Se afișează postările cu eticheta SUA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SUA. Afișați toate postările

marți, 4 februarie 2014

Vitrina cu bibelouri

Există un domn care urmărește postările mele cu caracter social-politic și are obiceiul de a le comenta într-o cheie care s-ar vrea demolatoare. De cele mai multe ori replicile lui sunt de genul „ba pe-a mă-tii”: când scriu, să zicem, că Ponta este un om de nimic, apare cu observații de genul „Băsescu este, în schimb, o mare valoare” etc. Dar când prezint dovezi clare, pe care le poate înțelege și un copil, că USL nu este decât o șleahtă de hoți ordinari, domnul acesta are obiceiul să tacă mâlc.


luni, 10 decembrie 2012

După alegeri

În momentul în care scriu acest articol, alegerile s-au încheiat și rezultatele sunt clare: USL a câștigat zdrobitor. Nu mă prea interesează cât a luat ARD, cât a luat PPDD sau cât au luat individual diverși oameni care au candidat și au ieșit din prima. Nu mă interesează că Elena Udrea a prins un mandat, nici că un om de valoare cum e Cezar Preda a ratat parlamentul și a demisionat. Singurul lucru care mă intersează e că USL a ajuns la aproape 60% și că vom avea un parlament dominat de această alianță. Mă interesează că un cotidian important cum este „Le Figaro” vorbește despre noi că despre niște paria, că în Europa România este percepută că singura piesă nepotrivită în puzzle-ul UE, că în SUA suntem plasați alături de țări ca Uzbekistan. Și pentru toate astea, o spun cu toată convingerea: Băsescu trebuie să plece.


duminică, 4 septembrie 2011

Tentativa de troc

Miercuri, a sosit din state un amic mai degraba virtual, care e de bastina de prin Arad. Omul e un intelectual, si-a dat doctoratul in filosofia presocraticilor daca nu ma insel, a scris romane si poezii, dar lucreaza ca supraveghetor hotelier ori asa ceva. L-am asteptat la aeroport sau, mai degraba m-a asteptat el pe mine, pentru ca am intarziat cateva minute din cauza unor intamplari cu Maria. Fapt e ca exact cu o zi inainte, se intamplase urmatorul fenomen: in timp ce ma tundeam zero, cum fac de vreo trei ori pe an, mi-a venit ideea sa intrerup operatiunea si sa las anumite portiuni de scalp neatinse, in special ca sa vad cum reactioneaza Maria. Cand a sosit si m-a vazut, a inceput sa strige ca trebuie sa ma tund complet, ca daca raman asa sa nu ma mai duc s-o iau de la scoala etc. Atunci mi-a venit ideea sa fac un troc: eu ma tund complet si Maria umbla toata luna lui septembrie cu parul strans. E atat de frumoasa cu parul prins la spate, incat nu ma mai satur privind-o. I-au spus multi lucrul asta, insa ea, cu incapatanarea pe care o mosteneste, din cate vad, pe partea feminina a familiei, refuza pana si sa incerce. La propunerea mea a stat, s-a gandit si in cele din urma a refuzat. Asadar m-a acceptat in felul asta:



După mine!