Bucătăria
era o încăpere cu ciment pe jos şi pereţi acoperiţi de faianţă albă. Drept în
mijloc se găsea o scurgere, care mă făcea întotdeauna să-mi închipui că mă
aflu, de fapt, într-o sală de baie. După nişte ani, m-am gândit că încăperea aceea fusese cândva un spălător, dar pe atunci gândul nu mă ducea la posibilitatea ca acolo să nu fi
fost dintotdeauna o bucătărie. Nu aveam de unde să ştiu că vila în care locuiam
aparţinuse familiei Cârstea, că domnul Cârstea fusese medicul personal al
Regelui Mihai, iar Doamna Cârstea un fel de şefă a cameristelor la palat. Nu aveam
habar că locuiesc în casa altcuiva, că acel cineva a fost expropriat de guvern
dar continuă să locuiască acolo, în câteva camere, plătind chirie în propria
lui casă şi privindu-ne chiorâş pe noi, ceilalţi. Nu-mi puneam astfel de întrebări.
Şi nici nu mă miram văzând câtă lume locuieşte într-o singură casă. În afară de
noi, cei de jos, mai stătea acolo primarul oraşului, Neagu, care ocupa aproape
tot nivelul de deasupra. Tot acolo mai locuia familia Amărică, iar o cameră
stingheră era ocupată de un oarecare domn Laca. Mai sus, la ultimul nivel,
locuia doamna Cârstea, cu copiii ei. Cu toţi aceştia aveam să stabilesc, de-a
lungul timpului, legături pe care nici nu le-aş fi putut visa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu