Despre copilărie

Din fericire, există pe lume copilăria... Vîrsta marilor superlative, poate a singurelor superlative pe care le merită viaţa, vîrsta celei mai pure sincerităţi, a celei mai depline libertăţi, vîrsta viselor fără graniţă, vîrsta care trăieşte prin fiori şi se exprimă prin exclamaţii, vîrsta în care toţi sîntem frumoşi, atât de frumoşi încît îi molipsim şi pe ceilalţi, vîrsta în care ni se declară frumuseţea, ca un adevăr al tuturor, vîrsta marelui albastru, pe care-l ascundem în noi, adînc şi mereu, parcă anume pentru a-l descoperi şi redescoperi şi a ne spăla cu el ochii şi inimile în momentele de convulsii şi de spaime ale vieţii noastre.

Din fericire, există pe lume copilăria, susur al tuturor izvoarelor de cristal, rîs gingaş al răsăritului lumii, privire candidă şi adiere a dimineţilor care proclamă lumina şi opresc gesturile negre ale inconştienţei, pulbere de aur şi diamant cu care vrea să ne obişnuiască eternitatea.Din fericire, există pe lume copilăria... Ea este stindardul de inimă al fiecăruia, prin care se unesc antipozii şi meridianele, stindardul în care se revarsă toate culorile şi sunetele naturale ale lumii, stindardul care culege toate rîsetele pure ale vieţii, stindardul prin care elementele universului, căutîndu-se şi împlinindu-se, după atîtea veşnicii, într-o coroană tulburătoare, unică, aceea de fiinţă umană, îşi afirmă sinceritatea lor primară, sinceritatea lor supremă, aceea a existenţei, în afara oricărei cauze şi anulînd însăşi cauza. 

Din fericire, există pe lume copilăria... Ea ne dăruieşte şi ne revelează verbul tuturor verbelor, în înţelesul lui cel mai duios şi mai adevărat, verbul a iubi şi ne îndeamnă parcă să facem din întreaga noastră viaţă o nesfîrşită şi pasionată declaraţie de dragoste, adică s-o supunem creaţiei şi frumosului, îngemănînd ca într‑o pecete nealterabilă aceste două noţiuni, care, la urma urmei, unesc copilăria de celelalte vîrste ale omului.

Copilăria înseamnă frumuseţe, iar frumuseţea trebuie ştiută şi apărată, aşa cum ne îndeamnă definitiv poetul într-una din exclamaţiile lui de cireşar, dedicată copilăriei:

„Frumuseţea trebuie apărată cu dinţii,

cu cei muşcători,

cu Suhardul, cu Mehedinţii,

cu păsările plouate din nori.“

Ah!, dacă ne-am da seama toţi şi pretutindeni că viaţa noastră nu înseamnă altceva decît a iubi şi a sluji copilăria!

                                                                 Constantin Chiriță, autorul romanului „Cireșarii”