Mi s-a luat!
Nu mai am niciun chef sa scriu pe blog. Mi se pare o inutilitate perfecta, mai ales cand vine vorba de urcat literatura. Nu am niciun fel de feedback, nu am habar daca e cineva multumit ca poate citi ce urc eu - sa zicem Buzzati, ori Calvino, ca sa nu mai vorbesc de Cehov sau de Goethe. Nu mi-am propus sa fac culturalizare, departe de mine gandul asta, tot ce-am vrut a fost sa urc aici textele care m-au format. Evident ca aceste texte nu mai pot forma pe nimeni altcineva, pentru ca ele sunt, ca sa zic asa, depasite. Astazi literatura este altceva decat era pe vremea copilariei si a tineretii mele. Asa incat pur si simplu nu am nicio speranta si de fapt nicio dorinta de a influenta pe cineva. N-am reusit eu s-o fac pe Maria sa citeasca, daramite pe niste necunoscuti care ajung pe blogul meu din intamplare.
Deci nu mai vad niciun sens in a urca literatura. Mi se pare chiar ca a face asta este de ras. Imi imaginez oameni care intra pe blog, frunzaresc o vreme, apoi dau din cap compatimitor: "ia uite cu ce se ocupa si tipul asta". Si au dreptate, in fond. Ceea ce fac eu este complet inutil. Ma gandeam insa ca a face lucruri inutile poate fi un raspuns la absurditatea vietii. In plus, a face lucruri inutile si absurde este mai mult decat a nu face niciun fel de lucruri. Dar iata ca vine un moment in care constati ca este inutil chiar si sa faci lucruri inutile. Adica viata ramane la fel de absurda, indiferent cat este de util sau de inutil ceea ce faci tu. De fapt, mi se pare o prostie fara seaman sa te pui cu viata si sa faci lucruri ca raspuns la ceea ce face ea.
Adevarul este ca viata te ignora. Daca tu mori sau traiesti, pentru viata este acelasi lucru. Totul traieste o vreme si apoi moare, doar viata este mereu aceeasi. N-are nicio importanta ca odata traiau velociraptori si azi nu mai exista niciunul - viata e tot viata, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Candva traia Bach - azi nu mai traieste. S-a schimbat ceva? Nimic. Asa incat orice reactie ai avea tu in raport cu viata, orice atitudini ai incerca, pe ea o va durea fix in cur. Asta e singurul adevar referitor la viata.
Si atunci solutia este sa faci ce-oi face fara sa te raportezi la viata. Viata e o notiune care nici nu ar fi trebuit introdusa in lexic. Stie cainele meu ca e in viata? Sau delfinul, care e atat de inteligent, stie el ca exista ceva care se numeste viata si care sfarseste prin moarte? Nici pomeneala. Toate fiintele traiesc fara sa stie lucrul asta si tocmai de aia nu au parte nici de ghinion, nici de nefericire, n-au treaba cu binele si cu raul, cu uratul si frumosul, cu minciuna si adevarul.
Una peste alta, mi s-a luat. Dar de data asta mi s-a luat cu adevarat. Nu o sa mai urc niciun fel de literatura pe blog - cu exceptia unor texte scrise de mine. O sa transfer - si am inceput deja - tot ce am urcat de-a lungul vremii pe un alt blog, cu caracter privat. Acolo o sa pot intra doar eu si, cine stie, unele persoane care vor solicita acces si despre care voi fi convins ca sunt cu adevarat interesate sa citeasca acele lucruri.
Apropo, ma uit pe statistici si constat ca un numar foarte mare de vizitatori ai blogului meu au citit "Trei povestiri scurte si incredibile ale lui Tolstoi". In schimb destul de putina lume s-a dus catre "Portretul lui Dorian Gray", catre Sartre sau Camus. Deci nu exista un interes real pentru literatura care m-a format pe mine (si asta, cum spuneam, nu e de mirare).
Daca-si inchipuie cineva ca in tot ce-am scris aici e vreo urma de regret, de nemultumire, de "imi iau jucariile si plec", se inseala foarte tare. Toate au un inceput si un sfarsit si asta e singurul adevar care se poate spune despre lucruri si fiinte. Nu am niciun regret, ba chiar simt placerea pe care ti-o da eliberarea de o povara, ori de o obligatie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu