Gigel, băiatul cu handicap mintal

O sa scriu astazi despre diferitele semnificatii ale verbului "a sti". N-as fi tinut neaparat sa dezvolt acest subiect, dar zilele trecute am avut o runda de discutii pe FB pe tema - cum altfel - a evenimentelor care leaga personajele politice ale momentului: Basescu, Voiculescu, Bercea, Gadea, Kovesi etc. In discutiile respective, am insistat pe ideea ca nu ar trebui sa ne tot dam cu presupusul, in schimb, atunci cand facem diferite afirmatii, ar fi bine sa avem la indemana dovezi. Preopinentul meu mi-a dat dreptate, lucru care nu l-a impiedicat ca numai doua fraze mai departe sa scrie impetuos: "Toată lumea (în afară de Gigel, băiatul cu handicap mintal din blocul vecin) știe că Kovesi e omul lui Băsescu".

Ciorapii și referendumul

Zice Pleşu: „Nu votul trebuie boicotat, ci candidaţii de proastă calitate, care nu au competenţa şi demnitatea necesare pentru a fi prezenţi în Parlamentul European. A nu merge la vot înseamnă a lăsa loc liber militanţilor fanatizaţi, acelor părţi ale electoratului sensibile la manipulare şi fraudei electorale în general.  Pe baza unui boicot prost înţeles, am ajuns să fim reprezentaţi la Bruxelles de oameni ca Gigi Becali şi Corneliu Vadim Tudor. Aşadar, sunt pentru mersul la vot. Greva cetăţenească mi se pare o idee candidă şi de care va profită cine nu trebuie.”
Un comentator îi răspunde: "La referendumul de demitere a lu' Băselu era ok boicotul, acum nu mai e..."

Un demers inutil al lui Andrei Plesu

„Lumea crede că alegerile europene nu sunt importante, că mai importante sunt alegerile locale de care depinde direct soarta noastră. E fals. Ne-am luptat să intrăm în comunitatea europeană şi am reuşit. Am făcut asta întâi pentru că ţine de identitatea noastră naţională şi, în al doilea rând, pentru că vrem să jucăm un rol în această comunitate. Dacă vrem să jucăm un rol, atunci trebuie să fim prezenţi la vot. Cine se simte european, cine vrea să facă lucruri în favoarea interesului personal şi a interesului naţional trebuie să meargă la vot. Nu contează cu cine votaţi. Trebuie, însă, să votaţi”

Solidarizarea cu Andrei Pleșu - un demers inutil

În primăvara anului 1991, într-o după-amiază plină de soare, stăteam la o bere cu un bun amic, pe terasa cabanei Schiori din Sinaia. Pe vremea aia citeam, ca orice român, toate ziarele şi revistele posibile. Aşa se face că aveam la mine, pe lângă Zig Zag, Baricada, Adevărul şi ce-o mai fi fost, un exemplar purulent din „România Mare”, publicaţie care se ocupa sistematic cu terfelirea tuturor celor care nu mergeau pe linia trasată de Ion Iliescu. De îndată ce oricare dintre aceştia călca pe bec, dovedindu-se ori pro-occidental, ori pur şi simplu anti-comunist, în revista lui VC Tudor apăreau articole kilometrice în cadrul cărora respectivul era numit microcefal, băutor fruntaş, vânzător de ţară, coadă de topor şi câte altele. Ei bine, în numărul pe care-l primisem eu în acea zi frumoasă de primăvară era împroşcat cu secreţii ministrul culturii. Titlul, întins pe două pagini, era următorul: „Andrei Pleşu - un bandit în guvernul României”.

Capcaunul strikes again

Iarăşi şi iarăşi despre imaginea României

În ultima vreme, mă confrunt cu o insolubilă problemă de logică. O sumedenie de politicieni, gazetari, analişti, intelectuali anti-băsişti, ca să nu mai vorbesc despre armate întregi de forumişti nemiloşi, s-au ocupat – şi nu de azi, de ieri – cu diabolizarea, sau măcar discreditarea (morală, juridică, profesională) a cîtorva intelectuali autohtoni, printre care am onoarea să mă prenumăr. Sunt aşa-numiţii „intelectuali ai lui Băsescu”.

