Underwear

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, dupa ce fac dus, imi abandonez in vana, pentru o vreme, chilotii si ciorapii. Explicatia e simpla: ma simt atat de bine dupa ce am facut dus, incat nu mai am niciun chef sa ma ocup de spalat rufe, cu atat mai putin chiloti si ciorapi. Ii las in vana, cu gand sa-i spal mai tarziu, dupa ce ma relaxez zacand pe vreo canapea. De cele mai multe ori, insa, ii uit acolo, ceea ce a condus-o pe Maria sa lipeasca pe usa de la baie urmatorul afis:

Afisul Mariei - se observa ca aduce cu un body

O batrana carunta

Am iesit cu Richi2 in tura de la ora 6. Am traversat, el a inceput ca de obicei sa miroasa tot felul de gunoaie, apoi s-a oprit, s-a intors cu botul catre trotuarul de pe care tocmai traversase si a inceput sa priveasca fix la o batrana carunta. La inceput, nu m-am mirat, batrana avea o carja in mana stanga si stiu ca toti cainii au ceva cu betele, parii, stinghiile, carjele si toate obiectele mai lungi de un metru pe care le cara dupa ei oamenii. Numai ca Richi2 dadea din coada. Nu, nu-i era frica de carja, avea ceva cu batrana. Am observat ca si ea se uita la Richi din cand in cand. Apoi, cand a ajuns cam in dreptul nostru, a spus: "cochetam". Nu s-a oprit, nu a gesticulat, nu a zambit. A zis doar atat: "cochetam". Si a continuat sa mearga. Richi a tras de lesa atat de insistent, incat l-am lasat sa o ia in sens opus. Mergeam paralel cu batrana, pe trotuare diferite si ea intorcea, din cand in cand, capul catre noi. Nu a mai zis nimic si, pana la urma, Richi s-a oprit si el din urmarire. Sincer sa fiu, n-am mai vazut niciodata asa ceva.

Conserve

Ieri, la METRO, m-am oprit pe la rafturile cu mancare pentru animale. Pentru ca Richi2 prefera produsele pentru pisici, am facut o mica cercetare si am fost uimit sa vad oferta pentru mate: carne de vita, de gaina, de porc, de iepure, somon, etc. Plus diverse amestecuri, cu sau fara legume.
Dar cum de nu se gasesc conserve pentru pisici cu carne de soarece, de vrabie sau de cartita? In stare de libertate, pisica nu prinde vaci, iepuri, sau gaini. Ea prinde soareci, vrabii si soboli. Urmatorul pas ar fi conservele pentru caini din carne de pisica hranita cu conserve din carne de soarece. Sunt convins ca Richi 2 ar fi foarte multumit sa primeasca astfel de hrana. 

Si as mai avea propuneri, de exemplu pate de bichon pentru italienii rafinati, ori salam din carne de ungur pentru Vadim Tudor si ai lui, etc. Ma opresc totusi, nu vreau sa fiu acuzat de canibalism.

Dilema ciorbei și a țuicii

Ieri pe la orele 16, m-am gândit sa fac o ciorbă țărănească după rețeta lui Radu Anton Roman, pe care am luat-o din cartea "Bucătăria lui Radu" - varianta online.

Șarpele secretos

"Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: "Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale!". Facerea, 3.14

Absurdul desavarsit

Broasca mea testoasa - are si un nume, dar imi scapa acum - a ajuns sa manance aproape orice. Cand am luat-o, nu manca nimic. Apoi a inceput sa infulece rosii. Dupa o vreme, s-a dedulcit si la mere. Ei bine, acum cateva zile am prins-o tragand de o bucata de carnat oltenesc pe care nu-l mai putea manca Richi2.

Broasca in blidul lui Richi2

O individă nerezolvată

Acum doi ani, prin octombrie, mă plimbam ca de obicei cu Richi1 printre blocuri. Pe o alee, în timp ce animalul se ușura, a apărut o femeie cu trei copii - cred că un băiat și două fete. Păreau grăbiți. Când au ajuns în dreptul nostru, Richi1 a dat să se joace cu una dintre fete. Maică-sa (ori ce-o fi fost femeia aia) a început să strige: „Ține câinele! Totuși e vorba de niște copii!” N-am zis nimic, dar individa a continuat să zbiere, așa că până la urmă a reușit să mă scoată din fire. „S-a întâmplat ceva, cucoană?” am strigat și eu. „Aha, agresiv ca stăpânul!” a explodat femeia. „N-ai ce căuta pe aleea asta” „O fi aleea mă-tii”, am supralicitat eu. Și tot așa, până s-au pierdut printre blocuri. De atunci, m-am cam ferit să merg prin părțile alea, pentru că mie nu-mi place scandalul și, în plus, dacă mă stârnește cineva, replica mea este întotdeauna disproporționată: dacă mi se zice o înjurătură, eu răspund cu trei.

