La pomul laudat

Ultima data cand am ajuns in Salzburg, am mers sa caut un celebru magazin de muzica, numit Musikhaus Katholnigg. M-am invartit, cu Maria de mana, pana am gasit adresa. Tineam mortis ca cumpar un CD cu muzica de Max Reger, unul dintre compozitorii mei preferati, care nu se gaseste mai pe niciunde. La celebrul magazin Katholnigg era imposibil sa nu gasesc. Problema care ma framanta era una stranie: felul in care eram imbracat. Vremea era recisoara, asa ca ma prezentam cam ca un maistru de pe un santier naval. Mai ales fesul cred ca le dadea multora de gandit. Imi imaginam cum, de indata ce voi intra intr-un magazin atat de pretentios precum Katholnigg, voi fi luat la ochi ca suspect, iar daca voi mai si deschide gura si cei dinauntru vor constata ca nu stiu germana, aruncarea in strada va deveni iminenta. Asa ca in acele momente, Maria era un fel de asigurare pentru mine: totusi, un individ suspect dar de mana cu o fetita atat de frumoasa, parca incepe sa prezinte o oarecare incredere. Ei, uite, astea sunt unele dintre ideile mele preconcepute, nu cred ca mai scap de ele.

Reger-poza de tinerete

Am intrat si imediat mi-am scos fesul, asa, ca la biserica, dupa care am salutat reverentios, in limba engleza. Batranul vanzator mi-a raspuns, m-a intrebat daca sunt in cautarea a ceva, la care i-am spus ca da, intr-adevar, caut Max Reger. "Ceva anume?" "Nu, orice". Ei bine, surpriza: la Katholnigg nu se gasea niciun CD cu Reger, nici macar asa, unul de prasila. Domnul vanzator - care, de fapt, cred ca era unul dintre proprietari - s-a oferit imediat sa rezolve problema. Daca eram dispus, putea sa faca o comanda si in numai o saptamana as fi avut ce lucrare a lui Reger as fi dorit. Din pacate, plecam din Austria si resedinta mea era, pentru urmatoarele 6 luni, Romania. "Nu-i nimic", a spus batranul, "va putem trimite coletul la adresa la care doriti".

Musikhaus Katholnigg

Aici a intrat in functiune o alta prejudecata de-a mea: nu e frumos sa refuzi omul. Asa ca am inceput sa ma codesc si, pana la urma, am scapat din incercuire zicand ca merg sa vorbesc cu sotia mea care ne asteapta doua strazi mai incolo, la o cafenea. Daca nu ma mai intorc, inseamna ca am renuntat. Sigur ca Maria ar fi vrut toate discurile din magazin, pentru ca o atrageau copertile, dar nu aveam bani planificati pentru altceva decat pentru Reger. Am plecat de-acolo oarecum cu coada intre picioare.