Acum, la spartul târgului, pot spune că momentul cel mai frumos pe care l-am trăit la Librex în cele cinci zile a fost acela în care m-am pomenit că vine la stand o fetiţă de vreo 10-12 ani şi îmi zice: trebuie să iau cartea asta. Numele ei este Maria şi presupun că a atras-o nu numai ilustraţia ci şi coincidenţa numelor. Avea în mâini două plase care stăteau să se rupă, pline cu cărţi cum erau. S-a uitat peste poveşti, a foit, a răsfoit, apoi a băgat mâna în buzunar şi a scos banii potriviţi. Am întrebat-o dacă e cu părinţii şi mi-a zis că nu. A mai apărut şi prietena ei, s-au pus pe nişte glume, au râs, apoi una din plase chiar s-a rupt şi fetele mi-au cerut mie una nouă.
Pur şi simplu nu-mi venea să cred: o fetiţă venită la târgul de carte, care umpluse sacoşe întregi de cărţi, cu bani scoşi din propriul ei buzunar. După ce a plecat, mi-am dat seama că ar fi trebuit să îi fac o poză. Dar era prea târziu. Între timp, am vorbit pe Facebook cu o prietenă care exact asta m-a întrebat: „poză i-ai făcut?”. Mi-a părut foarte rău că nu m-a dus mintea, dar sincer să fiu eram cu adevărat uimit şi impresionat.
Deodată, Maria a apărut din nou. Aşa că am întrebat-o dacă vrea să-i fac o poză şi a fost imediat de acord. Apoi am mai întrebat-o dacă acceptă să pun poza ei pe blog şi a spus că e perfect. A plecat, iar după vreo oră a apărut a treia oară, cu prietena ei. Abia atunci m-am dezmeticit şi le-am întrebat cum de au venit la târgul de carte. Erau cu clasa, cu profesoara de română. Atunci am venit de acasă - cum se spune pe aici.
„Şi cum de cumpăraţi voi atâtea cărţi?” am întrebat. "Suntem studioase", a sosit răspunsul.
Ieri, pe la prânz, am văzut-o iarăşi pe Maria, de data asta cu mama ei, pe care m-am grăbit să o abordez şi să îi cer permisiunea să pun pozele pe blog. A fost de acord, fără probleme, plus că Maria vorbise şi cu tatăl ei, care, la rândul lui, fusese de acord.
 |
| Maria din Iasi |
Pur şi simplu nu-mi venea să cred: o fetiţă venită la târgul de carte, care umpluse sacoşe întregi de cărţi, cu bani scoşi din propriul ei buzunar. După ce a plecat, mi-am dat seama că ar fi trebuit să îi fac o poză. Dar era prea târziu. Între timp, am vorbit pe Facebook cu o prietenă care exact asta m-a întrebat: „poză i-ai făcut?”. Mi-a părut foarte rău că nu m-a dus mintea, dar sincer să fiu eram cu adevărat uimit şi impresionat.
Deodată, Maria a apărut din nou. Aşa că am întrebat-o dacă vrea să-i fac o poză şi a fost imediat de acord. Apoi am mai întrebat-o dacă acceptă să pun poza ei pe blog şi a spus că e perfect. A plecat, iar după vreo oră a apărut a treia oară, cu prietena ei. Abia atunci m-am dezmeticit şi le-am întrebat cum de au venit la târgul de carte. Erau cu clasa, cu profesoara de română. Atunci am venit de acasă - cum se spune pe aici.
„Şi cum de cumpăraţi voi atâtea cărţi?” am întrebat. "Suntem studioase", a sosit răspunsul.
Ieri, pe la prânz, am văzut-o iarăşi pe Maria, de data asta cu mama ei, pe care m-am grăbit să o abordez şi să îi cer permisiunea să pun pozele pe blog. A fost de acord, fără probleme, plus că Maria vorbise şi cu tatăl ei, care, la rândul lui, fusese de acord.
 |
| Maria din Iasi cu prietena ei |
Imi este parca si teama sa mai scriu cate ceva pe aici deoarece dispar postarile,apoi apar,dar fara comentarii...
RăspundețiȘtergereDe cateva zile caut fotografia cu fetita,ma gandeam ca ai uitat de ea,dar minunea s-a produs si nu vad una ci doua minunate scolarite pe care le mai intereseaza literatura si un ...targ de carte;cinste lor si profesoarei de romana!
Este impresionant,din toate punctele de vedere:aparitia ei,numele ,plecarea si revenirea,entuziasmul impartasit prietenei si parintilor,"totul"parca jucat dupa un scenariu dinainte stabilit.
speranta de a trai printre oameni normali nu moare.cand citesti pe blogul lui Raul intamplari ca cea de la iasi. Copiii care au noroc de profesori care sa le insufle dorinta de a trai in demnitate si adevar, sunt cu adevarat, NOROCOSI!
Ștergere