Ceasul mecanic
Stiu, da, cat de greu ti-ar fi fost
in lipsa mea oricat de putin sa aranjezi prin casa.
Ce deprimare, ce sentiment al zidirii de vie
te-ar fi invaluit, precum iedera
batranele ziduri ale bisericilor neterminate,
daca ai fi-ncercat sa improspatezi apa
din glastra cu crini,
ori praful sa-l indepartezi de pe clapele pianinei.
Stiu bine ca nimic nu ti s-ar fi parut mai chinuitor
decat ca sticla aceea de vin - ah, vechiul vin de Bordeaux
pe care de ziua ta noi doi, numai noi, am golit-o,
s-o iei de dupa usa, singura si trista
si s-o arunci in lada cu cioburile zilelor noastre nepereche.
Nu trebuie sa-mi spui ce crancen sentiment de neputinta
te-ar fi cuprins
daca te-ai fi aplecat ca sa strangi
din semineu cenusa lemnelor de fag
pe care in noaptea Craciunului le-am privit impreuna
tampla langa tampla,
mistuindu-se.
Si nicidecum nu trebuie sa-mi dai vreo explicatie
pentru ca pe masa din bucatarie, aproape putrezit,
e marul ionatan din care am muscat, nesatios, o singura data,
in graba plecarii.
Dar spune-mi, iubito, ceasul meu drag
de pe raftul cu cartile lui Sven Hassel,
ceasul mecanic pe care de cand ne-am mutat in casa aceasta
l-am ascultat in toate noptile bantuite de spaime
cum ticaie monoton,
clipa de clipa cu moartea pe moarte calcand,
nici macar pe el n-ai putut sa-l intorci?
Raul Baz, 22.04.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu