Costica - o biografie

Cum spuneam, inainte de a merge la Librex, m-am oprit la Costica, amicul meu, care locuieste la Racoasa, in satul Verdea. O sa povestesc multe despre el, cand o sa-mi pice bine. E un om simplu, care a plecat din satul lui pentru a face bani la oras. A lucrat pe santierele lui Ceausescu, in majoritate pe litoral, in vremea in care se construiau hotelurile. A cunoscut acolo multa lume, inclusiv doamne si domnisoare din Olanda, RFG si alte tari. In acei ani, vesticii se imbulzeau in statiunile de la Marea Neagra si oricine putea sa lege prietenii mai mult sau mai putin interesate cu ei. Domnisoarele neinsotite misunau pretutindeni si aproape ca trageau de tine prin discoteci. Erau anii 70, anii deschiderii lui Ceausescu spre Occident, pe care cu totii i-am regretat mai tarziu. 

Costica, Adriana, vinul si bazinul cu crapi

Costica avea pe atunci douazeci si ceva de ani, era in putere, avea bani, era liber, asa incat singura lui preocupare era sa se distreze. S-a distrat ce s-a distrat, pana cand lucrurile au inceput sa se strice. Straini tot mai putini, conditii tot mai proaste - Ceausescu incepea sa aplice modelul chinezesc. Datorita relatiilor pe care si le facuse, Costica a prins niste contracte prin Portugalia si prin Libia. A muncit acolo cativa ani, in constructii, a strans bani frumosi si s-a intors in Romania. Dar nu s-a dus la el in sat, cum faceau atatia altii. El s-a facut domn de oras, la Sinaia. A gasit-o pe Adriana, cu care s-a casatorit si a ramas acolo. N-au avut copii, din pacate, cu toate ca el si-ar fi dorit foarte mult. 

Revolutia a prins-o pe Adriana gestionar la alimentara din cartierul Furnica. Practic, era la zece metri de casa, avea totul sub control. Imediat, au luat unitatea in locatie de gestiune si s-au pus pe treaba. Costica se ocupa cu aprovizionarea, avea o Dacie papuc si toata ziua era pe drumuri, dupa carne, mezeluri, conserve, etc. Treaba le-a mers cat le-a mers, apoi s-a stricat. Nu au mai putut continua. Acum, daca-i intrebi, zic ca a fost din cauza ratiei. Unii isi mai mintesc, poate, ca o vreme alimentele de baza au fost rationalizate: ulei, faina, nu mai stiu exact, se dadeau pe cartela. Nu orice alimentara era obligata sa se ocupe cu ratiile, dar unii preferau s-o faca. Orice "patron" gandea ca daca un cartier intreg vine sa-si ia ratia din magazinul lui, o sa mai cumpere si alte lucruri. Poate ca exista si vreun sistem de recompense de la stat, chiar nu-mi mai amintesc. Adriana si Costica spun astazi ca sistemul de cartele i-a daramat, insa eu cred ca intrasera in diverse datorii. Nu vor sa intre in amanunte, iar eu nu insist. Pana la urma, au inchis. Au stat acasa cativa ani si s-au descurcat cum au putut. Costica s-a apucat de politica, activand prin Sinaia ca ghimpe taranist. Taranistii erau pe departe cei mai radicali politicieni - cereau "restitutio in integrum", asa ca erau vazuti rau de marea masa a celor invatati sa li se dea mereu cate ceva de catre stat. Eu eram presedintele PNTCD Sinaia si sa fi vazut numai ce sedinte faceam, ce scrisori deschise trimiteam, ce articole scriam prin presa judeteana si centrala. Nu a trecut mult si m-am dus la Cota 1400 ca director de marketing. Nu stiam exact cu ce se mananca, insa in afara de mine nu fusese nimeni dispus sa se bage. De acolo, am sarit direct la Protocolul de Stat, ca director coordonator. Prima hartie pe care am semnat-o a fost angajarea lui Costica pe post de sofer al directorului. Imi daduse statul un Cielo, mi se deconta benzina, puteam sa beau o bere linistit ca ma ducea Costica acasa. Viata frumoasa, cu probleme mari insa. O sa povestesc cand o sa-mi pice bine. Dupa trei ani, s-a schimbat regimul. Au venit oamenii lui Nastase si s-au pus pe inlocuit tot. La Regia Protocolului de Stat, in locul lui Aurel Vlaicu, fusese numit un oarecare Bejinariu, astazi deputat, prieten apropiat al lui Nastase. Dupa sase luni, m-a eliminat si, odata cu mine, pe cei care imi erau considerati apropiati. Costica, saracul, a trebuit si el sa plece, ba inca s-a ales si cu o imputatie de cateva milioane, pe care i-am platit-o eu partial. 

In cativa ani, Costica si Adriana s-au hotarat sa vanda casa de la Sinaia. Au plecat la Verdea, unde Costica a ridicat o casa. Incet, incet, si-au facut o gospodarie in toata regula. Au tot ce le trebuie, gaini, purcel, bazin cu pesti, albine, gradina de legume. In sat la ei gasesti oricand sa iei un kil de branza si-l platesti in natura, de obicei cu tuica. Aparent, toate sunt OK. Singura problema e ca timpul nu l-a iertat pe Costica. A trecut si peste el. Acum are 62 de ani, nu ii mai arde sa munceasca atat de mult, entuziasmul s-a cam dus, problema sensului vietii devine tot mai sacaitoare....