Momente de cumpana

Greu lucru sa stai la stand. Bei doua trei cafele, dupa care nu-ti mai trebuie. Stai pe scaun, te ridici, te sucesti, te invartesti, dar pe-acolo, prin preajma, pentru ca, dupa modelul din Castelul lui Kafka, tocmai atunci apare clientul, cand tu esti plecat. Apoi incepi sa te imprietenesti cu vecinii, discuti cu ei tot felul de nimicuri, dar pentru ca acum va cunoasteti, il rogi pe cel mai simpatic dintre ei sa se uite putin si la standul tau, ca vrei sa te duci putin pe-afara. Te duci pe-afara, te intorci. Apoi vine vecinul sa te roage sa-i supraveghezi standul. Pana la urma, tot repetand actiunea asta, pleci fara sa mai spui, pentru ca ai capatat deja incredere ca vecinul va fi cu ochii pe cartile tale. Apoi, dupa o vreme, incepi sa te uiti la ceas din zece in zece minute. Muzica incepe sa te zgarie pe timpane, chiar daca e vorba de Cat Stevens sau de Pink Floyd.
Trec tot felul de personaje care altminteri ti-ar fi fost simpatice, dar acum le gasesti cele mai mari defecte. Cand mai apare cate-un client, te uiti la el cu o fata serioasa si repeti frazele stereotipe de prezentare pe un ton egal si neconvingator. Iei o carte  de la vecinul si incepi sa o citesti, chiar daca te plictiseste. Vezi cum se apropie de stand potentialii clienti si iti spui in gand "de nu s-ar mai opri". Apoi, soseste mancarea pe care ai comandat-o. Te umfli bine si, brusc, te cuprinde cea mai adanca tristete. Incepi sa te intrebi cine te-o fi pus sa te trambalezi pana la targ. Iti aduci aminte ca acolo unde vei dormi nu ai dush si trebuie sa te speli dimineata, in roua. Iti vine ideea - atragatoare precum cantecul sirenei - sa strangi standul si sa te duci acasa, chiar daca asta inseamna sa mergi toata noaptea cu masina. 

Dar daca treci de toate astea, viata devine brusc frumoasa, vizitatorii redevin simpatici si incepi sa strigi ca un berbec: "Haideti sa va dau cea mai frumoasa carte de povesti de la Andersen incoace!"