Tyson și Vătmănița

Am ajuns la Timişoara, aseară, după douăsprezece ore de condus cu câteva pauze şi un ocol pe la Curechiu. Am văzut locurile, am văzut camera unde urmează să petrec o lună. Proprietăreasa e o cucoană de 62 de ani, care a lucrat 20 de ani în Bucureşti ca vătmăniţă. N-am cunoscut până acum o vătmăniţă, trebuia să merg la Curechiu pentru asta. O femeie cât un munte. Când am ajuns, nu era acasă, dădea la sapă pe undeva. Are o voce puternică, aşa cum trebuia să aibă orice vătmăniţă care se enerva, în canicula din anii lui Ceauşescu şi zbiera la călătorii atârnaţi de scări. Mă gândeam că eu, la 62 de ani, probabil o să fiu un moş în baston. În spatele casei e un câine lup pe nume Tyson. Când m-a văzut s-a ghemuit la pământ şi a încercat să se târască rapid, ca să se ascundă, însă nu i-a dat voie lanţul. Vătmăniţa mi-a explicat că soţul ei, care a murit anul trecut, se îmbolnăvise de nervi şi bătea câinele, care a rămas cu o spaimă de bărbaţii cu burtă, cum sunt eu. Cu chiu cu vai, am reuşit să pun mâna pe el şi să-l mângâi. Când am plecat, scheuna a jale.
La Timişoara, frânt cum eram, am oprit pentru două beri. Le-am dus acasă, am făcut un duş. Am deschis televizorul: serviciu întrerupt pentru neplată. Excelent, am luat hotărârea să renunţ la cablu. Nu îmi mai trebuie televizor de azi înainte. Am băut berile, apoi am adormit în sufragerie, prăbuşit pe canapeaua unde doarme, de obicei, Richi2

La capatul tubului

Din ce in ce mai pregnant sentimentul ca sunt urmarit. Merg prin casa si constat ca Richi2 isi intoarce privirile dupa mine tot timpul. Nu exista aproape nicio clipa in care sa exist fara ca vreo fiinta sa ma priveasca. Azi dimineata, oroare: de sub masa, ma fixa broasca testoasa. Efectiv, am avut senzatia ca sunt un personaj din "Gradina placerilor pamantesti" al lui Hieronymus Bosch.

Gradina placerilor pamantesti - panoul central

Iubirea față de animale ca boală sufletească

Din nou, mergând cu Richi2 printre blocuri, pentru evacuarea de dimineață, am avut sentimentul de neînlăturat că oamenii care iubesc un animal în detrimentul altor oameni sunt profund bolnavi sufletește. Am realizat pentru a nu știu câta oară că între om și animal există o barieră de netrecut, pe care unii o ignoră, din cauza acestei boli. Ei spun cam așa „vai, ce expresie are cățelul asta, cum se uită la tine, parcă ar vrea să vorbească”. Și de aici, s-a și înfiripat iubirea. Dar ce ne facem cu persoanele care iubesc șerpii, ori broaștele țestoase? Nu cumva și reptilele au vreo expresie? Părerea mea este că oamenii bolnavi sufletește, incapabili să reziste alături de cineva din specia lor, caută disperați ceea ce le lipsește, dar nu în locul potrivit. Dacă un cățel se uită cu ochii umezi la omul bolnav, acela crede că a găsit, în sfârșit, o ființă care să-l înțeleagă. Cel care ține o pasăre, crede că a stabilit cu ea o comunicare, doar pentru că i-a creat câteva reflexe condiționate. Mi se pare sinistru. Adică investesc un animal cu trăsături omenești, apoi iubesc acel animal că și cum ar fi un om. Cât de nefericit trebuie să fii ca să recurgi la acest substitut de relație afectivă?

La Costica

La ora 8 voi pleca spre Moldova. Pe seara sper sa fiu la amicul meu Costica, traitor in satul Verdea din comuna Racoasa. Comuna asta este undeva intre Panciu si Adjud, inconjurata de dealuri. Costica s-a nascut acolo, apoi valurile vietii l-au purtat prin toata lumea si l-au azvarlit la Sinaia, unde s-a casatorit cu Adriana. Adriana e verisoara cu Luminita, fosta mea colega, cea care m-a dat pe mainile lui Petre Mongolu. Acum vreo zece ani, au vandut casa de la Sinaia si s-au dus la Verdea. Costica a muncit ca un rob si a ridicat o casa. Nu au copii, cu toate ca si-ar fi dorit (mai mult Costica), insa acum se pare ca e prea tarziu.

Intrarea la Costica

O farsa cu bichoni

Azi am programare cu Richi2 la tuns. Ultima data cand i s-a facut aceasta operatiune, parul lui era atat de incalcit, incat frizerita a muncit cu aproape o ora mai mult decat estimase si mi-a luat si 10 lei in plus.

Cu Richi1 fusese inca si mai ciudat. Pe el nu l-am tuns deloc mai bine de un an. Parul ii crescuse in asa hal, incat de la o anumita distanta putea-i sa-l confunzi cu o capita de fan. L-am dus la frizer si, cand m-am dus sa-l iau, dupa vreo doua ore, nu am vrut sa cred ca este el. Imi aduc aminte cum mergeam cu el in lesa, indreptandu-ne catre casa si cum nu ma mai puteam opri din ras. Cred ca multi trecatori m-au considerat sarit de pe fix.

Cam asa arata Richi1 cu vreo sase luni inainte de a-l tunde

Minte de bichon

Programul meu de dimineata cuprinde, inca din momentul trezirii, mersul afara cu Richi2. Si-a facut un obicei sa vina la usa fix la 7 si sa zgarie cu ghearele. Nici nu mai avem nevoie de ceas, ne trezeste Richi. Ma scol, dau repede cu apa rece pe fata, ma imbraci si ies. Altfel, ma trezesc cu pipi de catel prin baie si nimic nu ma irita mai mult decat sa folosesc mopul.
Daca, totusi, se mai intampla sa nu ies in secunda in care ma cheama el, acest animal despre care se spune ca e destept, se duce in baie si desfasoara cumva sulul de hartie igienica. Stiu dupa zgomot ca asta face. Dupa ce trage de el pana cand se simte satisfacut, vine din nou si zgarie la usa. E ceva care ma uimeste: ce asociatie o fi facand catelul intre iesitul afara si sulul de hartie igienica?