Invrednicire (14)

Femeia

Nu, nu, i-am strigat, bătând cu pumnul în masă

tu nu eşti, nu, nu eşti o femeie!

Tu nu ai părul în cheia de violă-nstrunat

şi umbrele lui nu se pricep, în efect de glissando,

sub mâna mea răsfirate, val după val să se spargă.

Lucirea în trei colţuri a stelelor din centura lui Orion,

cea care aprindea în nopţile fierbinţi ale lunii Hatyr

privirile reginei deşertului, Cleopatra,

în ochii tăi cenuşii nu pâlpâie când te ating,

iar ridicarea umerilor tăi când respiri,

oh, n-are câtuşi de puţin din lenta

pulsaţie a străvechii jungle peruane

halucinând sub şerpuirea duhurilor invocate

de planta cea învăţătoare - Ayahuasca.

Află că la vederea sânilor dezgoliţi ai femeii,

ceasul mecanic din doi în doi începe să numere clipele,

iar pulberea de coajă de ou din clepsidră

în coriambi de argint îşi transformă şuvoiul.

Mai află că şampania Moet et Chandon turnată pe pielea

femeii, suspendă toate legile fizicii, ale chimiei

şi ale educaţiei,

aşa că ea trebuie de îndată sorbită din fiecare por,

cu buzele fierbinţi ale profetului teban -

androginul Tiresias.

Dar coapsele, coapsele, coapsele,

pentru care s-au sinucis toti marii sculptori ai Antichităţii,

în inimă înfigându-şi cu sete dalta eşecului

când au văzut că numai copii imperfecte ale lor

sălăşluiesc în blocurile de marmură...

coapsele a căror curbă nu poate fi descrisă

de nicio funcţie din analiza lui Leibniz şi Newton

şi care face ca perfecţiunea cercului să fie pusă dintr-odată

sub semnul întrebării...

Oh, coapsele, coapsele...

Aşa că nu, nicidecum! am strigat ridicându-mă.

Tu nu ai fost şi nu esti o femeie.

Mai ai ceva de spus, de adăugat?

Te iubesc, a şoptit privind

către vârful pantofilor.

Te iubesc din tot sufletul şi din toată inima mea.
Raul Baz, 07.05.2014