Inutilitate

Mi s-a luat!

Nu mai am niciun chef sa scriu pe blog. Mi se pare o inutilitate perfecta, mai ales cand vine vorba de urcat literatura. Nu am niciun fel de feedback, nu am habar daca e cineva multumit ca poate citi ce urc eu - sa zicem Buzzati, ori Calvino, ca sa nu mai vorbesc de Cehov sau de Goethe. Nu mi-am propus sa fac culturalizare, departe de mine gandul asta, tot ce-am vrut a fost sa urc aici textele care m-au format. Evident ca aceste texte nu mai pot forma pe nimeni altcineva, pentru ca ele sunt, ca sa zic asa, depasite. Astazi literatura este altceva decat era pe vremea copilariei si a tineretii mele. Asa incat pur si simplu nu am nicio speranta si de fapt nicio dorinta de a influenta pe cineva. N-am reusit eu s-o fac pe Maria sa citeasca, daramite pe niste necunoscuti care ajung pe blogul meu din intamplare.

Descoperirea iadului

Zice Sartre că iadul sunt ceilalți, dar greșește. Iadul este personal, il porti cu tine de cand te nasti si il construiesti prin toate actiunile tale. Iadul este trecutul. De acolo vin toate. Relele pe care le-ai comis nu se mai despart de tine, sunt acolo, in trecut, nu pot fi sterse nicicum, fie ca ti le amintesti fie ca nu. Nimeni nu e inger, cu totii avem un trecut si, in cadrul lui, niste fapte rele pentru care nu exista posibilitatea de-comiterii, ci doar posibilitatea iertarii. Exista asadar o solutie pentru a scapa de iad: iertarea. Ea necesita credinta si pocainta. Daca este adevarat ca va fi o Judecata, lucrurile vor decurge astfel: „Raul Baz, ai comis urmatoarele pacate (urmeaza lista). Pedeapsa pentru ele este urmatoarea (o noua lista). Dar tu ai crezut in Mine si te-ai pocait. Asadar, esti achitat, poti sa te duci in Rai”.

Inca o poveste (cumplita, desigur) a lui Sartre

Erostrat

Pe oameni, trebuie să‑i vezi de sus. Stingeam lumina şi mă aşezam la fereastră: nici prin gând nu le trecea că puteau fi observaţi de sus. Îşi îngrijesc faţada, uneori chiar şi spinările, dar toate efectele lor sunt calculate pentru spectatori de un metru şaptezeci. Cine s‑a gândit vreodată la forma unei pălării melon aşa cum apare văzută de la etajul şase? Neglijează, nu‑şi apără, cu ajutorul unor culori vii şi al unor stofe ţipătoare, umerii şi craniile, habar n‑au cum să lupte împotriva acestui mare duşman al Umanului: perspectiva aeriană. Mă aplecam şi mă umfla râsul: unde e faimoasa lor „poziţie verticală” de care sunt atât de mândri? Apăreau literal­mente striviţi de trotuar, şi de sub umeri le ieşeau două picioare lungi, aproape târâtoare.

Zidul lui Sartre

Azi e ziua mortii lui Sartre. Urc aici una dintre povestile lui. Care povesti, in general, nu mai pot fi uitate.

Zidul

         Ne-au împins într-o sală mare, albă şi am început să clipesc fiindcă mă dureau ochii din cauza luminii. Mai apoi am văzut o masă şi patru tipi în civil, care stăteau la masă şi se uitau prin nişte hîrtii. Ceilalţi prizonieri fuseseră îngrămădiţi în fundul sălii şi am fost nevoiţi să străbatem toată încăperea ca să ajungem pînă la ei. Pe unii îi cunoşteam, pe alţii nu, erau probabil străini. Cei doi din faţa mea erau blonzi, cu capete rotunde; semănau unul cu celălalt: francezi, bănuiesc. Cel mai mărunţel îşi tot ridica pantalonii: era ca un fel de tic nervos.

Les autres

Știi tu, cititorule, ce este aceea o partiție? Este o despărțire a unei mulțimi în clase disjuncte. Ai înțeles ceva? Nimic, sunt convins. Așa că o să-ți dau un exemplu. Ia toți banii mărunți pe care-i ai în buzunar sau în poșetă și aranjează-i pe căprării: 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 de bani. Acum gândește-te la mulțimea tuturor monedelor tale, indiferent de valoare și vezi că ai despărțit-o în grămezi. Grămezile alea sunt clasele disjuncte. Tot n-ai înțeles? Nu-i nimic, îți mai dau un exemplu. Gândește-te la toți oamenii care trăiesc în clipa asta. Ei formează o mulțime imensă. Îi poți împărți în clase disjuncte? Desigur și încă în mai multe moduri.

Căpcăunul și mangalița nerușinată

Pentru că dimineața fac o mică revistă a presei și citesc câteva articole, dau, invariabil peste niște fenomene stranii și amuzante. Unul dintre acestea este modul de reacție al unor cititori la apariția articolelor lui Andrei Pleșu - zis și Căpcăunul Cumsecade.