De-ale lui Zoscenko (54)

Un joc amuzant

Zilele astea am luat masa la restaurant. După aia am aruncat o privire în sala de biliard. Vo­iam să văd jocul.

Nimic de zis, e un joc interesant. E un joc cap­tivant şi care-l sustrage pe om de la mai ştiu eu ce nenorociri. Unii găsesc chiar că biliardul dez­voltă curajul, capacitatea de a aprecia distanţa din ochi şi perseverenţa. Medicii sunt de părere că jocul acesta este extrem de folositor pentru bărbaţii dezechilibraţi.

Nu ştiu. Nu-mi vine să cred. Cîte unul din ăştia dezechilibraţii, jucînd biliard, atîta se în­doapă cu bere, că după joc abia mai nimereşte drumul acasă. Aşa că mă îndoiesc că treaba asta le-ar prii celor suferinzi de depresie nervoasă.

Cît despre exersarea ochiului, mde... Unuia de la noi din casă, partenerul, tot ţintind bila, era cît pe ce să-i scoată un ochi cu tacul. Şi măcar că omul n-a chiorît, dar a rămas strîmb. Poftim exersare a ochiului! Dacă îl mai pocnesc şi-n celălalt ochi, adio cu aprecierea distanţei!

    Aşa că în ce priveşte foloasele, astea-s poveşti.

Jocul e totuşi amuzant. Mai ales cînd se joacă „cu miză”, e tare interesant să-l urmăreşti.

Desigur, acuma se joacă rar pe bani. În schimb, jucătorii găsesc şi cîte ceva original. Unii îl pun pe cel care a pierdut să treacă pe sub masa de biliard. Alţii îl pun să dea două halbe de bere. Ori îl pun să plătească caniota.

Cînd am intrat de data asta în sala de biliard, am văzut o privelişte foarte hazlie.

Unul care a cîştigat i-a cerut partenerului său, un mustăcios, să treacă pe sub masă cu toate bi­lele. Îi umpluse buzunarele cu bile, îi pusese cîte una în fiecare mînă, ba îi mai vîrîse una şi sub bărbie. Şi uite-aşa a trecut păgubaşul tîrîş-grăpiş pe sub masă, în rîsetele tuturor celor de faţă.

După o nouă partidă, cîştigătorul l-a încărcat iar pe mustăcios cu bile şi în plus i-a poruncit să ia tacul în dinţi.

Ăla, bietul de el, s-a băgat iar pe sub masă în rîsetele homerice ale asistenţei.

Pentru partida următoare nu ştiau ce să mai scornească.

Mustăciosul zice:

— Căutaţi ceva mai uşor, ca şi aşa m-aţi dat gata.

Într-adevăr, de istovit ce era, i se pleoştiseră şi mustăţile.

Cîştigătorul zice:

— În schimb, prostule, pedepsindu-te în fe­lul ăsta, am să te învăţ să joci biliard ca lumea.

Cîştigătorul era însoţit de un amic. Amicul ăsta zice:

— Am găsit! Dacă pierde, facem aşa: trece pe sub masă încărcat de bile şi-i mai legăm şi o ladă de bere de picior.

Cîştigătorul rîde:

— Brava! Fain!

Mustăciosul zice ofensat:

— Dacă lada e plină, nu joc. Mie mi-e greu să mă bag şi cu lada goală!

Ce mai — a pierdut şi de data asta. În rîsetele celor de faţă, l-au încărcat de bile, i-au vîrît tacul în dinţi şi i-au legat o ladă de picior. Pe deasupra, amicul cîştigătorului îl mai împingea pe mustăcios cu tacul, ca să străbată mai repede traseul de sub masă.

Atîta a rîs cîştigătorul, că s-a prăbuşit pe scaun, gîfîind ca vai de el.

Mustăciosul a ieşit de sub masă într-un hal fără de hal. S-a uitat buimac la cei din jur şi un răstimp a stat neclintit. Pe urmă şi-a deşertat buzunarele de bile şi s-a apucat să-şi dezlege lada de bere de la picior, zicînd că el nu mai joacă.

Cîştigătorul se tăvălea de rîs. Zise:

— Hai, Egorov, scumpule, mai facem o par­tidă. Am o idee grozavă!

Alălalt zice:

— Ce idee v-a mai venit?

Înecîndu-se de rîs, cîştigătorul îl lămureşte:

— Hai să jucăm pe mustăţile tale. De mult mi-e scîrbă mie de mustăţile astea stufoase. Dacă cîştig, ţi le tai. Vrei?

Mustăciosul zice:

— Nu, pe mustăţi nu joc, ori îmi daţi patru­zeci de puncte înainte.

Ce mai vorbă — iar a pierdut. Şi pînă să zică cineva ceva, cîştigătorul a luat un cuţit şi s-a apucat să taie mustaţa partenerului ghinionist.

Ăi din jur se prăpădeau de rîs.

Deodată, unul din cei de faţă vine lîngă cîştigător şi-i zice:

— Îmi închipui că partenerul dumitale e un tont, dacă acceptă astfel de pedepse. Şi dum­neata profiţi şi batjocoreşti un om într-un local public.

Prietenul cîştigătorului zice:

— Da' dumneata ce te bagi? Doar acceptă de bună voie!

Cîştigătorul îi zice partenerului său cu o voce languroasă:

— Egorov, ia vino-ncoa'. Spune asistenţei că ai acceptat de bună voie toate pedepsele.

Cu mîna pe mustaţa ciopîrţită, partenerul zice:

— Sigur că de bună voie, Ivan Borisovici.

Cîştigătorul se adresează celor de faţă:

— E cîte unul care-şi lasă şoferul să aştepte trei ore pe ger. Eu mă port omeneşte. Dînsul e şofer la noi la instituţie şi eu îl protejez întot­deauna. Nu-l privesc de sus, jucăm biliard ca doi prieteni, îl învăţ şi-l mai şi pedepsesc cîte-un pic. Aşa că nu pot să-nţeleg de ce vă legaţi de mine?

Şoferul întreabă:

— E vreun frizer pe-aici? Rog să-mi potri­vească mustaţa.

Din mulţime iese unul şi, scoţînd o foarfecă din buzunar, zice:

— Sunt bucuros să-ţi potrivesc mustaţa. Dacă doreşti, ţi-o fac a la Charlie Chaplin.

În vreme ce frizerul se moşmondea cu şoferul, eu m-am dus la ăl de-a cîştigat şi i-am zis:

— Nu ştiam că e şoferul dumitale. Credeam că ţi-e prieten. Altfel n-aş fi permis să faci o figură ca asta.

Cîştigătorul, puţin intimidat, zice:

— Da' dumneata cine eşti?

— Eu am să scriu un articol despre dum­neata — zic.

Ălălalt o cam băgă pe mînecă:

— Şi eu n-am să-ţi spun cum mă cheamă!

— Am să descriu numai faptul şi am să adaug că era un bărbat roşcovan, destul de voinic, pe nume Ivan Borisovici. Mă rog, poate că n-ai să păţeşti nimic, dar chiar şi aşa, tot o să te rîcîie la inimă cînd vei vedea cazul încredinţat tipa­rului.

Auzind de articol, amicul cîştigătorului a şters-o.

Cîştigătorul s-a mai răţoit o vreme, făcînd pe grozavul şi bînd bere, şi ţipînd în gura mare că lui puţin îi pasă.

Cu mustaţa potrivită, şoferul parcă a mai înti­nerit şi s-a făcut mai frumos. Văzînd una ca asta, mi-am propus să scriu foiletonul mai puţin tăios. 

Şi cînd m-am întors acasă, după cum vedeţi, l-am scris. Acuma dumneavoastră îl citiţi şi de bună seamă că vă prinde mirarea că există ase­menea jucători înfierbîntaţi şi că se mai întîlnesc astfel de bărbaţi roşcovani şi antipatici.