Vitrina cu bibelouri

Există un domn care urmărește postările mele cu caracter social-politic și are obiceiul de a le comenta într-o cheie care s-ar vrea demolatoare. De cele mai multe ori replicile lui sunt de genul „ba pe-a mă-tii”: când scriu, să zicem, că Ponta este un om de nimic, apare cu observații de genul „Băsescu este, în schimb, o mare valoare” etc. Dar când prezint dovezi clare, pe care le poate înțelege și un copil, că USL nu este decât o șleahtă de hoți ordinari, domnul acesta are obiceiul să tacă mâlc.

Din seria "Cantecele uitate" (1)

M-am gandit sa improspatez amintirea celor care au prins vremurile in care copiii deveneau pionieri inainte de a deveni utecisti si apoi fugeau in tarile cangrenate de capitalismul putred. Primul astfel de cantecel este imnul national "Trei Culori". In varianta lui initiala, in textul scris de Porumbescu, ultima strofa suna asa:

Pupincuristii

Ani si ani de zile, poetul Adrian Paunescu l-a pupat in cur pe dictatorul Ceausescu. Pentru asta, si-a luat palme si suturi toata viata. Sunt oameni care nu-l iarta nici dupa moarte. Paunescu devenise un adevarat etalon al pupincurismului. Nici macar V.C. Tudor nu l-a intrecut, desi a scris si el cuvinte inflacarate pentru tovarasa Elena Ceausescu etc. Paunescu a fost cel mai vizibil dintre pupincuristi, cel mai energic, mai viguros si mai eficient. Dar pupincurismul a fost un fenomen generalizat. Sute de indivizi dornici de parvenire i-au inaltat ode si i-au adus jertfe "Titanului din Carpati". Activitatea lor a fost puternic umbrita de geniul poetic al lui Paunescu.

Apa de plastic

În vremurile bune, alea de la Sinaia, când eram în al doilea deceniu de viață, propaganda ceaușistă nu știa cum să zugrăvească în culori mai sumbre Occidentul. Așa că peste tot puteai citi descrieri apocaliptice ale vieții de zi cu zi din țările cu regimuri democratice. Îmi aduc și acum aminte de un articol pe care l-am găsit într-o revistă - Săptămâna lui Vadim Tudor ori Flacăra Păunescului - și în care am citit pentru întâia oară despre apa vândută în magazine. „Cum?!?!?! - mă miram eu - cum adică să cumperi apă? Adică aia de la robinet ce are?” Și mă duceam la bucătărie, umpleam cu apă rece cana mea preferată, o sorbeam triumfător și mă întorceam la lectură.
Iată că am ajuns vremuri în care apa de băut nu mai vine de la robinet ci din recipiente de plastic pe care le luăm cu bani de la magazin. Vremuri în care pâinea se cumpără gata feliată - ne-au luat și plăcerea de a rupe colțul fierbinte. Vremuri în care vedem cerul înstelat doar din întâmplare, sau în filmele cu exploratori.
Oh, Doamne, oare vor veni și vremuri în care copiii noștri își vor aminti cu nostalgie de flacoanele cu apă plată?

Ce rămâne

Nu știu de ce nimeni nu a scris nimic despre porci ca ființe sensibile, poetice și supuse exterminării în masă, precum s-a scris despre miei. A. Păunescu, din spirit de solidaritate, ar fi putut s-o facă. Dar nu a făcut-o, s-a limitat la miei. M-am gândit să suplinesc eu această lipsă (din același spirit, vor zice unii - perfect de acord).

Un' te duci tu porcule?
Nicăierea domnule.
Și ce faci tu porcule?
Bag în mine, domnule.
Cin' te ține, porcule?
Toată lumea, domnule.
Ce asculți tu, porcule?
Doar sudalme, domnule.
Ce se-aude, porcule?
Grohăiala, domnule.
Plângi de frică, porcule?
Nu plâng, nu plâng, domnule.
Eu n-am lacrimi domnule,
Am osânză, domnule.
Nu plângi, nu plângi, porcule?
Nu plâng, nu plâng, domnule.
Plâng porcarii, domnule,
Rag buhaii, domnule.
Cin' te taie, porcule?
Măcelarul domnule.
Cin' te mâncă, porcule?
Dumneavoastră, domnule.
Cine moare, porcule?
Și noi porcii, domnule
Și voi domnii, domnule.
Ce rămâne, porcule?
Guițatul, domnule.

PS În poezia lui despre miel, A. Păunescu a omis o serie de întrebări fundamentale, cum ar fi : "Cin' te plânge, mielule?", "Cin' te naște, mielule?" ori "Cin' te  f...te, mielule?" Oare de ce o fi făcut asta? 

Setea fără alinare

Pe vremea când funcţiona încă Cenaclul lui Păunescu, exista o trupă de două fete care se numea Ecoul. Şi cântau ele o piesă pe următoarele versuri:
Rămâi să mai ciocnim o cupă la hanul vechi de pe coclaur,
Căci pentru vin şi pentru tine mai am în sân trei pumni de aur.
Rămâi să ne-omorâm tristeţea şi setea fără alinare

Anularea

M-am hotarat: Adrian Paunescu va fi iertat, de mine, punctual. Mai precis, pentru fiecare vers care ma va misca, ma va impresiona, ma va face sa simt, voi anula un vers din poeziile in care ii ridica ode lui Ceausescu si/sau familiei aceluia. Voi anula inseamna ca voi considera ca versul encomiastic nu a fost comis. Viata mea e prea scurta ca sa citesc tot ce a scris AP, asa ca nu stiu daca prin aplicarea pana la capat a procedeului meu el ar iesi in castig, in pierdere, sau poate, cine stie, ar fi nul. Dar daca nu fac lucrul asta, nu am cum sa citesc Paunescu.

