duminică, 12 aprilie 2015

Adevarat a inviat

- A înviat, zici?
- Da, asta îți spun. Mormântul e deschis și El nu mai e înăuntru.
- Dar unde e?
- Asta nu știu.
- Deci nu putem merge să-l vedem?
- Nu, trebuie să asteptăm. Cand o să vrea El, o să ni se arate.
- Dar ucenicii Lui știu unde e?
- Poate că știu, dar n-am vorbit cu niciunul dintre ei.
- Măcar mormântul l-ai văzut? Ai intrat acolo?
- Nu, n-am fost. Mi-e cam teamă, dacă vrei să fiu sincer.
- Atunci de unde știi că e deschis?
- Maria Magdalena a povestit, a povestit și Simon Petru. Ei au fost acolo.
- Și doar pentru că au spus ei, noi trebuie să-i credem?
- A fost și Ioan. Și el a văzut.
- Să mergem și noi să vedem!
- E imposibil acum. Deja soldații lui Pilat nu mai lasă pe nimeni să se apropie.
- Dar de ce?
- Nu vor să vedem că trupul nu mai e înăuntru, ca să nu credem și mai mulți în El.
- Dar nu cumva tocmai pentru că nu ne lasă, vor fi mai mulți cei care vor începe să creadă că e ceva deosebit acolo?
- Ei spun că trupul a fost furat de ucenici și că acum sunt pe urmele lor ca să găsească locul unde l-au ascuns.
- Și nu este posibil să spună adevărul?
- Poți tu să crezi ce spun oamenii lui Pilat, când știi că din ordinul lui a fost Învăţătorul răstignit?
- Acum nu-i vorba despre ce cred eu, e vorba despre adevăr. Ai argumente să mă convingi că e imposibil ca ucenicii să fi furat trupul?
- Dar ce argumente vrei tu? Doar ţi-am spus că Simon Petru și Ioan au văzut mormântul gol.
- Și asta ce arată?
- Arată...
- Vezi? E de ajuns să te gândești putin ca să înţelegi că varianta paznicilor este foarte credibilă. Cealaltă variantă, a învierii, e puţin probabilă. Ai văzut tu om mort care să învie?
- Știi foarte bine că Lazăr a înviat în ziua a patra după moarte, la chemarea Învăţătorului.
- Am auzit povestea asta. Dar n-am fost acolo, n-am văzut cu ochii mei. Așa că am mari îndoieli.
- Eu am fost și am văzut! Învăţătorul a strigat “Lazăre, vino afară” și Lazăr a ieșit, așa cum era, legat la mâini și la picioare și cu faţa înfășurată în maramă.
- Ai văzut tu asta cu ochii tăi?
- Da, eram acolo.
- Când te-ai dus?
- Chiar în acea zi am trecut prin Betania, a fost o coincidenţă fericită. Am văzut mulţime mare mergând în urma Lui și m-am luat după ei. Așa că am văzut cu ochii mei cum a ieșit Lazăr din peșteră.
- Dar mort l-ai văzut?
- Nu, asta nu.
- Și atunci cum poţi să stii că nu era viu acolo în peșteră și nu a fost nicio greutate să iasă când l-a strigat Învăţătorul?
- Nu avea cum să fie viu, erau acolo sute de oameni care știau că murise.
- Deci eu, ca să cred această poveste, trebuie să mă bazez pe ceea ce-mi spui tu, iar tu te bazezi pe faptul că mulţi oameni credeau că Lazăr este mort. Dar ai vorbit cu vreunul dintre ei? L-ai întrebat dacă l-a văzut cu ochii lui pe Lazăr mort?
- Cum puteam să fac așa ceva? Erau cu toţii oameni străini mie, veniseră să le aline pe Marta și pe Maria pentru că le murise fratele. Doar nu vrei să spui că erau cu toţii niște mincinoși, înţeleși între ei.
- Nu spun asta. Poate că ei erau sincer convinși de moartea lui Lazăr. Dar dacă totuși Maria și Marta erau înţelese cu Învăţătorul ca să dea spectacolul învierii?
- După tine toţi oamenii sunt vicleni și mincinoși.
- Nu este adevărat. Dar ca să cred ceva cu adevărat trebuie să mă asigur că lucrurile nu pot sta și altfel.
- În cazul acesta, nu poţi să crezi în nimic, pentru că întotdeauna există o posibilitate ca lucrurile să stea altfel.
- Nu chiar. Eu cred întotdeauna ce mi se întâmplă mie. Dacă mă lovesc la picior, nu am nicio îndoială că m-am lovit la picior. Dacă m-aș îmbolnăvi foarte grav și ar veni Învăţătorul să pună mâna pe creștetul meu și m-aș vindeca în secunda aceea, aș crede. Dar dacă i-o face altuia, am destule motive să mă îndoiesc.
- Nefericitul de tine...
- De ce nefericit?
- Pentru că nu poţi și nu vrei să crezi decât ceea ce vezi.
- Dar cum altfel? Dacă tu îmi spui că ai văzut un porc stând la masă și mâncând, ar trebui să te cred?
- Nu spun că trebuie să credem tot ce ni se spune. Dar în cazul Învăţătorului e cu totul altceva.
- De ce ar fi altceva?
- Pentru că a făcut minuni pe care multă lume le-a văzut.
- Minuni care ar fi putut să fie trucuri pregătite dinainte.
- Sau nu. Tu alegi mereu varianta minciunii. L-ai ascultat vreodată pe Învăţător?
- Da, m-am nimerit într-o duminică la sinagoga unde vorbea el și l-am ascultat cu multă atenţie. Vorbea bine, nimic de zis, dar sunt unii care vorbesc mai bine decât el.
- Și mesajul care era?
- Zicea că dacă primești o palmă trebuie să mai ceri una și pe celălalt obraz. Mai zicea că dacă te uiţi la o femeie și o poftești, te-ai și desfrânat cu ea în inimă. Apoi ne-a cerut să ne iubim vrăjmașii, să ne rugăm pentru cei care ne urăsc, să ne tăiem mâna și să ne scoatem ochiul dacă ne îndeamnă la păcat, să nu ne îngrijim de ce mâncăm și bem, să nu ne pese ce îmbrăcăminte purtăm, să ne lăsăm părinţii și copiii ca să-i urmăm Lui.
- Și cum ţi s-au părut învăţăturile astea?
- Neobișnuite. Cred că era o persoană care căuta neapărat să predice ceva nou, ca să afle cât mai multă lume despre El.
- Eu cred că spunea adevărul și că învăţăturile lui sunt bune. Cuvintele lui au putere, nu ca ale altora. Și eu l-am ascultat odată și tremura carnea pe mine.
- Tremuratul cărnii nu e un motiv să crezi tot ce ţi se spune. Dacă nu l-ai văzut cu ochii tăi pe Lazăr mort și apoi înviat, nu poţi să crezi.
- Ba tocmai atunci poţi să crezi. Asta înseamnă să crezi: să nu te îndoiești, chiar dacă nu ai văzut.
- În felul acesta poţi ajunge să crezi tot felul de năzbâtii.
- Dar dacă tu vezi cu ochii tăi și apoi te duci să le spui celorlalţi ce-ai văzut și ei nu te cred cum e?
- E simplu: nu mă cred și atât.
- Dar poate că e vorba despre ceva important. Gândește-te că ai fi fost în locul lui Lot și te-ar fi anunţat îngerii că Dumnezeu vrea să piardă Sodoma și Gomora. Ce motiv ai fi avut să-i crezi?
- Niciunul.
- Atunci ai fi pierit și tu acolo, împreună cu familia ta.
- Adevărat, asta mi s-ar fi întâmplat. Dar ar fi fost voia lui Dumnezeu.
- Voia Lui este întotdeauna. Dar tu ai posibilitatea să crezi sau să nu crezi.
- Eu aleg să cred numai după ce văd.
- Asadar crezi că Învăţătorul a înviat?
- Nu pot nici să cred, nici să nu cred. Pentru ambele variante aș avea nevoie de dovezi, pe care însă nu am de unde să le iau.
- Adică Simon Petru și Ioan sunt mincinoși? Și Maria Magdalena la fel?
- Nici vorbă de asta. Cum pot să spun eu că sunt mincinoși, dacă n-am fost în locul lor? Ceea ce afirm este cu totul altceva: n-am de unde să știu ce au văzut ei și n-am niciun motiv să îi cred pe cuvânt.
- Măcar că Învăţătorul a murit pe cruce crezi?
- Ţinând cont că a stat răstignit șase ore, înclin să cred că da. Însă chiar nu pot să exclud varianta ca el să fie un om neobișnuit de puternic și rezistent și de fapt să fi fost încă în viaţă când l-au coborât de pe cruce.
- Așadar crezi mai degrabă că a murit, dar nu crezi că a înviat.
- Ai zis bine.
- Maria Magdalena, care a fost la mormânt, a povestit că i s-a arătat Învăţătorul și i-a spus pe nume. Crezi că minte?
- Nu cred nici că minte, nici că nu minte. Poate doar i s-a părut, poate a fost altcineva acolo, poate s-a gândit că e bine să inventeze o întâmplare. Nu am de unde să știu. Poate Învăţătorul chiar a înviat.
- Învăţătorul ne-a promis viată veșnică. Poti tu să crezi că așa va fi?
- De crezut nu pot să cred, însă pot să sper.
- Și atunci cum trăiești? Ca și cum după moarte o să mergi la Dumnezeu, sau ca și cum nu mai urmează nimic?
- Ca și cum voi merge la Dumnezeu.
- Dar de ce? Doar nu ai nicio dovadă că așa va fi.
- E mai prudent.
- Prudent? Deci îţi este teamă că s-ar putea ca Dumnezeu să te tragă la răspundere după moarte?
- Așa stau lucrurile. Dacă Dumnezeu există, câștig viaţă veșnică în Rai. Dacă nu, n-am pierdut nimic.
- Dar Domnul ne cere să credem. Cum speri să ajungi în Rai dacă nu crezi?
- Mă gândesc că Dumnezeu e bun și nu mă va arunca în iad, chiar dacă nu am crezut orbește. Mi-a dat putinţa de a gândi. De ce nu aș folosi-o? Așa că mă întreb și caut dovezi. Dacă le găsesc e perfect. Dacă nu, oricum nu mă reped să spun că nu cred, ci doar că am îndoieli. Mă gândesc că în iad se vor duce aceia despre care a zis Învăţătorul că “nici dacă ar învia cineva din morţi, tot nu vor crede”. Eu, dacă aș vedea pe cineva înviind din morţi, aș crede.
- Am înţeles. Haide, atunci, să căutăm dovezi. Să mergem la ucenici, să-i întrebăm, să mituim soldaţii ca să ne lase la mormânt, să vorbim cu Maria Magdalena...
- Nu vom afla nimic. Mituind soldaţii poate că vom vedea un mormânt gol, dar asta nu este o dovadă, pentru că lipsa unui cadavru din mormânt nu dovedește că mortul a înviat. Vorbind cu Simon Petru sau cu Ioan, nu vom afla decât că n-au văzut trupul Învăţătorului în mormânt. Iar Maria Magdalena ne va spune ce crede ea că a văzut și a auzit. Nu putem face rost de nicio dovadă, chiar dacă ea există pe undeva. Și pe măsură ce timpul trece, șansele de a găsi vreuna devin tot mai mici.
- Spui, așadar, că trebuie să abandonăm orice speranţă de a găsi vreo dovadă?
- Da, asta spun. Dacă Învăţătorul a înviat cu adevărat, sunt sigur că are mijloace să ne convingă de asta. Totul e să nu respingem ideea, să nu spunem “cred cu tărie că El a murit ca oricare alt om și nu a înviat nicidecum și asta nu se poate întâmpla niciodată, nicăieri, cu nimeni”. Să acceptăm că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.
- Totuși, eu cred că a înviat!
- Nu exclud posibilitatea ca într-o zi să-ţi răspund “Adevărat a înviat!”
RaulB


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!