Ganduri despre literatura de "mîine" ale lui Marin Preda

Ce vom citi mîine? 

Ce vom citi mîine? Încotro se îndreaptă romanul românesc contemporan? Pentru a răspunde la o astfel de întrebare este necesar, în prealabil, să răspundem la o alta. Care este destinul literaturii în lume la ora actuală? Cu alte cuvinte, ce loc mai ocupă ea în atenţia publicului şi ce semnificaţie mai au valorile estetice în ochii oamenilor? Mai e literatura tot atît de suverană în sfera manifestărilor de conştiinţă ca în secolele trecute? Mai poate cineva scrie ca Saint-Simon „memorii" de zece mii de pagini (cît opera lui Balzac) şi să mai aibă intactă conştiinţa că revelaţiile lui vor interesa publicul, în acest secol în care nimic nu scapă

reporterului, camerei de televiziune, jurna­lului de actualităţi şi documentului revelator, care nu mai stă ascuns în arhivele secrete? Ce putere mai are un scriitor în faţa dezvăluirilor senzaţionale pe care o presă bine organizată le face publicului cu o rapi­ditate perfectă? Mai poate el conta că psihologia citito­rului a rămas intactă şi că acelaşi cititor mai poate parcurge sute de pagini de invenţie cînd realitatea în­trece orice închipuire? Fiindcă într-o jumătate de secol s-au produs atîtea răsturnări şi omul a asistat la atîtea tragedii, şi cînd n-a asistat şi cînd n-a luat parte la ele i s-a relatat despre ele şi continuă să i se relateze cu lux de amănunte, în reviste cu fotografii de o fru­museţe şi o claritate coloristică buimăcitoare, sau în filme în care bubuitul tunului se aude aievea şi ex­plozia bombei dilată privirea aproape ca în faţa fap­tului trăit, încît ce mai poate face un roman, oricît de ingenios construit, în faţa acestei curiozităţi avide prompt satisfăcute? Ce mai poate spune literatura? Şi anume romanul? În faţa acestei realităţi ce reacţii sunt posibile? Prima care mi se pare evident verosimilă e a scriitorului orgolios care va rămîne la concepţia secolului al XlX-lea şi va declara pur şi simplu că toate acestea n-au legătură cu creaţia artistică, şi că cel mai cuminte e să-şi vadă de treabă liniştit şi să pună mai departe pe hîrtie rodul imaginaţiei sale ca şi cînd nu s-ar fi întîmplat nimic. Dar oare nu s-a întîmplat chiar nimic? Iată întrebarea! Poţi să continui să scrii, dar mai e sigur că vei reuşi în aceste condiţii să determini o mişcare în conştiinţe? O altă reacţie este cea opusă acesteia. Nu mai e nimic de făcut cu lite­ratura legată de istorie şi de eveniment! Scoatem din plăsmuirile noastre tot ce ar avea vreo legătură cu războaiele, cu mişcările de masă, cu relaţiile sociale. Arta cuvîntului e „scriitură", să scriem deci şi să imaginăm orice, care să ne ducă departe, oriunde şi oricum, numai să fie departe de bătrînul realism. Chiar cînd vei fi tentat să încropeşti o istorie interesantă, după ce ai scris-o în mod normal, o iei şi o încurci ca să se înţeleagă din ea cît mai puţin. Să poftească atunci să mai rivalizeze cineva cu noi, această presă, acest cinematograf, acest televizor... Aşa e, dar între­barea e dacă această literatură este lizibilă şi nu ne face într-adevăr să căscăm de plictiseală.

O altă reacţie posibilă o vom găsi la scriitorul care nu va ignora nici puterea documentului care fascinează pe cititor astăzi, şi nici imensa capacitate de informa­ţie pe care o reprezintă presa şi care, ea, cea dintîi, ia, ca să zicem aşa, pentru cititor, spuma evenimen­telor. El va renunţa să mai conteze pe descrierea acestor evenimente deja ştiute, dar nu le va în­toarce spatele şi va încerca să iasă învingător folosindu-le altfel, dînd bătălia şi cîştigînd-o chiar cu ar­mele adversarului. Cum? Prin cunoscuta putere de generalizare pe care documentul brut n-o posedă, şi nici reportajul de actualitate, oricît ar fi el de senza­ţional. Există oare document cu o priză mai mare la cititor ca Procesul lui Kafka, sau Colonia peniten­ciară, sau Ciuma lui Camus, sau Peretele lui Sartre? E nevoie să ne mai oprim să explicăm enormul succes al tuturor operelor de acest gen tocmai într-o epocă în care am fi tentaţi să vedem o îndepărtare a publi­cului de literatură?
NOTA
Mainele lui Preda a sosit. Mai citeste cineva Ciuma lui Camus? De meditat...