Se afișează postările cu eticheta Moise. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Moise. Afișați toate postările

vineri, 24 martie 2017

Dincolo de certificatul de deces

12.Şi a mai vorbit Domnul cu Moise şi a zis:
13.„Spune fiilor lui Israel aşa: Băgaţi de seamă să păziţi zilele Mele de odihnă, căci acestea sunt semn între Mine şi voi din neam în neam, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte.
14.Păziţi deci ziua de odihnă, căci ea este sfântă pentru voi. Cel ce o va întina, acela va fi omorât; tot cel ce va face într-însa vreo lucrare, sufletul acela va fi stârpit din poporul Meu;
15.Şase zile să lucreze, iar ziua a şaptea este zi de odihnă, închinată Domnului; tot cel ce va munci în ziua odihnei va fi omorât.


joi, 30 mai 2013

DA și NU

Cunosc oameni care, în timpul discuţiilor pe care le poartă, recurg la citate din Noul Testament, mai precis din ce a spus Cristos şi a fost consemnat în Evanghelii. Una din vorbele astea sună aşa: „Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.” (Matei, 5.37)
Unii oameni îşi închipuie că aceste cuvinte trebuie interpretate în sensul renunţării la orice fel de discuţie, omul păstrându-şi în bagajul de cuvinte doar două: da şi nu. Ne putem închipui o lume în care oamenii nu spun nimic altceva decât da şi nu. În scurt timp, nimeni n-ar mai scoate niciun cuvânt, întrucât ca să spui da, trebuie să ţi se fi pus o întrebare, ori nimeni nu poate pune o întrebare folosind doar cuvintele da şi nu. Chiar nu ştiu ce fel de om trebuie să fie acela care îşi poate închipui că a venit Cristos să ne ceară să renunţăm, practic, la funcţia vorbirii. Din fericire, aceşti oameni nu sunt exagerat de mulţi - sau poate sunt, dar se ascund bine de tot.


duminică, 22 iulie 2012

Aiureli biblice

Poți oare să fii credincios fără să crezi în Vechiul Testament? Răspunsul este dat chiar de unul dintre apostoli, care spune că prin iubire vei împlini legea lui Dumnezeu. Așadar, dacă nu crezi în poveștile biblice dar ești plin de iubire, faci cele plăcute Domnului. Asta arată că un om al zilelor noastre poate să creadă într-un Dumnezeu care este iubire și să nu ia în serios ceea ce scrie în Vechiul Testament. Mie, unuia, lucrul asta mi se pare nemaipomenit de grozav. Eliberarea de credința oarbă în texte pline de contradicții nu poate fi decât benefică. Și sincer să fiu, îi compătimesc pe cei care continuă să creadă că tot ce se povestește în Vechiul Testament este adevărat până la literă.


joi, 26 ianuarie 2012

Doua povestioare despre Dumnezeu

Andrew lucrează în atelierul lui, când aude o voce bubui­toare venită de sus, care spune: 
Andrew, vinde‑ţi afacerea! O ignoră, dar vocea continuă zi după zi:
- Andrew, vinde‑ţi afacerea pentru trei milioane de dolari! După câteva săptămâni de insistenţe, Andrew cedează şi îşi vinde atelierul. Vocea continuă:
Andrew , du‑te la Las Vegas! El întreabă de ce.
- Andrew, ia cei trei milioane de dolari şi du‑te la Las Vegas. Andrew se supune, pleacă la Las Vegas şi intră într‑un ca­zinou. Vocea spune iar:
Andrew, du‑te la masa de blackjack şi joacă toată suma pe o singură mână! 



sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Avertismentul

CÂND S-AU PREFĂCUT APELE
Odată ca niciodată, Khidr, învăţătorul lui Moise, i-a dat omenirii un avertisment. Într-o anumită zi, a spus el, orice apă care nu va fi fost pusă deoparte, va dispărea de pe faţa pământului, apoi avea să fie înlocuită cu altfel de apă, care îi va scoate pe oameni din minţile lor.



După mine!