miercuri, 11 mai 2011

Parfumul strazilor

Denumirile strazilor din Iasi sunt pur si simplu savuroase, la fel ca si numele localitatilor din Moldova. Venind incoace, am trecut prin sate de genul Potarnichesti, Urechesti, Cotofenesti. Iar acum, facandu-mi-se, din nou, foame, si luand eu un pliant de la intrare, am aflat ca firma de catering promovata acolo are sediul pe strada numita Strapungerea Silvestru. Pur si simplu nu pot sa fac un scenariu plauzibil cu privire la modul in care a aparut asa o denumire. Este posibil ca strapungerea asta sa fie un fel de strada facuta pe sub un deal, carevasazica o strada care a strapuns dealul. Poate ca dealul se numeste Silvestru, nu stiu ce sa mai zic. Desigur ca m-am uitat repede prin nomenclatorul strazilor din Iasi, sa vad ce alte surprize imi rezerva. Si am gasit strazile Trompeta, Talpalari, Pojarniciei si multe altele, plus o gramada de chestii care au inainte prescurtarea "fdc". Am intrebat pe cineva care locuieste in Iasi: nu stie ce poate sa insemne fdc. Pana la urma, am gasit pe net: fdc inseamna "fundac". In Dex, gasim si explicatia: FUNDÁC s. v. alee, bodârlău, corcodel, cufundar, fundătură, intrare.
Asta da! Uite cum dau eu din nou de Corcodel, vechiul meu amic de la Sinaia 


2 comentarii:

După mine!