În acest moment stau așezat pe scaunul meu de la măsuța mea din standul meu de la Târgul Internațional de Carte Librex, aflat în Sala Polivalentă din Iași. Am sentimentul liniștitor că poliția nu poate intra în acest mic locaș al meu fără mandat de percheziție. Nu că m-ar căuta, nici vorbă, dar e o senzație plăcută să ai un spațiu doar al tău și să nu poată intra nimeni peste tine. Am făcut câteva poze și o să le urc mai târziu sau mâine. Târgul e mititel în comparație cu Gaudeamus, dar văd că sunt prezente destule edituri. Am venit cu 100 de cărți și sper să regret că n-am luat mai multe.
La Răcoasa a fost cam trist. Costică nu mai e în forma de altădată, se vaită de reumatism, nu mai mănâncă orice, bea cu măsură, se culcă odată cu găinile și, mai ales, nu prea mai are ce comunica. L-am găsit uitându-se la televizor și enervându-se cu diverși moderatori pe la tot felul de mese rotunde sau cum le-o mai fi zicând. Dacă nu vorbim politică, atunci discuția stagnează și simțim nevoia să umplem timpii morți cu expresii standard: „ei, asta e”, „mda”, „asta-i viața”, „ce să-i faci?”, „și altfel?”, „și care mai e treaba?”. Până la urmă se leagă ceva, dar căznit. Până duminică o să stau - cel puțin așa cred în momentul de față - la Mănăstirea Hadâmbu. Mi-a rezolvat acolo părintele Isaiia (cred că e vorba de doi i, dar nu sunt sigur), la rugămintea Adinei din Dărmănești. Am un număr de telefon la care nu răspunde nimeni, dar eu insist. E vorba de părintele Arsenie. El e omul cu care trebuie să discut la Hadâmbu. Mi se pare interesant. Mama, când s-a retras la Mănăstirea Prislop, a trăit șapte ani într-un loc dominat de amintirea părintelui Arsenie Boca. Iată că acum mă duc și eu la o mănăstire și tot cu un părinte Arsenie o să am de-a face.
La Răcoasa a fost cam trist. Costică nu mai e în forma de altădată, se vaită de reumatism, nu mai mănâncă orice, bea cu măsură, se culcă odată cu găinile și, mai ales, nu prea mai are ce comunica. L-am găsit uitându-se la televizor și enervându-se cu diverși moderatori pe la tot felul de mese rotunde sau cum le-o mai fi zicând. Dacă nu vorbim politică, atunci discuția stagnează și simțim nevoia să umplem timpii morți cu expresii standard: „ei, asta e”, „mda”, „asta-i viața”, „ce să-i faci?”, „și altfel?”, „și care mai e treaba?”. Până la urmă se leagă ceva, dar căznit. Până duminică o să stau - cel puțin așa cred în momentul de față - la Mănăstirea Hadâmbu. Mi-a rezolvat acolo părintele Isaiia (cred că e vorba de doi i, dar nu sunt sigur), la rugămintea Adinei din Dărmănești. Am un număr de telefon la care nu răspunde nimeni, dar eu insist. E vorba de părintele Arsenie. El e omul cu care trebuie să discut la Hadâmbu. Mi se pare interesant. Mama, când s-a retras la Mănăstirea Prislop, a trăit șapte ani într-un loc dominat de amintirea părintelui Arsenie Boca. Iată că acum mă duc și eu la o mănăstire și tot cu un părinte Arsenie o să am de-a face.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu