Se afișează postările cu eticheta apa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta apa. Afișați toate postările

marți, 23 octombrie 2012

Apa vieții

Sunt asaltat, efectiv, de mesaje de la binevoitori, prin care mi se atrage atenţia asupra incredibilelor metode de vindecare pe care le am la îndemână fără să ştiu. Lămâia te fereşte de cancer. Conopida te vindecă de bătături, pisica îţi sudează oasele, copacii îţi întineresc inima etc. Cea mai tare este, pe departe, apa: este suficient să bei de dimineaţă un anumit număr de căni pe stomacul gol şi te vindeci de orice boală posibilă, inclusiv cancer, diabet, ciroză hepatică.


miercuri, 1 februarie 2012

Apa de plastic

În vremurile bune, alea de la Sinaia, când eram în al doilea deceniu de viață, propaganda ceaușistă nu știa cum să zugrăvească în culori mai sumbre Occidentul. Așa că peste tot puteai citi descrieri apocaliptice ale vieții de zi cu zi din țările cu regimuri democratice. Îmi aduc și acum aminte de un articol pe care l-am găsit într-o revistă - Săptămâna lui Vadim Tudor ori Flacăra Păunescului - și în care am citit pentru întâia oară despre apa vândută în magazine. „Cum?!?!?! - mă miram eu - cum adică să cumperi apă? Adică aia de la robinet ce are?” Și mă duceam la bucătărie, umpleam cu apă rece cana mea preferată, o sorbeam triumfător și mă întorceam la lectură.
Iată că am ajuns vremuri în care apa de băut nu mai vine de la robinet ci din recipiente de plastic pe care le luăm cu bani de la magazin. Vremuri în care pâinea se cumpără gata feliată - ne-au luat și plăcerea de a rupe colțul fierbinte. Vremuri în care vedem cerul înstelat doar din întâmplare, sau în filmele cu exploratori.
Oh, Doamne, oare vor veni și vremuri în care copiii noștri își vor aminti cu nostalgie de flacoanele cu apă plată?



sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Avertismentul

CÂND S-AU PREFĂCUT APELE
Odată ca niciodată, Khidr, învăţătorul lui Moise, i-a dat omenirii un avertisment. Într-o anumită zi, a spus el, orice apă care nu va fi fost pusă deoparte, va dispărea de pe faţa pământului, apoi avea să fie înlocuită cu altfel de apă, care îi va scoate pe oameni din minţile lor.



După mine!