O femeie de succes

Am zis ca nu mai scriu despre politicieni si m-am tinut de cuvant. N-am mai scris, dar nu mi se pare ca ma simt mai bine. Aflu in fiecare zi lucruri revoltatoare despre vechii si noii oameni ai partidelor si, exact ca si inainte, ma umplu uneori de scarba, alteori de revolta. Dar asta nu inseamna ca o sa ma apuc iarasi sa scriu despre ei.

Bilanțul lui Năstase

Mă uit la valul de condamnări care s-a abătut asupra politicienilor, a mogulilor, a unor persoane publice care au ținut prima pagină a ziarelor de la revoluție încoace, și mi se conturează, insidios, o teorie cu iz conspiraționist. Să ne gândim puțin la Adrian Năstase, pe care propun să-l luăm ca model (pentru expunerea pe care vreau s-o fac, nu model în viață, Doamne ferește!). Acest om a trăit toată viața lui la un nivel în general inaccesibil oamenilor obișnuiți. Sub Ceaușescu, fiind ginere al unui mare demnitar comunist, a dus-o cu mult mai bine decât 99% dintre români. A avut tot ce și-a dorit, a călătorit unde a vrut, a depus bani în bănci elvețiene, a colecționat tablouri - asta în vreme ce noi, ăștia mai puțin egali - vorba lui Orwell - mâncam tacamuri și tremuram de frig in case.

Dansul

Vad prin comp niste poze incredibile. Se pare ca la un moment dat, fiind la Costica, ne-a apucat dansul. Mai mult ca sigur era muzica populara, dar asta nu mai conta. Eram trei: Adriana, Costica si cu mine. Toate pozele au iesit ca naiba, dar se poate deduce din ele cam ce se intampla pe-acolo.
 

Niste poze mai tari decat cea mai scumpa poza din lume

Am scris luna asta despre "Cea mai scumpa fotografie din lume": cineva a dat peste patru milioane de dolari ca sa puna gheara pe urmatoarea chestie in care se vede Rinul, facuta de un anume Gursky:

Pai nu o fi de multe ori mai faina oricare din pozele pe care le-am facut eu la Racoasa? Ia uitati-va:

Ia sa scot eu la vanzare aceste poze, cu pretul de 10 $/buc. Oare da cineva banii astia? Garantat NU!

Un drum in Moldova

Drumul de la Racoasa pana la Ojdula este unul plin de intamplari interesante si surprize. Traseul optim pare a fi Racoasa - Vizantea - Vidra - Valea Sarii - Lepsa - Ojdula. Din pacate, ce castigi ca distanta, pierzi ca timp, intrucat drumul este din loc in loc nereparat. Oricum, se lucreaza.

Pierderea paradisului pierdut

Racoasa a fost, multa vreme, pentru Costica, paradisul pierdut. Pe unde a umblat, prin cate locuri a stat cu anii, intotdeauna a fost constient ca orice i s-ar intampla, oricat de rau ar cadea, ii va ramane, totusi, o salvare: satul lui. Totul era acolo: amintiri, rude, locuri, morminte, imagini. Tot, absolut tot. Si cat de bine e sa ai un asemenea loc - paradisul tau pierdut, care poate fi recuperat atunci cand nu mai ai nicio speranta...

Dar Costica a comis eroarea uriasa de a trece la fapte: s-a intors la Racoasa, asa ca a pierdut paradisul pierdut. Acum, daca-i e greu, nu mai are unde visa ca se va intoarce.

Nostalgiile lui Costica

Cam odata pe saptamana, la Sinaia, faceam gratare la Costica. Incepeam mereu cu o gustare atat de imbelsugata, incat mai-mai ca ne venea sa renuntam la carnurile fripte. Beam cate doua - trei paharele de tuica, mancam slanina, ceapa, rosii, salam, branza, masline, etc. Apoi frigeam 10-20 de mici, cotlete, pulpe de pui si carnati. Adriana facea un tuci imens cu cartofi prajiti si ne puneam pe ospat. Ma simteam precum Gargantua, insa nu am cum sa fiu ipocrit: imi placea ipostaza. Mai ales ca beam si un vin bun de tot, pe care il procuram de prin partile Urlatilor. 

