O manipulare de rasul curcilor

Dau, in cuprinsul unei postari de pe blogul cuiva pe care-l citesc cand si cand doar pentru a vedea daca si-a mai revenit in simtiri in ce priveste corecta interpretare a evenimentelor de pe scena politica, dau, asadar, peste urmatorul paragraf:

"Am fost ieri la un concert al lui Clint Black, un solist country de mare talent, dupa parerea mea. In pauzele dintre cintece, omul a rememorat unele detalii anecdotice din viata lui. Fusese, in tinerete, pescar, constructor, lucrator intr-o uzina care producea momeala pentru pesti. E interesant ca nimeni din public nu s-a gindit sa-l intrebe ce anume il recomandase ca sa devina muzician."

Autorul postarii scrie aceste lucruri in sustinerea unei idei profund gresite pe care i-a inoculat-o viata, anume ca oricine poate face orice si ca pentru a obtine o anume calitate, o pozitie, un statut, nu trebuie sa fii recomandat de fapte anterioare. Si toate astea, pentru a apara ideea ca Mircea Diaconu poate candida linistit la europarlamentare, cu toate ca in calitatile sale succesive de parlamentar si de ministru nu s-a remarcat prin nimic altceva decat prin maiestria injuraturilor administrate lui Basescu si guvernelor Boc. 

O sa explic acum de ce ideea respectiva e profund gresita si apoi de ce exemplul cu Clint Black este pur si simplu inadecvat, el semanand cu cazul Diaconu cam cum seamana oaia cu capra. 

In comunism, intr-adevar, oricine putea face orice. Spre exemplu, orice ghiolban analfabet putea ajunge scriitor. Totul era ca lucrul asta sa fie comandat de partid. Ca sa fii scriitor nu trebuia nici macar sa stii sa scrii: existau oameni care scriau in locul tau si tu doar semnai (vezi exemplul de notorietate al Elenei Ceausescu). Ca sa fii director nu-ti trebuia vreo stiinta a conducerii intreprinderii. Ca sa fii profesor nu aveai nevoie sa cunosti materia pe care o predai. Existau pozitii in societate pe care le puteai ocupa pe baza unui singur merit: erai comunist de nadejde, sau erai ruda cu un asemenea specimen. Existau insa si meserii pentru practicarea carora chiar trebuia sa stii ce faci. De exemplu chirurg, ori pianist. Practic, o insolita "diviziune a muncii" impartea societatea intre cei care lucrau efectiv, fiind specializati in diverse "domenii de activitate" si cei care erau asezati politic pe pozitii de conducere mai mari sau mai mici, din care nu trebuia sa faca altceva decat sa dea cu gura - uneori nici macar atat. 

Acesta este sistemul in care a crescut Mircea Diaconu, in care, dupa cum se poate vedea, s-ar simti ca la el acasa si in cadrul caruia ar dori sa continue sa activeze. In viziunea de tip comunist a lui Diaconu, pentru a fi ministru nu trebuie sa ai habar de altceva decat de actorie. Daca ai jucat in filme, crede el, atunci poti sa administrezi si bugete, sa faci proiecte de investitii si sa aloci bani pentru reparatii de scoli. Ca sa fii deputat, nu trebuie nimic altceva decat sa te inscrii in partid si sa aranjezi cu seful sa te puna pe lista, intr-o pozitie eligibila. Nu conteaza ca nu te pricepi la nimic din ce-i trebuie unei tari care a fost distrusa de sistemul in care tu te-ai simtit ca pestele in apa. 

Din punct de vedere legal, asa stau lucrurile: orice cizmar poate fi uns ministru, daca puterea politica vrea cu tot dinadinsul. Eu imi aduc aminte de un ospatar de prin Sinaia care, pe baza relatiilor de rudenie, a ajuns in functii foarte inalte. Cei care-l sustineau l-au pus sa-si termine repede o facultate la ff, dupa care omul a fost numai bun pentru diverse demnitati in statul roman. Eu insumi am facut la un moment dat, in tinerete, eroarea de a accepta sa fiu numit politic intr-o functie de director, eroare pe care nu as mai face-o pentru nimic in lume cu mintea de acum. 

Dar anii aia erau inca ani de inceput, oamenii inca nu stiau prea bine cum se construieste viitorul. Acum, lucrurile s-au schimbat. Ne trimitem oamenii in Parlamentul European. E nevoie acolo de competente reale, nu de politruci de doi bani. La Parlamentul European nu se injura la Basescu, acolo e vorba de lucruri serioase. Cine merge acolo ar trebui sa fie recomandat de un anume background.profesional. Ori Mircea Diaconu cu ce se poate lauda? Cu faptul ca a fost actor. Si cu faptul ca a ocupat niste functii in care n-a facut nimic. In plus, este un om care a fost cercetat de institutiile anti-coruptie, care au descoperit ca el a ocupat functii pe care nu avea dreptul sa le ocupe. Si atunci?
Daca vrem sa construim Romania moderna, o putem face numai cu profesionisti. Ori Diaconu este doar un simplu politruc, care in afara de faptul ca se pricepe sa injure la Basescu nu are absolut niciun merit.
Sa vedem acum cum stau lucrurile cu domnul Clint Black, pe care scriitorul blogului despre care vorbeam il da ca exemplu in apararea lui Diaconu. Ce vrea el sa induca, in mod parsiv, in mentalul celor care-l citesc? Simplu: faptul ca daca un om a fost candva portar si acum este vedeta folk, asta ar putea fi acceptat ca argument atunci cand pui un politruc fara nicio pricepere intr-o pozitie de europarlamentar. Asta este, pardon de expresie, de rasul curcilor. De ce spun asta? Pentru ca omul care este vedeta folk si-a confirmat calitatea cantand, umpland salile de concert, inregistrand si vanzand discuri. Asadar el a fost multa vreme portar, dar mama natura l-a inzestrat cu voce si talent, pe care el si le-a cultivat in timp ce era portar, dupa care a iesit in lume si a avut succes. Seamana treaba asta cu evolutia lui Diaconu? Poate cineva sa gaseasca vreo asemanare? Nici pe departe. Diaconu a fost actor. Putem oare sa spunem ca in timp ce era actor, si-a cultivat pe vreo cale talentul in administratia publica si in politica, asa cum Clint Black si-a cultivat talentul muzical nativ? Aiurea! Diaconu si-a vazut de actoria lui pana a cazut Ceausescu, dupa care s-a apucat sa caute surse de bani si glorie. Neavand niciun alt talent (precum Clint Black) prin care sa rupa gura targului si sa faca bani, s-a bagat in politica. Acolo ce-a facut? Ca sa poata fi comparat cu Clint Black, care, cum spuneam, a compus melodii, le-a interpretat si a umplut salile de concert, ar fi trebuit ca Diaconu sa fi facut ceva deosebit ca parlamentar (de exemplu sa initieze o lege care sa-i poarte numele), sau ca ministru (sa faca o reforma reala, sa atraga investitori in cultura etc). Atunci, intr-adevar, ar fi putut fi un bun candidat pentru un fotoliu de europarlamentar, dupa cum Clint Black este bun acum, dupa ce a confirmat, pentru calitatea de interpret invitat peste tot sa concerteze etc.
A spune ca pentru a fi un cantaret de succes nu trebuie ca ceva anume din trecutul tau dinainte de a deveni vedeta sa te recomande pentru asta, presupune sa fii un manipulator de profesie. Mai ales cand o faci pentru a sustine ca un candidat la europarlamentare nu trebuie sa fie recomandat pentru pozitia asta de nimic din trecuta lui activitate.