In
dormitor, mai era patul cel mare, în care dormeau părinţii mei, un dulap masiv şi
misterios şi o bibliotecă. Pe jos, un covor de un albastru spălăcit, cu un
model simetric oarecare şi înzestrat, pe două dintre laturi, cu franjuri.
Franjurile nu erau un simplu ornament, ci o parte fundamentală a covorului.
Trebuiau periate cu o grijă deosebită, nu doar fiindcă printre ele se puteau
ascunde firimituri de pâine şi, implicit, gândaci flămânzi, dar era esenţial să
rămână paralele şi orientate perpendicular pe latura covorului. Mult mai
târziu, aveam să înţeleg că orientarea franjurilor era păstrată cu atâta grijă
tocmai pentru ca, la cel mai mic deranj produs de cineva, acela să poată fi
acuzat de neglijenţă şi lipsă de respect faţă de munca mamei. Acuzele nu erau
violente, se rezumau la oftaturi cu subânţeles. Deoarece obiceiul descălţatului
la intrare era interzis în casa noastră, datorită prostului său gust,
caracteristic “ţopârlanilor”, oricine trecea pe la noi ajungea să tulbure,
cumva, ordinea desăvârşită a franjurilor. Mama nu spunea nimic, dar, după ce
invitaţii plecau, arbora o anumită expresie, ofta ca o regină, după care
îngenunchea şi aranja zecile de franjuri unul câte unul.
In
dulapul misterios umbla numai tata şi asta mă făcea foarte curios. Curiozitatea
devenea tot mai mare, pe măsură ce-l urmăream deschizând dulapul şi apoi
aproape băgându-se în el, ca să mă împiedice să văd ce se ascunde înăuntru. Mi
se părea că lucrurile de acolo trebuie să fie văzute neapărat, pentru simplul
motiv că tata încerca să le ascundă. Când am început să citesc poveştile copilăriei
şi am aflat că în palatele împăraţilor există mereu câte o cameră în care
nimeni nu are voie să umble, am înţeles că trebuie să aflu, cu orice preţ, ce
comori ascunde dulapul lui tata. Îmi închipuiam că aş putea găsi un ochean
fermecat, prin care, privind, aş vedea cea mai frumoasă prinţesă din lume, sau
nişte diamante cu mii de luciri. Aşa că am fost teribil de dezamăgit atunci
când, după ani şi ani de exerciţii ale fanteziei, tata, medic de profesie, mi-a
spus într-o bună zi: “Ce, crezi că de tine ascund eu lucrurile pe care le am în
dulap? Nici vorbă, de maică-ta le ascund”. Am fost convins, atunci, că în dulap
se găsesc prezervative.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu