Greutatea sufletului

În cadrul vechii dispute despre existența vieții de după moarte, oamenii de știință fac apel la rațiune și furnizarea de dovezi. Ceilalți, credincioșii, invocă textele sacre, fel de fel de trăiri și simțiri individuale și, din păcate, scrierile unor impostori pe care ei le iau drept literă de lege. A sta de vorbă cu un astfel de om poate fi o experiență unică și fascinantă. Pentru că este un adevărat spectacol, câteodată, felul în care un credincios caută să te convingă de două lucruri: că el are dreptate și că știința ta nu valorează nimic.

Adevarat a inviat

- A înviat, zici?

- Da, asta îți spun. Mormântul e deschis și El nu mai e înăuntru.

- Dar unde e?

- Asta nu știu.

- Deci nu putem merge să-l vedem?

- Nu, trebuie să asteptăm. Cand o să vrea El, o să ni se arate.

- Dar ucenicii Lui știu unde e?

- Poate că știu, dar n-am vorbit cu niciunul dintre ei.

- Măcar mormântul l-ai văzut? Ai intrat acolo?

- Nu, n-am fost. Mi-e cam teamă, dacă vrei să fiu sincer.

- Atunci de unde știi că e deschis?

Gigel, băiatul cu handicap mintal

O sa scriu astazi despre diferitele semnificatii ale verbului "a sti". N-as fi tinut neaparat sa dezvolt acest subiect, dar zilele trecute am avut o runda de discutii pe FB pe tema - cum altfel - a evenimentelor care leaga personajele politice ale momentului: Basescu, Voiculescu, Bercea, Gadea, Kovesi etc. In discutiile respective, am insistat pe ideea ca nu ar trebui sa ne tot dam cu presupusul, in schimb, atunci cand facem diferite afirmatii, ar fi bine sa avem la indemana dovezi. Preopinentul meu mi-a dat dreptate, lucru care nu l-a impiedicat ca numai doua fraze mai departe sa scrie impetuos: "Toată lumea (în afară de Gigel, băiatul cu handicap mintal din blocul vecin) știe că Kovesi e omul lui Băsescu".