumea care misuna pe-acolo. Inauntru, pe pereti, cateva imagini cu gara veche si foarte veche:



sâmbătă, 4 februarie 2012

Despre minuni (2)

Ziceam ca singura situatie in care s-ar putea vorbi de interventia divina ar fi repetarea exacta a conditiilor unui experiment, urmata de producerea unor cauze diferite. Ori asta nu se poate imagina decat daca timpul ar fi dat inapoi. Si intrucat lucrul asta este cu totul imposibil, daca totusi s-ar petrece, am putea zice ca a fost interventia lui Dumnezeu. Chiar si atunci, insa, vor fi oameni care vor spune: "intrucat lucrul asta s-a petrecut, inseamna ca el se poate petrece si altadata, prin urmare e vorba de un fenomen care se produce rar si este insuficient studiat; pana la urma se va gasi explicatia stiintifica si pentru el". Eu nu-mi pot imagina ceva care sa aiba caracterul de minune in mod absolut, indubitabil. Sa ne inchipuim ca intr-o zi s-ar deschide portile cerului si am vedea cu totii, indiferent unde pe glob traim, ingerii zburand de colo colo. Raiul! ar striga cei mai multi, trantindu-se la pamant. Dar eu sunt gata sa fac pariu ca se vor gasi si din cei care vor zice "nu e niciun Rai, nu exista asa ceva, e o civilizatie extraterestra care a ajuns pe la noi si ne-a oferit holograma asta ca semn de bune intentii". Ori eu zic ca o minune care poate fi interpretata altfel, nu prea mai e minune. 



luni, 11 aprilie 2011

Lumea e mica

Dupa ce am refacut relatia cu Gogol, am mers pe la el de doua-trei ori pe an. Si el si Dana, sotia lui, sunt niste oameni foarte ospitalieri, care se bucura sa aiba musafiri. Asa ca nu mi-am facut probleme sa ii vizitez inclusiv cand nu eram singur. Asa am ajuns la Breaza, impreuna cu Maria si cu Ali. Veneam de la Predeal, unde participasem la intalnirea de 30 de ani de la terminarea liceului - despre care o sa scriu, ca am ce. Cu mine erau si fetele: Maria si Ali. Dupa chef, ne-am suit in masina si ne-am dus la Breaza, unde am mai ramas vreo doua nopti. Fetele s-au imprietenit rapid cu cei doi caini ai lui Gogol, anume Max si Rabdau.
Ali cu Rabdau si Maria cu Max


După mine!