Acum vreo două luni, a fost o sindrofie a copiilor, unde era invitată şi Maria. Muzică, sucuri, prăjituri, pizza... Nu i-a deranjat nimeni, s-au distrat cum au avut ei chef. La spartul târgului, sigur că după fiecare a venit câte cineva, să-l ia acasă. Eu am mers după fiică-mea împreună cu Ali. Am ajuns acolo, am stat câteva minute, după care am cam început să mă enervez, pentru că se auzea muzică de cimpanzei - mă refer la Anda, Panda, Manda şi tot felul de alte maimuţe care spun tot timpul ceva de genul o-o-ouo şi în timpul asta zâmbesc tâmp. În timp ce Maria se pregătea de plecare, a apărut o mămică, una care părea scăpată direct dintr-o ambuscadă. Toate hainele stăteau pe ea ca pe gard, practic nu ştiu cum aş putea-o descrie. Presupun că dacă s-ar fi dus să se aranjeze puţin, să-şi îndrepte bluza, să-şi ridice cureaua (sau ce-o fi fost aia), ar fi arătat cât de cât OK. Dar aşa...chiar că-mi venea să mă ciupesc să văd dacă nu am adormit.
 |
| Cam asa ceva, dar mai rau |
A doua zi, stand de vorbă cu Ali, mă întreabă: "Ai văzut-o pe tipa aia?" Zic: "Da măi Ali, în ce hal stăteau hainele pe ea, incredibil". La care ce credeţi că-mi spune Ali? Îmi spune: "Lasă asta! Tu ai văzut ce haine avea? Toate de firmă, una şi una, cred că avea 2000 de euro pe ea" etc, etc.
M-am gândit mult la asta şi acum chiar cred că trăim vremuri ciudate rău. Carevasăzică, pot să umblu eu şi în pânză de sac zdrenţuită, dacă e făcută de Armani e OK - asta e viziunea noilor generaţii. Nu contează cum stau hainele pe tine, important e să coste mult.
Şi uite-aşa, orice devine neimportant câtă vreme ai bani. Mie mi se pare trist şi aşa o să mi se pară, zic eu, şi dacă va fi să mai trăiesc 568 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu