Afacerea "Pelerinul Vesel"

Mi-am propus, inca de pe cand eram la Iasi, sa scriu despre pelerinaje, mai cu seama pentru ca am intalnit la manastirea Hadambu mai multe grupuri de pelerini. Se pare ca aici e vorba de o afacere destul de serioasa. Cine nu merge prin manastiri, nu prea are cum sa realizeze acest lucru. Despre ce este vorba? In intreaga tara se organizeaza, tot timpul anului, asa-numite circuite pe la schituri, biserici si manastiri. Oamenii platesc o suma de bani, se transforma in pelerini, se suie in autobuze si o iau din loc. Numarul traseelor posibile este urias. In general, se aleg trei-patru locasuri de inchinaciune din doua-trei judete, iar pelerinii se opresc la fiecare, pe rand. Viziteaza, participa la slujbe, primesc de mancare si un pat in dormitoarele comune, apoi pleaca mai departe. Cred ca sunt oameni care fac asta efectiv pentru ca au incredere ca mergand in atatea locuri sfinte si rugandu-se, o sa scape de probleme. Altii, insa, o fac din pura plictiseala, sau ca prilej de a cunoaste lume si a petrece cateva zile in chip placut. 

Dupa cum se vede, consumul de palinca nu este interzis la Hadambu

In a treia zi de stat la Hadambu, am intalnit un astfel de grup. Erau in jur de 20 de domni, plecati din mai multe judete cu iesire la Dunare. Erau si o sumedenie de doamne, care mie mi s-a parut a nu avea legaturi de rudenie cu domnii. Cand am ajuns, seara, la manastire, am gasit curtea plina. Asta mi-a folosit foarte mult, pentru ca nu mai trebuia sa ma strecor, cu grija sa nu ma vada careva si sa ma intrebe de sanatate. Cel mai simplu te ascunzi intre oameni, dupa cum este stiut. M-am dus in dormitor si am gasit acolo mai toate paturile ocupate cu bagaje. Patul in care dormisem pana atunci nu mai era disponibil, asa ca am luat ce am gasit, m-am bagat sub plapuma si am incercat sa dorm. Dar nu a fost chip. Domnii pelerini au sosit rapid, s-au instalat in jurul unui pat, apoi au scos produsele traditionale romanesti, care nu pot lipsi, dupa cum am constatat, nici in cele mai sfinte locuri. Asadar, a trebuit sa ma acomodez rapid cu mirosul de carnati si cu parfumul de prune procesate. Pelerinii au mancat pe indelete, dupa care s-au pus pe conversatie, tracand din mana in mana un bidon de doi litri de palinca. Unuia dintre ei i se spunea "domnu' director", altul fusese primar intr-un sat. Ce spuneau ei acolo ar fi fost demn de inregistrat. Am auzit, astfel, cum si-au platit rusii datoriile catre englezi sacrificand milioane de gaste din care le trimiteau creditorilor numai ficatul. Am mai auzit si cat de apreciat era Ceausescu in toata lumea, dovada stand faptul ca insasi regina Angliei l-a plimbat cu trasura regala. Intrucat cu totii vorbeau in acelasi timp, imi era tot mai greu sa inteleg ce spun. Pana la urma, au zis ca trebuie sa mearga la slujba - miezonoptica, probabil. Unii insa nu mai aveau niciun chef, obositi de drum, turtiti de palinca si ingreunati de carnati cum erau. Asa ca au decis: cine vrea merge, cine nu vrea sta in dormitor. Presupun ca mai multi au fost cei care s-au dus, intrucat dupa plecarea lor am avut parte de liniste. Numai ca domnii pelerini s-au intors la ora 1:30 si tambalaul a reinceput. Mai ales unul dintre ei, probabil cel mai turtit, avea o logoree de zile mari. In cele din urma, cineva a cerut sa se faca liniste, pentru ca oamenii mai trebuie si sa doarma. Asa am putut si eu sa ma odihnesc, doar ca nu suficient: la ora 5, domnii pelerini au fost in picioare. M-am sculat si eu, m-am dus sa ma spal in roua si am plecat catre Iasi.

Ideea e ca o astfel de trupa de pelerini veseli lasa la fiecare manastire o gramada de bani. Sistemul e simplu: fiecare da un pomelnic, unde isi scrie toti mortii si viii si pentru asta plateste o suma, in functie de numarul zilelor in care vrea ca pomelnicul lui sa fie citit. La 40 de oameni cati intra intr-un autocar, punand o medie de 75 de lei de caciula, ajungem la 3000 de lei pentru o noapte. La suma asta, cred si eu ca se inchid ochii cand vine vorba de palinca. Ce bani se vor fi invartind de organizatorii pelerinajelor, asta numai bunul Dumnezeu poate sti. Oricum, dupa experienta pe care v-am povestit-o, am inceput sa cred ca inteleg de ce se construiesc peste tot biserici, cu toate ca numarul lor este mai mult decat suficient ca sa cuprinda toti credinciosii din Romania.