Visul lui Istvan

În armată și în facultate am avut un coleg pe nume Istvan. Am mai scris despre el, dar acum mi-am adus aminte de un vis pe care îl avusese pe când era elev și pe care mi l-a povestit într-o seară, la un coniac. Da, la un coniac, în unitatea 01470 din Focșani era cel mai simplu să faci rost de coniac. Iată cum se proceda.
Gard în gard cu unitatea noastră se afla o fabrică de coniac și șampanie. Poate că era chiar Zarea, sincer la ora asta nu-mi aduc aminte. Muncitorii de acolo aveau ca principal scop în viață furatul băuturii, așa încât inventau felurite metode de a păcăli controlul de la poartă. Până la urmă au imaginat una incredibilă, pentru care însă aveau nevoie și de complicitatea soldaților. Iată cum se proceda:

Din desen se vede că unitatea militară și fabrica se aflau gard în gard. Chiar pe linia comună, patrulau soldații aflați în serviciul de gardă. De partea cealaltă, mișunau muncitorii. De câte ori ieșeau prin curte, se duceau la groapa săpată cine știe de când pe sub gard, care răspundea în ambele părți - și în fabrică și în unitate și introduceau acolo câteva sticle. Până la ora 11, când se termina schimbul doi, ascundeau acolo 10-20 de sticle de diverse feluri, dar în special de coniac Ovidiu la sticluțe de jumătate. La plecare, treceau liniștiți pe la poartă, după care se băgau printre copaci și tufe, veneau și săreau gardul în unitatea militară, scoteau o plasă și începeau să o umple cu sticlele din groapă. Numai că imediat la fața locului se prezenta soldatul de gardă, care punea întrebarea simplă: „ce faci bă?" La care ăla îi întindea două-trei sticle și situația se calma rapid. Muncitorul scotea tot din groapă, băga recolta în plasă, apoi sărea gardul înapoi în spațiul verde și își vedea de drum. Soldatul, dacă avea chef, trăgea o dușcă - două, dacă nu, aștepta până îi venea schimbul, lua sticlele și le ducea la corpul de gardă, unde le bea cu colegii de pluton.
Așa s-a întâmplat și în seara despre care vorbesc: am stat cu Istvan la un coniac și am povestit tot felul de chestii. Într-un vis pe care-l avusese el, se făcea că se află într-un tren și trecea din vagon în vagon, fără să întâlnească niciun alt călător. Pur și simplu trenul era gol, lucru în general imposibil în acele vremuri. Tot mergând Istvan prin vagoane, în timp ce trenul plecase deja, a ajuns la coada trenului. Și acolo, surpriză: a văzut un tip care stătea pe coridor, dar întors cu spatele către direcția din care venea Istvan. S-a apropiat de el și atunci tipul s-a răsucit: în loc de față avea un ochi uriaș, așezat vertical.