Invrednicire (8)

CERTITUDINEA

Oh, spaima, insuportabila spaima

ca nu mai e timp sa cer indurare pentru vina

de-a le fi spus tuturor celor care au vrut sa ma asculte

ca mintea este facuta din tarana -

caci altfel,

ingaduit i-ar fi fost sa patrunda

adanca taina a puterii

care duce la tinta sageata lui Zenon

cu toate ca ea nicidecum nu se poate desprinde

din stransoarea arcasului,

ar fi-nteles ce-a fost cu o clipa inainte

ca prima secunda a timpului

in neantul de inceput sa rasune,

si-ar fi descoperit miraculoasa alchimie

a trecerii fara durata

de la nimic la zero.

Si plansul, oh, plansul,

care ma ineaca surd cu fiecare

intoarcere a sufletului meu nepocait

catre anii de foc

in care toate erau cu putinta,

dar pe care cu sange rece i-am dedicat indraznelii

de a-i arata lumii propriul ei chip in oglinda

fara sa introduc in ecuatie

numele Celui care a creat oglindirea:

zadarniciei de-a ma pricepe sa explic

cum este cu putinta ca partea,

conform nebuniei lui Cantor,

sa fie egala cu intregul,

trufiei de a sti sa enunt legile

care impiedica stelele din Centura lui Orion

peste piramidele de la Gizeh suierand sa cada,

si mai cu seama neinchipuitei insolente

de a sustine, fara ezitare,

ca unu si cu unu, in veacul vecilor,

nu vor putea sa faca altceva decat doi.

Vai, certitudinea, neomeneasca certitudine

ca indiferent ce va fi, cum va fi,

atunci cand mi se va ingadui sa aflu,

mult prea tarziu o sa fie.

Raul Baz, 12.04.2014