Pacanitul

Motivul pentru care am hotarat sa nu mai intru niciodata intr-un sediu de banca altfel decat cu casti pe urechi, este ca nu mai suport pacanitul. Ce pacanit? Va explic imediat.

Pana acum cativa ani, aveam de-a face cu mai toate bancile din Timisoara. Mergeam tot la doua zile pe la ei, pentru diverse operatiuni. Coada fiind, ma instalam comod intr-un fotoliu si ma simteam nemaipomenit de bine. Mai ales iarna, cand era frig afara, ce senzatie era sa stai in fotoliu, in sediul unei banci, la caldurica, si sa privesti oamenii plini de zapada trecand prin fata geamurilor... Era deosebit de reconfortant, simteai ca nu-ti lipseste nimic, ca esti protejat, aveai un fotoliu adanc, aveai confort, banii ti-i dadea (ti-i si lua, ce-i drept) banca si nu oricum, ci prin intermediul unei domnisoare amabile, ce sa mai vorbim: raiul pe pamant.

La un moment dat, insa, a inceput pacaneala. Stateam eu in fotoliu, linistit si aparat de orice rau, eram intr-o reverie apropiata de starea de atipire, cand, brusc, una din fetele bancii se angaja in traversarea salii. Si, nu oricum, ci cu un pas apasat, voinicesc, batand in podele cu tocurile intarite cu metal, de ar fi putut scula si mortii. Azi asa, maine asa, la fiecare banca acelasi lucru. Si atunci mi-am dat seama ca e o politica. Asa li se cere angajatelor sa se imbrace. Fusta, sacou, pantofi cu toc. Clientul nu trebuie lasat sa se plictiseasca. El nu are voie sa atipeasca in fotoliu. Cat asteapta acolo, trebuie sa-i dai ceva de facut. Si ce poate fi mai placut decat spectacolul acelor domnisoare defiland gratios intre ghisee?

Ideea asta tampita are insa un punct extrem de slab. Anume ca domnisoarele alea poarta, cum am zis, tocuri. Si exact cand ti-e lumea mai draga si te apropii de starea aceea placuta de visare, esti agresat de pacaneala tocurilor. In asemenea masura, incat un amic de-al meu a si intrebat-o pe una: "Domnisoara, de ce faceti zgomotul asta cand mergeti? Noi v-am remarcat oricum, sunteti super draguta si sexy". La care aleia pur si simplu i-a cazut falca.

Eu, oricum, nu mai intru in banci altfel decat cu casti in care rasuna muzica lui Bach.