Descoperirea iadului

Zice Sartre că iadul sunt ceilalți, dar greșește. Iadul este personal, il porti cu tine de cand te nasti si il construiesti prin toate actiunile tale. Iadul este trecutul. De acolo vin toate. Relele pe care le-ai comis nu se mai despart de tine, sunt acolo, in trecut, nu pot fi sterse nicicum, fie ca ti le amintesti fie ca nu. Nimeni nu e inger, cu totii avem un trecut si, in cadrul lui, niste fapte rele pentru care nu exista posibilitatea de-comiterii, ci doar posibilitatea iertarii. Exista asadar o solutie pentru a scapa de iad: iertarea. Ea necesita credinta si pocainta. Daca este adevarat ca va fi o Judecata, lucrurile vor decurge astfel: „Raul Baz, ai comis urmatoarele pacate (urmeaza lista). Pedeapsa pentru ele este urmatoarea (o noua lista). Dar tu ai crezut in Mine si te-ai pocait. Asadar, esti achitat, poti sa te duci in Rai”.

Intrebuintari ale rotii

In 1785, pe vremea asta, la Alba Iulia erau omorati prin tragere pe roata doi dintre conducatorii rascoalei taranesti din 1784 - e vorba de celebrii Horea si Closca. Cel de-al treilea, Crisan, se spanzurase in celula lui, ca sa scape mai usor.

Conform Bisericii, Horia si Closca s-ar prea putea ca acum sa fie in Rai, in vreme ce Crisan, saracul, indura in iad pedepse cu mult mai infricosatoare decat trasul pe roata, intrucat sinuciderea este un pacat atat de mare incat cine il savarseste este ars la infinit in cazane cu smoala topita. Sa retinem acest aspect al doctrinei crestine. Intotdeauna cand citesc cate un text despre martirii primelor secole care mureau jupuiti de vii, eviscerati, decorticati, dati prin masina de tocat etc, ma gandesc cat de stranie poate sa fie invatatura asta despre sinucidere. Imi inchipui ca as fi in locul unuia dintre cei care il propovaduiau pe Cristos, ca as fi prins si pus sa ma lepad de credinta mea, altfel voi fi trecut incetisor prin stramosul device-ului din poza: