Lolita

Am revăzut, aseară, Lolita - filmul lui Kubrik făcut după romanul cu același nume al lui Nabokov. Filmul, în sine, nu e rău. Față de carte, însă, e ca și inexistent.
Subiectul e simplu: un profesor de 40 de ani, pe nume Humbert, face o pasiune - mai bine zis o obsesie - pentru o fetiță de 12 ani. Se căsătorește cu mama ei numai ca să-i rămână în preajmă. Când femeia moare, profesorul devine tutorele Lolitei și nu mai trăiește decât pentru ea. Până la urmă, are și relații sexuale cu Lolita, folosind diverse trucuri, printre care somniferele. Jocul devine foarte complicat, Lolita are diverse relații paralele cu indivizi maturi - unul dintre ei, pe nume Quilty o și răpește la un moment dat dintr-un spital și vrea s-o transforme în damă de companie în lumea cinematografului. Ea fuge și se mărită cu un tip mai tânăr, cu care rămâne rapid însărcinată.

Demonul amiezei

Cu ceva vreme inainte de a scrie eu articolul plin de admiratie la adresa lui Gabriel Liiceanu, am avut fericitul prilej de a-l cunoaste personal. Ocupam, in acea vreme, functia de director la SRP Sinaia. Presupun ca nu stie multa lume ce inseamna SRP. Inseamna Sucursala de Reprezentare si Protocol. Cu alte cuvinte, era vorba de punctul de lucru din Sinaia al RAAPPS - Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat. In realitate, regia asta administreaza tot felul de spatii si terenuri destinate odihnei demnitarilor romani. Doi ani m-am ocupat de SRP Sinaia si pot spune ca a fost cel mai frumos loc de munca din viata mea. Sa ai biroul in cladirile Economatului, la o aruncatura de bat de Peles, nu-i putin lucru.