Singuratatea

O nota de jurnal a Capcaunului Cumsecade Plesu, ma ingrijoreaza brusc:

Marea voluptate a singurătăţii. Libertate la apogeu. Privilegiul rar de a fi intim cu tine însuţi şi sincer cu intimitatea ta. Singurătatea te situează, dintr-odată, de cealaltă parte a universului, într-un perfect echilibru cu el, într-o cumpănă desăvîrşită, ca aceea dintre mare şi cer la Messembria... Singurătatea nu încurajează nici un compromis. Şi totuşi, nimic nu e mai monstruos decît singurătatea trăită fără vocaţia singurătăţii. Tot astfel cum nimic nu e mai ridicol decît să te obligi la viaţă publică atunci cînd eşti născut pentru singurătate.

Sublinierea e a mea. Si am facut-o din doua motive. Primul e ca mi-am amintit de mama, care si-a trait ultimul an de viata singura. Si ea, prin excelenta, era o persoana dornica de societate in jur. Dar n-a fost sa fie si pentru asta ma simt nu putin vinovat. Al doilea motiv este ca si eu ma pregatesc sa traiesc in siguratate. Si nu stiu daca am aceasta vocatie. Cel mai degraba inclin sa cred ca imi lipseste - daca ar fi sa ma gandesc numai la frica fara obiect de care sunt cuprins de indata ce raman singur undeva.