Gargantua

Costica - o biografie

Cum spuneam, inainte de a merge la Librex, m-am oprit la Costica, amicul meu, care locuieste la Racoasa, in satul Verdea. O sa povestesc multe despre el, cand o sa-mi pice bine. E un om simplu, care a plecat din satul lui pentru a face bani la oras. A lucrat pe santierele lui Ceausescu, in majoritate pe litoral, in vremea in care se construiau hotelurile. A cunoscut acolo multa lume, inclusiv doamne si domnisoare din Olanda, RFG si alte tari. In acei ani, vesticii se imbulzeau in statiunile de la Marea Neagra si oricine putea sa lege prietenii mai mult sau mai putin interesate cu ei. Domnisoarele neinsotite misunau pretutindeni si aproape ca trageau de tine prin discoteci. Erau anii 70, anii deschiderii lui Ceausescu spre Occident, pe care cu totii i-am regretat mai tarziu. 

Costica, Adriana, vinul si bazinul cu crapi

Campurile foamei

Stiti ce e in poza asta? Un camp de rapita. Frumos cum nu se poate. Van Gogh l-ar fi pictat plangand. M-am oprit sa fac poza asta undeva intre Iasi si Bacau. Am vazut zeci de astfel de campuri galbene. Inclusiv de la schitul Sf. Ilie se vedeau, in departare, dealuri de culoarea asta. Din rapita se face o miere foarte buna - am mancat la Racoasa, la Costica - mare specialist in albine si stupar. Dar se face si un ulei excelent, cu diverse virtuti terapeutice.

 

Chiar daca galbenul nu este culoarea mortii, din cauza rapitei o sa murim de foame cat de curand sau, poate si mai grav, o sa mancam granule, precum cosmonautii si o sa ajungem sa nu mai putrezim dupa ingropare. Deja campurile de rapita s-au inmultit exponential, in detrimentul culturilor de grau si porumb. Din rapita se face un combustibil care inlocuieste benzina si cred ca asta explica totul.

De la Arsenie Boca la Arsenie de la Hadâmbu

În acest moment stau așezat pe scaunul meu de la măsuța mea din standul meu de la Târgul Internațional de Carte Librex, aflat în Sala Polivalentă din Iași. Am sentimentul liniștitor că poliția nu poate intra în acest mic locaș al meu fără mandat de percheziție. Nu că m-ar căuta, nici vorbă, dar e o senzație plăcută să ai un spațiu doar al tău și să nu poată intra nimeni peste tine. Am făcut câteva poze și o să le urc mai târziu sau mâine. Târgul e mititel în comparație cu Gaudeamus, dar văd că sunt prezente destule edituri. Am venit cu 100 de cărți și sper să regret că n-am luat mai multe.

La Costica

La ora 8 voi pleca spre Moldova. Pe seara sper sa fiu la amicul meu Costica, traitor in satul Verdea din comuna Racoasa. Comuna asta este undeva intre Panciu si Adjud, inconjurata de dealuri. Costica s-a nascut acolo, apoi valurile vietii l-au purtat prin toata lumea si l-au azvarlit la Sinaia, unde s-a casatorit cu Adriana. Adriana e verisoara cu Luminita, fosta mea colega, cea care m-a dat pe mainile lui Petre Mongolu. Acum vreo zece ani, au vandut casa de la Sinaia si s-au dus la Verdea. Costica a muncit ca un rob si a ridicat o casa. Nu au copii, cu toate ca si-ar fi dorit (mai mult Costica), insa acum se pare ca e prea tarziu.

Intrarea la Costica