Se afișează postările cu eticheta Norvegia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Norvegia. Afișați toate postările

vineri, 25 aprilie 2014

Putregaiul medical

Una dintre cele mai detestabile categorii profesionale din România este cea a medicilor. Ştiu că pentru asta o să-mi sară în cap multă lume, dar nu-mi voi schimba părerea. Cred că fiecare dintre noi a avut de-a face cu medicii români şi, în afară de cazul în care era vorba despre rude sau prieteni, întotdeauna a fost necesar ca ei să primească şpăgi mai mari sau mai mici pentru a-şi exercita, pur şi simplu, profesia. Toată lumea ştie lucrul ăsta şi nimeni nu are nici cea mai mică îndoială că pentru a fi tratat cum se cuvine trebuie să plăteşti la negru.


luni, 2 ianuarie 2012

Norvegia

Intr-un articol publicat in adevarul.ro, Capcaunul Cumsecade Andrei Plesu scrie un articol intitulat "Euro?" Iata un fragment:
Teoretic, UE s-a născut din dorinţa de a consolida pacea dintre ţările altădată beligerante şi de a omogeniza bunăstarea. Dacă e să judec după rezultate, proiectul n-a prea reuşit. Cel puţin deocamdată. Nivelul de trai din ţara mea nu e comparabil cu nivelul de trai al Germaniei. Nici cel din Grecia cu cel din Norvegia.
Sursa: http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Euro_7_541215877.html
Carevasazica, nivelul de trai din Romania nu se compara cu cel din Grecia. Foarte adevarat, insa aceasta comparatie e total gresita in contextul dat, din motivul simplu ca Norvegia nu este membra a Uniunii Europene. Eh, mai greseste omul, nu-i asa? Dar sa fi fost tu ministru de externe si sa faci aceasta eroare, parca e putin cam prea din cale-afara. 
Daca ne amintim bine si Elena Udrea a trantit o gafa pe tema Norvegiei, atunci cand la o emisiune a lui Turcescu a dovedit ca nu stie faptul ca aceasta tara e monarhie si nu republica. O fi dovada unei afinitati care-i leaga pe cei doi?



După mine!