O individă nerezolvată

Acum doi ani, prin octombrie, mă plimbam ca de obicei cu Richi1 printre blocuri. Pe o alee, în timp ce animalul se ușura, a apărut o femeie cu trei copii - cred că un băiat și două fete. Păreau grăbiți. Când au ajuns în dreptul nostru, Richi1 a dat să se joace cu una dintre fete. Maică-sa (ori ce-o fi fost femeia aia) a început să strige: „Ține câinele! Totuși e vorba de niște copii!” N-am zis nimic, dar individa a continuat să zbiere, așa că până la urmă a reușit să mă scoată din fire. „S-a întâmplat ceva, cucoană?” am strigat și eu. „Aha, agresiv ca stăpânul!” a explodat femeia. „N-ai ce căuta pe aleea asta” „O fi aleea mă-tii”, am supralicitat eu. Și tot așa, până s-au pierdut printre blocuri. De atunci, m-am cam ferit să merg prin părțile alea, pentru că mie nu-mi place scandalul și, în plus, dacă mă stârnește cineva, replica mea este întotdeauna disproporționată: dacă mi se zice o înjurătură, eu răspund cu trei.