Răzvan de la Moreni, tipul cu care am petrecut cutremurul din 86, mi-a povestit ceva care lui i se părea o întâmplare norocoasă. Într-o dimineaţă a plecat la lucru, ca de obicei. A ajuns la birou, şi-a băut cafeaua, apoi a făcut diverse vizite prin diverse birouri ca să se intereseze de stadiul unor lucrări - pe vremea aia nu exista reţea de computere, nu aveai Intranet, aşa că era mult mai bine să circuli prin birouri. Şi-a rezolvat el problemele, apoi s-a întors în biroul personal. Pe la prânz, s-a apucat să mănânce tartinele făcute de Nataşa - pe atunci nu existau firme de catering, aşa că îţi aduceai mâncarea de acasă. În momentul în care a scos punga, Răzvan a observat că nu are verigheta pe deget. S-a uitat pe birou, pe sub hârtii, s-a plimbat pe duşumea în patru labe - verigheta nicăieri. A început să între în panică, pentru că Nataşa nu ar fi acceptat prea uşor ca el să dovedească atâta lipsa de respect faţă de obiectul care simboliza iubirea lor. Plus că i-ar fi venit imediat în minte că el şi-a ascuns special verigheta, ca să nu observe nu ştiu cine că e căsătorit şi să accepte o legătură extraconjugală etc.
Buuuuuun. După o oră de căutări, ce să facă, s-a dus iarăşi prin birouri, refăcând traseul de dimineaţă şi întrebându-i pe toţi dacă nu cumva au găsit verigheta lui. Nimeni nu găsise nimic. Aproape de ora 15, când suna sirena şi oamenii plecau acasă, a ajuns în ultimul loc unde fusese de dimineaţă. Deja era descurajat şi se pregătea serios pentru explicaţiile cu Nataşa, când un tip oarecare, un mărunt, un insignifiant ascuns în spatele unor maldăre de hârtii, un ochelarist din ăia care par complet aerieni şi dau senzaţia că marea spaima a vieţii lor este să nu fie cumva băgaţi în seama din greşeală de cineva, i-a spus aşa: "Domnu' inginer, dimineaţă în curte n-o aveaţi la mână".
Va puteţi imagina ce înseamnă asta? Fabrica lui Răzvan era una uriaşă. Lucrau acolo mii de oameni, care soseau dimineaţă în valuri imense, de tip tsunami. Umpleau curtea şi apoi defluiau către locurile lor de muncă. Ei bine, în marea aia de oameni, mărunţelul insignifiant observase că Răzvan nu are verigheta pe deget şi ţinuse minte amănuntul asta. Culmea e că lui Răzvan nu i s-a părut nimic neobişnuit. L-a întrebat: "Sunteţi sigur?", la care acela a confirmat. Aşa că Răzvan a renunţat la căutări. S-a dus acasă liniştit şi a găsit verigheta pe noptieră.
Buuuuuun. După o oră de căutări, ce să facă, s-a dus iarăşi prin birouri, refăcând traseul de dimineaţă şi întrebându-i pe toţi dacă nu cumva au găsit verigheta lui. Nimeni nu găsise nimic. Aproape de ora 15, când suna sirena şi oamenii plecau acasă, a ajuns în ultimul loc unde fusese de dimineaţă. Deja era descurajat şi se pregătea serios pentru explicaţiile cu Nataşa, când un tip oarecare, un mărunt, un insignifiant ascuns în spatele unor maldăre de hârtii, un ochelarist din ăia care par complet aerieni şi dau senzaţia că marea spaima a vieţii lor este să nu fie cumva băgaţi în seama din greşeală de cineva, i-a spus aşa: "Domnu' inginer, dimineaţă în curte n-o aveaţi la mână".
Va puteţi imagina ce înseamnă asta? Fabrica lui Răzvan era una uriaşă. Lucrau acolo mii de oameni, care soseau dimineaţă în valuri imense, de tip tsunami. Umpleau curtea şi apoi defluiau către locurile lor de muncă. Ei bine, în marea aia de oameni, mărunţelul insignifiant observase că Răzvan nu are verigheta pe deget şi ţinuse minte amănuntul asta. Culmea e că lui Răzvan nu i s-a părut nimic neobişnuit. L-a întrebat: "Sunteţi sigur?", la care acela a confirmat. Aşa că Răzvan a renunţat la căutări. S-a dus acasă liniştit şi a găsit verigheta pe noptieră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu