Scrâșnetul filosofului

Scriam la un moment dat despre Cioran și Friedgard Thoma - cea pe care Liiceanu o denumea "Capra Metafizică". Astăzi, prin intermediul unui amic mai mult virtual, mi-am amintit din nou de cuplul Cioran - Thoma, dar mai cu seama mi-a revenit în minte măgăria lui Liiceanu. De ce, adică, să vorbeşti de o femeie în termenii ăştia?

Trebuie să ai un motiv cu adevărat important. Ei bine, cred că nu e greu de descoperit acest motiv foarte important: invidia. Invidie întâi pentru că acea femeie a stat în preajma lui Cioran, lucru pe care l-ar fi dorit şi Liiceanu pentru sine, după ce a terminat cu ucenicia la Noica şi a publicat Jurnalul de la Păltiniş, apoi Epistolarul. Ce lovitură ar fi dat el, să locuiască vreo doi ani la Paris şi să noteze ce spunea bătrânul sceptic, apoi să trântească ceva de genul „Convorbiri cu Cioran”. În locul lui Liiceanu, însă, Cioran a preferat-o pe Thoma.
Şi încă odată invidie, pentru că în momentul ăsta Friedgard Thoma este mai cunoscută în mediile culturale decât Gabriel Liiceanu. Cât s-a străduit el, cu librării, cu evenimente, cu emisiuni televizate, cu texte filosofice despre limită şi cu scrisori către fiul său - toate au fost trecute rapid în planul doi prin acţiunea amantei lui Cioran care a dat publicităţii nişte scrisori cu intimităţi. A fost de-ajuns ca lumea să audă că Thoma este femeia căreia Cioran îi spunea că ar vrea să-şi îngroape pentru totdeauna capul sub fustele ei, că peratologia lui Liiceanu a căzut rapid în zona desemnată, îndeobşte, prin sintagma „alte referinţe”.
În aceste condiţii, ce face un om cu înalta alcătuire sufletească şi intelectuală a lui Liiceanu? Simplu, arborează expresia din fotografie şi rosteşte printre dinţi, scrâşnit: „Capră metafizică....”