O iesire a capcaunului cumsecade

Măgării

N-aş putea să spun că mă aşteptam la altceva. Rocada de la vîrf, cu opoziţia la guvern şi guvernul în opoziţie e una din banalităţile sănătoase ale democraţiei. Pe de altă parte, îmi cunosc bine marfa: ştiu cîte parale fac politicienii noştri şi n-am oblojit niciodată iluzia că vom asista la mari revoluţii comportamentale. Nu m-am aşteptat nici la fair-play, nici la bună-credinţă, nici la corectitudine procedurală, nici la bună-cuviinţă, nici la stil. La noi, politica n-a depăşit încă faza îmbrîncelii. Trăim într-un cult vioi al buşelii generale. Buşeală înăuntrul aceluiaşi partid, între partidele (temporar) aliate şi, încă mai abitir, între partidele duşmane. Buşeală, în sfîrşit, dinspre politicieni spre popor şi viceversa (cu deosebirea că poporul nu poate da ghionturi decît o dată la patru ani). Care va să zică, nu mă aşteptam la mari noutăţi. Şi totuşi, ca să fiu sincer, mă aşteptam la ceva mai multă inteligenţă. Sau măcar la mici exerciţii de şmecherie. Nu e prea inteligent să te arunci, din prima clipă, înainte de orice altceva, într-o rudimentară campanie de răfuieli personale. Dacă eşti băiat deştept, joci mai întîi mici scenete de calm şi magnanimitate. Arăţi că nu e de nivelul tău să declanşezi răzbunări mărunte, epurări pripite, mătrăşiri grosolane. Mai ales că ai – şi ai spus că ai – alte urgenţe. Nu stau ţara, reforma, Europa şi criza mondială în loc din cauză de ICR, IICCMER, TVR şi Arhivele Naţionale. Parcă vorbeai de salarii, pensii, depolitizare, impozite, FMI etc. Dar te-au lăsat nervii: „Ia să arătăm noi stimabililor preopinenţi cine sînt şefii adevăraţi! Ia să le scoatem noi pe nas băsescismul, sau cîte o vorbă rea scăpată contra noastră”. „Sîntem la cîrmă! Am cîştigat! A venit momentul să ne reglăm conturile!”

Lucrurile simple

A face împreună... ce simplu e de spus şi cât de dificil, uneori, de pus în practică. Există oameni care nu au vocaţia asta - pur şi simplu le lipseşte „organul”, cum ar zice bătrânul căpcăun cumsecade Andrei Pleşu. Nu cred că e vina lor, aşa au crescut. Când erau copii, toată lumea îi punea la punct, nu se juca nimeni cu ei, trebuia să se retragă cine ştie pe unde şi să îşi găsească acolo ocupaţie. Pe unii, asta i-a distrus, pe alţii i-a întărit. Dar vai, degeaba sunt acum tari ca stâncile, dacă nu ştiu să se bucure de clipa aia măruntă, în care îţi bei cafeaua împreună cu omul de lângă tine, când pare că lumea e numai pentru voi doi, clipă care te întăreşte şi-ţi da raţiunea suficientă de a supravieţui unei noi zile.
A face împreună lucruri mărunte, aparent inutile - ce acțiune simplă şi cu câtă suficiență trec unii peste ea. Cât de mult ar conta, câte ziduri s-ar risipi. Şi totuşi... cât de complicate sunt pentru unii lucrurile simple.

Norvegia

Intr-un articol publicat in adevarul.ro, Capcaunul Cumsecade Andrei Plesu scrie un articol intitulat "Euro?" Iata un fragment:

Teoretic, UE s-a născut din dorinţa de a consolida pacea dintre ţările altădată beligerante şi de a omogeniza bunăstarea. Dacă e să judec după rezultate, proiectul n-a prea reuşit. Cel puţin deocamdată. Nivelul de trai din ţara mea nu e comparabil cu nivelul de trai al Germaniei. Nici cel din Grecia cu cel din Norvegia.
Sursa: http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Euro_7_541215877.html

Carevasazica, nivelul de trai din Romania nu se compara cu cel din Grecia. Foarte adevarat, insa aceasta comparatie e total gresita in contextul dat, din motivul simplu ca Norvegia nu este membra a Uniunii Europene. Eh, mai greseste omul, nu-i asa? Dar sa fi fost tu ministru de externe si sa faci aceasta eroare, parca e putin cam prea din cale-afara. 

