Disparitia lui Cubi

Intamplarea cu cei doi slujitori ai Domnului m-a facut sa ma gandesc la Cubi. Asa era alintat un tip, pe numele lui Cublesan, profesor de desen la mai multe scoli din Baicoi, in anii 80. Fusesem si eu repartizat la Baicoi, ceea ce presupunea o naveta destul de complicata, insa nu ma plangeam. Luminita, sotia mea, avea post la Moreni. Ce-mi era Sinaia, ce-mi era Moreni! De la Baicoi tot atata faceam - cu trenul la Sinaia ori cu ocazia la Moreni. Eu unul, gasisem varianta in care luni si marti mergeam la Sinaia, miercuri ramaneam la Baicoi, iar vineri si sambata mergeam la Moreni. De acolo, amandoi - familia carevasazica - mergeam la Sinaia, ca sa ne bucuram macar duminica, impreuna, de frumusetile patriei - recte Perla Carpatilor.

Ziua aia in care stateam la Baicoi era cea in care aveam foarte multe ore. Terminam la 5:30 si, dupa aia, urmatorul tren era pe la 9 seara. Nu mai avea niciun sens sa ma duc acasa, numai pentru ca sa ajung la 11 frant, sa mananc si sa ma culc. Ramaneam la o familie din Baicoi, nu mai stiu cum se numea, cert e ca in schimbul gazduirii ofeream meditatii la matematica. Tot ce imi aduc aminte este o bucatarie in care ii explicam unei fete de clasa a cincea cum sta treaba cu ecuatiile, de o camera intunecoasa si de Cubi. Camera intunecoasa era ceva absolut de neimaginat. Acolo nu mai locuise nimeni de cel putin un milion de ani. Asternuturile erau pe pat, rulate, ca si cum in orice moment ar fi putut sa apara cineva care sa le desfasoare si sa se infofoleasca in ele. Cand m-am dus prima data, frigul a fost atat de mare, incat ma mir si astazi ca nu m-am imbolnavit. Oamenii nu mai foloseau camera din vremuri imemoriale, asa ca frigul patrunsese atat de adanc, incat presupun ca daca nu as fi facut focul, as fi ramas conservat acolo exact ca un mamut din Ice Age. Am facut focul, desigur, numai ca singurul lui efect a fost mentinerea mea in viata. In rest, am dardait toata noaptea, acoperit cu o plapuma mai groasa decat Encyclopedia Britannica.

Asta a fost in prima saptamana. In a doua, deja lucrurile se schimbasera, camera avea o caldura intrinseca (oare ma pot exprima asa?) si, in plus, venise si Cubi. Tipul era cu vreo zece ani mai in varsta decat mine si asta, in acele vremuri, conta. Oamenii erau cu totii egali, in vorbe, asa incat varsta facea o anumita diferenta. 

Cubi era un tip care isi facea de cap intr-un mod de-a dreptul fioros. Venea din Ploiesti catre Baicoi, cu autobuzul si uita sa coboare la scoala unde avea ore, asa ca ajungea la foarte multi kilometri departare, de unde nu mai putea, desigur, sa se intoarca in timp util. Asa ca ramanea acolo unde ajusese, iar orele lui erau suplinite de oricine se afla in "fereastra" (fereastra era ora libera din orarul unui profesor, situata intre doua ore ocupate, sau pline). Sau, alteori, se trezea acolo, la el, in Ploiesti si constata ca desi ar fi trebuit sa fie la scoala de cel putin o ora, sortii ii fusesera potrivnici (lui sau elevilor, nu se stie) asa incat nu mai avea sens nimic altceva decat sa mearga la o bere cu amicii, pentru a se desprinde din navodul remuscarilor.

Ei bine, el este omul pe care il gasisem eu ca partener de discutii, incasator de monologuri si confident.

Adevarul e ca nu mai tin minte exact, acum, la aproape 30 de ani de la petrecerea evenimentelor, ce anume discutam eu cu amicul Cubi. Cert e ca intr-o zi, nu a mai venit. Chiar nu stiam ce si cum, dar nici nu aveam pe cineva care sa-mi spuna. In anii aia, cand disparea cineva, se facea un mare mister in jurul persoanei lui. A doua zi, insa, am aflat. Cubi ii ceruse unul elev de-a cincea sa vina cu taica-su la scoala. Asta era ceva frecvent pe atunci. Nu stiu de ce il suparase elevul ala, dar stiu ca la un moment dat, Cubi ii daduse vreo doua dupa ceafa si-i zisese ca nu-l mai primeste la ore decat cu taica-su. Ei bine, in ziua aia, tatal cerut venise. Cubi il intampinase in sala de clasa, unde erau doar ei doi. Si, exact cum se facea pe vremea aia, incepuse sa-i zica texte de genul: "fiul dumitale face unele lucruri, dar nu face alte lucruri". Parintele il ascultase pana la capat (pret de cateva minute), privindu-l fix, exact cum se uita slujitorul Domnului la cartea mea de povesti, apoi, fara sa intre in vreun fel de dialog, ii carabanise una lui Cubi de-l aruncase pe catedra, de unde el, saracul, ricosase pentru a ajunge in tabla plina de creta. Asta era misterul disparitiei lui Cubi.