joi, 17 aprilie 2014

Invrednicire (9)


Ziua tăcerii 
Există o zi, a spus grădinarul
c
ând poţi vedea aievea monadele lui Leibniz
zbenguindu-se printre crini
şi lemniscata lui Bernoulli oglindindu-se cu nesaţ
în picăturile de rouă suspendate de spinii
cactuşilor Opuntia.
La început nu-ţi vei putea da seama ce se întâmplă,
iată,
vei spune, ce era înflorit înflorit a rămas,
iar ce urmează să se deschidă, în sine încă este închis.
Dar dacă o să stai o vreme nemişcat, doar respir
ând,
ascultând
şi privind,
o să-nţelegi: unul dintre bobocii de trandafir, unul singur,
oh, unul dintre ei....  

Nici cel mai iscusit fotograf nu va putea să prindă mirajul acela
şi niciun pictor nu va şti să deosebească
măcar o singură nuanţă nesigură în culoarea sepalelor.
Degeaba vor măsura şi vor analiza savanţii,
aşez
ând totul în complicate formule - nicio necunoscută
nu o să apară pe ecranele aparatelor.
"E
-un simplu boboc, ca oricare altul" vor spune, şi vor pleca mânioşi
că pentru astfel de fantezii au fost deranja
ţi
de la treburile lor importante
;
iar tu nu vei putea decât să repeţi cu glas tot mai stins:
şi totusi priviţi, oh, numai priviţi...

Doar ţie îţi va fi dat să înţelegi, din anumite semne
pe care nimeni altul, în ziua aceea, nu le va putea descifra:
o picătură de rouă, înt
ârziind să se desprindă,
o mică p
âlpâire violacee de puritatea flageoletei,
un chicotit al frunzelor peţiolate, o gingaşă cochetărie
cu eruditul bondar iubitor de parfumuri,
ieşit plin de morgă de sub rădăcina bătrânului nuc
ori, poate, zâmbetul în racursi al unuia dintre eonii
care
din timpuri străvechi cinci câte cinci se prezintă
la astfel de evenimente,
pentru a mărturisi adevărurile subtile.

Nefericitule, a mai spus grădinarul,
mai bine ţi-ar fi fost ţie să nu te fi născut
decât să te afli acolo în ziua acelei tăceri.
Deschiderea care se închide este numele ei bine păzit,
ascuns, prin meştesugul tainic şi mortal al Gematriei,
în vechea carte secretă a florarilor.
Sfâşie-ţi veşmintele şi aruncă-te cu faţa la pământ
precum navigatorii persani ai celor o mie şi una de nopţi,
de furtuni părăsiţi pe Ostrovul Maimuţelor.
Plângi şi te zbuciumă, soarta cea crudă căinează-ţi-o,
căci pentru tine nu mai există scăpare:
în chiar blestemată ziua aceea, fără drept de apel,
la o sută de ani de singurătate vei fi fost condamnat.
Raul Baz, 17.04.2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!