Dă-mi mâna, repede, trebuie să plecăm -
un fluture mi-a adus mesajul pe care-l aştept
de la-nceput, de când
mi-ai spus întâia oară
că nimeni nu poate trăi decât în sine însuşi:
în Poiana cu Flori se pare că s-a deschis
în sfârşit, un loc pentru degustarea adevărului
că doi înseamnă mai mult decât unu lângă unu.