O privire cat un univers

Azi dimineata, in drum spre Iasi, am avut revelatia a ceea ce inseamna norocul in activitatea unui fotograf. Coboram dinspre Mogosesti spre Dumbrava cand am vazut o fetita de maxim 12 ani, mergand cu pas voinicesc, in aceeasi directie cu mine, spre o statie de autobuz. In spatele ei, un pusti, mai mic decat ea cu cativa ani. Cum coboram lin si scosesem din viteza, cei doi copii nu auzeau masina, cu atat mai mult cu cat la numai cativa metri in fata lor era o caruta care troncanea destul cat sa acopere alte zgomote. Cand am ajuns aproape de ei, am trecut cu rotile peste niste pietris aruncat de cineva, sau cazut dintr-o caruta. Scrasnetul produs a facut-o pe fetita sa se opreasca si sa se intoarca spre mine. I-am prins privirea pentru o secunda.

Satul Mogosesti

Oh, daca as putea sa o descriu... Era privirea cuiva care crede in minuni!Am citit in ea si speranta si dorinta si disponibilitate de acceptare a miracolului. Cred ca in mintea ei a fost ca vine o masina si in ea e cineva care o va lua si o va duce la scoala. Poate ca scrasnetul rotilor pe pietris a facut-o sa creada ca masina franeaza, si ca soferul va scoate capul si o va striga. Nu o sa uit asa de usor privirea aceea. Daca, printr-o intamplare, as fi avut camera pregatita si as fi facut o poza, cred ca ar fi luat un premiu important. Dar n-a fost sa fie.

Dupa ce am trecut, multa vreme m-am gandit la spusele lui Cristos: "De nu va veti intoarce si nu veti fi precum copiii, nu veţi intra in imparatia cerurilor"