Daca ne amintim bine si Elena Udrea a trantit o gafa pe tema Norvegiei, atunci cand la o emisiune a lui Turcescu a dovedit ca nu stie faptul ca aceasta tara e monarhie si nu republica. O fi dovada unei afinitati care-i leaga pe cei doi?

Mertzanul patriarhului

Am citit si eu, ca tot romanul, stirea despre patriarhul Daniel care se deplaseaza cu un Mercedes. Mare lucru - mi-am zis. Ce-ar trebui sa faca ditamai patriarhul? Sa mearga pe jos, probabil, pentru ca altfel, orice masina ar avea, ar sari fel de fel de ziaristi sa-l ia la intrebari. Eu, unul, as fi ales o masina mai modesta, e adevarat: un VW Passat, de exemplu si nu chiar ultimul model. Insa Daniel face cum crede el ca e mai bine. Oricum turma credinciosilor i se va prosterna la picioare, chiar daca l-ar vedea coborand dintr-un OZN. 

Cum se mai promoveaza carciumile

          Cînd inviţi la masă oaspeţi străini veniţi cu treburi în împestriţata noastră Capitală, e inevitabil să ţi se ceară „ceva specific românesc“. Politeţe? Curiozitate autentică? Cercetare etnografică? Puţin importă. Fapt e că trebuie să ai la îndemînă soluţii cu care să nu te faci de rîs. Soluţii ar exista. Dar multe dintre ele sînt riscante. Capeţi, de regulă, „românescul“ în varianta sa de almanah, cu „tradiţionalele sarmale“ (turceşti la bază, cum o arată şi numele), cu mititei (balcanici, chiar dacă reţeta noastră e mai provocatoare), cu tochituri grase, pre-hepatice, „mămăliguţă“ („polenta“ pentru cunoscătorul european), telemea (foarte) sărată, cîrnaţi olteneşti, fasole bătută sau iahnie, varză călită, saramură de crap. Toate scăldate în ţuică. Multă ţuică. Mai putem „servi“ (căci la noi nu serveşte doar chelnerul, ci şi clientul, dacă e băiat fin), mai putem „servi“, deci, şi vreo chifteluţă („pifteluţă“ pentru cei care, în loc de „pulover“, spun, jenaţi, „plover“), vreun pilaf (tot turcesc, de fapt), sau vreo „ciorbică“, urmate de clătite sau papanaşi. Dacă ai noroc, „preparatele“ sînt corecte, acceptabile ca preţ şi fără efecte digestive răscolitoare. Dacă nu, te trezeşti cu note de plată în care ţuica e mai scumpă ca whiskey-ul, pulpa de pui – mai scumpă ca somonul, iar mămăliga cu brînză – la fel de preţioasă ca icrele negre. În plus, totul e grăsuţ, prăjit bine şi înecat în mulţi decibeli lăutăreşti.

Singuratatea

O nota de jurnal a Capcaunului Cumsecade Plesu, ma ingrijoreaza brusc:

Marea voluptate a singurătăţii. Libertate la apogeu. Privilegiul rar de a fi intim cu tine însuţi şi sincer cu intimitatea ta. Singurătatea te situează, dintr-odată, de cealaltă parte a universului, într-un perfect echilibru cu el, într-o cumpănă desăvîrşită, ca aceea dintre mare şi cer la Messembria... Singurătatea nu încurajează nici un compromis. Şi totuşi, nimic nu e mai monstruos decît singurătatea trăită fără vocaţia singurătăţii. Tot astfel cum nimic nu e mai ridicol decît să te obligi la viaţă publică atunci cînd eşti născut pentru singurătate.

Sublinierea e a mea. Si am facut-o din doua motive. Primul e ca mi-am amintit de mama, care si-a trait ultimul an de viata singura. Si ea, prin excelenta, era o persoana dornica de societate in jur. Dar n-a fost sa fie si pentru asta ma simt nu putin vinovat. Al doilea motiv este ca si eu ma pregatesc sa traiesc in siguratate. Si nu stiu daca am aceasta vocatie. Cel mai degraba inclin sa cred ca imi lipseste - daca ar fi sa ma gandesc numai la frica fara obiect de care sunt cuprins de indata ce raman singur undeva.

Mici amanunte

In sfarsit, Capcaunul Cumsecade face niste dezvaluiri picante despre diversi prim ministri, presedinti si personaje politice cu care a avut de-a face pe cand era ministru de extene. Interviul a aparut in Adevarul si face TOTI BANII. Iata un fragment, in care apare Liderul Regional, Reperul Moral, Salvatorul Romaniei si, in cele din urma, Victima Serviciilor - ma refer, desigur, la Emil Constantinescu:

Un ras prostesc

Mi-a ajuns si mie in mail un articol al Capcaunului Cumsecade Plesu, intitulat de catre autor "Românul pravoslavnic". Cei care i-au dat drumul sa circule i-au spus altfel: "Cine a scris Biblia?" De ce? Simplu, titlul original face pe oricine sa trimita mailul direct in bulk. Cand vine vorba, insa, de misterele Bibliei, mai toata lumea deschide mesajul. OK, am citit si eu articolul si ma grabesc sa il reproduc, apoi sa-l desfiintez:

Mumulenii

Capcaunul Cumsecade - ma refer la Andrei Plesu, a mai scos un articol. Are omul un contract cu Adevarul si scrie articole saptamanal, contra cost. OK, e platit de Patriciu. 

Articolul asta e despre un film. Mai precis, un film serial despre comunism, la care a fost invitat si Plesu sa participe, alaturi de alti intelectuali care au "prins" comunismul, din diverse tari. Lui Plesu i s-a parut ca realizatorii falsificau usor istoria, pentru ca i-au cerut sa nu fie chiar foarte virulent. Buuuuuun.

Ce nu stim, ce nu vrem sa stim...

Un film antipatic (în viziunea lui Andrei Pleşu)

Acum o săptămînă, Televiziunea Română a oferit publicului un film din 2008 al politologului, scenaristului şi regizorului lituanian Edvins Snore. E vorba de un documentar despre istoria sovietică din perioada anterioară anului 1941, mai precis despre stalinismul anilor ’20 -’30 şi despre strînsa colaborare sovieto-germană de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Filmul e cutremurător pentru că pune în circuitul public informaţii trecute îndeobşte sub tăcere, pentru a nu leza onoarea marelui „aliat“ de la Răsărit şi efigia, de un roz triumfal, a comunismului.

O lume subterana

Postacul din care am citat in legatura cu Plesu face referire la "dubla scrisoare" a acestuia. Despre ce e vorba? Despre faptul ca in 1982, in urma participarii la o conferinta pe tema "meditatiei transcendentale", a fost exclus din partid si dat afara din invatamant si cercetare. Ei bine, dupa ce a incercat tot ce se putea incerca in vremurile alea, Plesu i-a scris lui Ceausescu. I-a scris doua scrisori, din care putem afla lucruri interesante. Cel mai simplu e sa citez anumite pasaje:

Plesu in extaz transcendental

Căpcăunul și mangalița nerușinată

Pentru că dimineața fac o mică revistă a presei și citesc câteva articole, dau, invariabil peste niște fenomene stranii și amuzante. Unul dintre acestea este modul de reacție al unor cititori la apariția articolelor lui Andrei Pleșu - zis și Căpcăunul Cumsecade.

Interlopul și brancardierul

Știrea zilei: un interlop a înjunghiat un brancardier. Foarte rău. Brancardierii sunt niște tipi de treabă. Dupa cum ne spune ziarul Adevărul: Majoritatea brancardierilor ies la pensie din motive medicale, doborâţi de o muncă de Sisif: căratul pacienţilor în braţe sau pe targă. Toată ziua îşi îndoaie spinarea sub greutatea pacienţilor. Dar iată cum se văicărește chiar unul dintre ei: "„Orice nou angajat trebuie să stea o lună de zile pe lângă unul sau doi brancardieri ca să înveţe meseria. 

Muste si furnici

Ce-a mai iesit pe piata barfelor din media: Andrei Plesu, zis si Capcaunul Cumsecade, pe vremea cat era consilier la Cotroceni, ardea furnici cu ochelarii. Aha. Deci se plictisea si ca sa-si treaca vremea, folosea ochelarii ca lentile pentru carbonizat furnici. Excelent, sper sa fie adevarat.