Domnii Munteanu și îmbulzeala

Despre îmbulzeala din spitale, chiar că nu cred că mai am eu ce să scriu. Se pare că în România această problemă nu se poate rezolva nicicum. Mai ales că medicii acționează, inclusiv în privat, în direcția menținerii îmbulzelii. Nici nu e de mirare, îmbulzeală înseamnă bani.
Acum doi ani am fost la oftalmolog, să-mi dea ochelari. Ca să nu mă îmbulzesc, am ales un cabinet particular, anume Munteanu. Domnul Munteanu este un medic în vârstă, cu părul alb și cu maniere din cele pe care nu le mai găsești în ziua de azi. La cabinetul dumnealui este prezent și Munteanu junior, care se pregătește să continue cariera tatălui. Toate bune și frumoase. Am intrat, am făcut o programare de genul „joi la ora 14:25”, lucru impresionant și dătător de liniște. Parcă mă vedeam intrând la 14:25 în cabinet și stând de vorba degajat cu profesorul Munteanu, achitând apoi onorariul deloc neglijabil și mergând cu rețeta să comand ochelarii ideali.

Când am ajuns acolo, surpriză: holul era ticsit de oameni, exact ca la spitalul din Constanța. Atmosfera grea, bătrâni care nu aveau scaune pe care să se așeze, tineri care se foiau, transpirație, mirosuri. Unii spuneau că stau și așteaptă de la ora 11. Păi stai așa, mi-am zis, adică eu am venit la ora fixată și acum trebuie să aștept să între întâi zecile de oameni care aveau programări la ore anterioare? Asta mi s-a părut prea de tot, așa că imediat ce s-a deschis ușa și a apărut tânărul Munteanu, am strigat: „Domnu' doctor, eu am programare la 14:25”. Asta cred că l-a descumpănit, așa că m-a întrebat: „Cine v-a făcut programarea?” „Dumneavoastră personal”, i-am răspuns. „Atunci așteptați” a strigat el, peste capetele celor din zidul de pacienți. N-au trecut cinci minute că mi-am auzit numele, am intrat și mi-am rezolvat treaba. Se pare că exprimarea nemulțumirii mele l-a determinat să mă invite înăuntru, temându-se, probabil, că am de gând să fac tămbălău și să agit lumea.
Ceea ce s-a întâmplat acolo arată un singur lucru: doctorii, cei care se plâng peste tot că sunt prost plătiți, că ei își fac treaba ireproșabil și alte minuni, sunt niște tipi extrem de lacomi. Altfel nu pot pricepe de ce să programezi zeci și zeci de oameni într-o singură dimineață. Când ai un pacient la jumătate de oră, câștigi mai puțin decât dacă ai la ușă un ghem de oameni, așa încât nu pleacă bine unul că intră următorul. Dacă aș fi discutat cu oricare dintre doctorii Munteanu, i-aș fi spus cam așa: „Domnule doctor, eu am ales să vin la cabinetul Dvs. tocmai pentru că mă aștept să beneficiez aici de un alfel de tratament decât în spital. Vă plătesc o sumă mare ca să vin aici în condiții civilizate, să am o sală de așteptare degajată, să pot sta pe un scaun, să întru la consult la ora stabilită. Dacă nu m-ar interesa aceste lucruri, aș veni la Dvs la spital și acolo m-aș îmbulzi, m-aș enerva, aș aștepta ore întregi să fiu chemat la consult etc.” Nu știu ce mi-ar fi răspuns domnii Munteanu, dar eu, în locul lor, cu siguranță nu aș fi știut ce să zic.