Un număr de ani după ce te naști, nu ai conștiința faptului că într-o bună zi nu vei mai fi. Moartea nu există, exact cum nu există pentru niciun animal. Perioada asta, mai lungă sau mai scurtă, este o prelungire a Paradisului. Atâta vreme cât trăiești și te bucuri, fără să știi că toate se vor sfârși, te afli încă în Paradis, ești un mic Adam sau o mică Eva, care încă nu s-a dezmeticit.
Dumnezeu, după ce Eva s-a lăsat ispitită de șarpe, l-a alungat pe om din Rai, dar, împreună cu el, a alungat și restul ființelor. Lupii, oile, catârii, păsările, peștii, care probabil erau și ei nemuritori pe vremea când trăiau în Rai, s-au pomenit dincolo de porțile lui, deși n-aveau nicio responsabilitate în călcarea poruncilor de către om. De asta, Dumnezeu nu le-a dat conștiința morții, așa că nici nu știu ce li s-a întâmplat. Doar omul a primit-o, doar el duce insuportabila povară.
Spun unii că dacă privești spre trecut, greșești. Viitorul este mai important, mai zic ei.
Dar cine privește către viitor privește către moarte, iar cel ce se uită înapoi, are ochii ațintiți către Paradis. Către Pardisul pierdut....
