Verigheta

Răzvan de la Moreni, tipul cu care am petrecut cutremurul din 86, mi-a povestit ceva care lui i se părea o întâmplare norocoasă. Într-o dimineaţă a plecat la lucru, ca de obicei. A ajuns la birou, şi-a băut cafeaua, apoi a făcut diverse vizite prin diverse birouri ca să se intereseze de stadiul unor lucrări - pe vremea aia nu exista reţea de computere, nu aveai Intranet, aşa că era mult mai bine să circuli prin birouri. Şi-a rezolvat el problemele, apoi s-a întors în biroul personal. Pe la prânz, s-a apucat să mănânce tartinele făcute de Nataşa - pe atunci nu existau firme de catering, aşa că îţi aduceai mâncarea de acasă. În momentul în care a scos punga, Răzvan a observat că nu are verigheta pe deget. S-a uitat pe birou, pe sub hârtii, s-a plimbat pe duşumea în patru labe - verigheta nicăieri. A început să între în panică, pentru că Nataşa nu ar fi acceptat prea uşor ca el să dovedească atâta lipsa de respect faţă de obiectul care simboliza iubirea lor. Plus că i-ar fi venit imediat în minte că el şi-a ascuns special verigheta, ca să nu observe nu ştiu cine că e căsătorit şi să accepte o legătură extraconjugală etc.