Bullshit

 „Şi a zis Domnul: «[...] să amestecăm limba lor, ca să nu înţeleagă nici unul glasul semenului său.» Pentru aceea s-a chemat numele locului aceluia Amestecare [Babilon], pentru că acolo a amestecat Domnul Dumnezeu limbile întregului pămînt, şi de acolo i-a risipit pe ei Domnul Dumnezeu pe tot pămîntul şi au încetat de a mai zidi cetatea şi turnul.” (Facerea 11:6-8)

Turnul Babel

Parlamentul European

Timp de zece veacuri încheiate a fost zidit turnul Babel european, şi nouă ne-a revenit nefericita vedenie. Omul european a ajuns la ameţeala sa fatală. L-a dus pe supraom în vîrful turnului său Babel, voind a desăvîrşi prin el zidirea sa.

O lume subterana

Postacul din care am citat in legatura cu Plesu face referire la "dubla scrisoare" a acestuia. Despre ce e vorba? Despre faptul ca in 1982, in urma participarii la o conferinta pe tema "meditatiei transcendentale", a fost exclus din partid si dat afara din invatamant si cercetare. Ei bine, dupa ce a incercat tot ce se putea incerca in vremurile alea, Plesu i-a scris lui Ceausescu. I-a scris doua scrisori, din care putem afla lucruri interesante. Cel mai simplu e sa citez anumite pasaje:

Plesu in extaz transcendental

Reabilitarea folkistilor

In sfarsit o stire pozitiva: australopitecul cu pantalonii in vine Puya a fost huiduit la Vama Veche in timp ce expectora pe scena mizeriile lui obisnuite. Fericitul eveniment s-a petrecut sambata seara, la festivalul Folk You, cand spectatorii, auzind ca respectivul baiat de cartier intra in scena, au inceput sa-l fluiere si sa-l huiduie, dupa care, cand l-au si vazut, s-au apucat sa arunce dupa el cu pet-uri si ciorapi murdari. Bravo folkistilor, tineti-o tot asa, in felul asta poate intelege lumea ce e cu impostorii astia care, zic ei, fac muzica. Si va mai spalati si voi de pacate dupa ce ati repetat in cor, ca papagalii, textele patriotice ale raposatului pupincurist ceausist Paunescu - sa-i fie tarana usoara.

Adrian Sobaru si Capcaunul Cumsecade

Tot hoinarind pe net, am dat peste un articol de-al lui Andrei Plesu, publicat pe adevarul.ro si intitulat "O nedumerire". Un om pe care imi place sa-l citesc si, mai cu seama, sa-l ascult. Intotdeauna cand apare pe vreun post, dau televizorul mai tare. Cred ca cel mai mult imi place umorul lui, modul in care pune lucrurile la punct prin cateva cuvinte sprintare. Imi mai place figura lui, desprinsa parca din basmele lui Hauff: figura de capcaun cumsecade. Si, in sfarsit, imi place ca nu se prea baga in dispute personale. Scrie regulat prin reviste, insa destul de rar tinteste o anumita persoana. Eu zic ca s-a ridicat cel putin un nivel peste cel comun si priveste lucrurile in ansamblul lor. O dovada in sensul asta e faptul ca a fost atacat, de-a lungul vremii, din toate directiile. Oamenii trebuie sa ramana in ciorba comuna, sa nu se diferentieze - ca sa poata fi condusi cu usurinta. Cum scoate unul capul si realizeaza ca traim in ciorba, e atacat la baioneta. In anii 90, revista lui WC Tudor punea un titlu pe doua pagini: "Andrei Plesu - un bandit in Guvernul Romaniei". Tonul fusese dat de Eugen Barbu, care, intr-un articol de toata jena, isi exprimase dorinta de a se sterge la fund cu barba lui Plesu. Recent, Crin Antonescu l-a culpabilizat pentru ca a stat nu stiu cate luni in acelasi guvern cu Elena Udrea. 

Nostalgiile lui Costica

Cam odata pe saptamana, la Sinaia, faceam gratare la Costica. Incepeam mereu cu o gustare atat de imbelsugata, incat mai-mai ca ne venea sa renuntam la carnurile fripte. Beam cate doua - trei paharele de tuica, mancam slanina, ceapa, rosii, salam, branza, masline, etc. Apoi frigeam 10-20 de mici, cotlete, pulpe de pui si carnati. Adriana facea un tuci imens cu cartofi prajiti si ne puneam pe ospat. Ma simteam precum Gargantua, insa nu am cum sa fiu ipocrit: imi placea ipostaza. Mai ales ca beam si un vin bun de tot, pe care il procuram de prin partile Urlatilor. 

Gargantua

Nu interlopii, ci justiția omoară copii

În Oradea, un individ beat, care conducea cu 160 km/oră a omorât o tânără. El a fost prins - spuneau reporterii - în timp ce încerca să fugă din ţară. A fost dus în faţa judecătorului, care a decis: „va fi judecat în stare de libertate”. Punct.
Când citesc despre lucrurile astea, am o senzaţie de panică amestecată cu disperarea. Mă gândesc imediat la multele cazuri similare petrecute în ultimii ani şi în care ucigaşii au scăpat fără o zi de puşcărie.
Îmi revine în memorie colonelul Bernevig - fost şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei - care în 1997 a omorât cinci oameni într-un accident produs între Bucureşti şi Predeal. În 2001, el a fost condamnat la trei ani cu suspendare.