O poveste coreeana

POVESTEA LUI HUH SAENG

Într-o colibă modestă acoperită cu stuf din Valea Namsan trăia o pereche săracă, domnul şi doamna Huh Saeng. Bărbatul nu ieşise din casă de şapte ani şi nu făcea decât să stea cu nasul în cărţi, în odaia sa.

Într-o zi, înlăcrimată, nevasta i-a zis: „Uite ce, omule, la ce bun să tot citeşti atâta? Mi-am trecut tinereţea spălând şi cosând pentru alţii şi cu toate astea nu am decât o singură haină şi o singură fustă de purtat, iar de trei zile nu am mâncat nimic. Mi-e foame şi mi-e frig. Aşa nu se mai poate!” 

           Auzind aceste cuvinte, învăţăcelul tomnatic a închis cartea, s-a ridicat în picioare şi fără o vorbă, a ieşit pe uşă. Ajuns în centrul oraşului, l-a oprit pe un domn care tocmai trecea pe acolo: „Te salut, prietene! Cine este omul cel mai bogat de pe aici?” „Biet ţăran nepriceput! Nu ai auzit de Byôn-ssi, milionarul? Casa lui cu acoperiş strălucitor de ţiglă şi cu douăsprezece porţi este chiar la doi paşi”.

Huh Saeng şi-a purtat paşii către casa bogătaşului. După ce a intrat pe poarta cea mare, a dat de perete uşa camerei de oaspeţi şi i-a spus gazdei: 

„Am nevoie de un capital de zece mii de yang ca să-mi pornesc o afacere de comerţ şi vreau ca tu să-mi împrumuţi aceşti bani.” 

„Prea bine, domnule, şi unde să vi-i trimit?”

„La piaţa Ansông şi să îi încredinţezi unui comerciant împuternicit de mine.”

„Foarte bine, domnule. O să îi dau lui Kim, care are cea mai mare dintre firmele de la Ansông. O să vi-i puteţi lua de la el.”

„La revedere, domnule.”

După ce Huh Saeng a plecat, toţi ceilalţi oaspeţi aflaţi în încăpere l-au întrebat pe Byôn-ssi de ce i-a dat atât de mulţi bani unui străin care arăta ca un cerşetor şi al cărui nume de familie nici măcar nu îl cunoştea. Dar bogătaşul a răspuns cu un zâmbet triumfător: „Chiar dacă era în zdrenţe, s-a exprimat cu claritate şi la obiect, fără să arate că s-ar fi simţit ruşinat sau inferior, spre deosebire de oamenii de rând care vor să ia bani cu împrumut ca să-şi plătească alte datorii. Un asemenea ins este ori nebun, ori plin de încredere în afacerea pe care vrea s-o înceapă. Dar judecând după ochii săi neînfricaţi şi după vocea răsunătoare, aş zice că este un om deosebit, cu un creier de elită, vrednic de încrederea mea. Mă pricep la bani şi mă pricep şi la oameni. Adeseori, banii îl fac pe om mic, dar unul ca el valorează bani mulţi. Sunt bucuros că l-am ajutat pe un om mare să intre în afaceri mari.”