Pe şesul Närke trăia pe vremuri o fiinţă care
n-avea pereche în lume, şi anume vrăjitoarea Kajsa de la Ysätter.
O chema Kajsa pentru că vijelia era elementul ei
favorit, toate vrăjitoarele vântului chemându-se de obicei aşa. I se zicea de
la Ysätter, din pricină că era de fel din părţile unde se afla balta Ysätter,
care ţinea de comuna Asker. Se pare că acolo la Asker îşi avea ea de fapt
reşedinţa, dar se arăta şi prin alte locuri. Putea fi întâlnită oriunde pe
întreg cuprinsul şesului Närke.
Nu era o vrăjitoare posomorâtă şi ursuză, ci,
dimpotrivă, veselă şi hazlie, dar îi plăcea grozav când suflau vânturile. Cum
le simţea că începeau să bată, ieşea repede să joace hora pe şesul Närke.
Närke nu era altceva decât un şes obişnuit,
înconjurat din toate părţile de munţi împăduriţi. Această împrejmuire muntoasă
e curmată numai în colţul de nord-est, unde se află lacul Hjälmar.
Dacă dimineaţa vântul bate cu putere spre
interiorul ţării, venind dinspre Marea Baltică, el trece neîmpiedicat printre
dealurile Södermanlandului şi se furişează lesne pe Närke prin părţile unde e
lacul Hjälmar. Străbate apoi şesul de-a curmezişul, dar la apus se izbeşte de
pereţii înalţi ai muntelui Kil şi e silit să dea înapoi. Se târăşte apoi ca un
şarpe şi o ia spre miazăzi. Kajsa de la Ysätter se bucura la culme când şesul
era răscolit de vârtejuri. Se băga în mijlocul lor şi se învârtea ca o
bezmetică. Pletele lungi îi fâlfâiau până în înaltul cerului, iar pulpana
halatului ridica în văzduh nori de praf, tot şesul transformându-se într-o
bătătură pentru hora vrăjitoarei.
Dimineţile, Kajsa de la Ysätter şedea pe câte un
pin înalt, aflat pe o culme de munte, şi căta lung înspre şes. Dacă era vreme
de iarnă şi săniuş, iar pe drumuri umbla multă lume, se grăbea să pornească un
vifor straşnic şi aşternea troiene înalte, de nu mai era chip să ajungă seara
nimeni acasă decât cu mare anevoie. Dacă era vară şi vreme bună de cosit,
vrăjitoarea Kajsa şedea liniştită până ce se încărcau primele care cu fân, iar
pe urmă turna nişte ploi cu găleata, de nu mai putea să muncească nimeni tot
restul zilei.
Cărbunarii de pe muntele Kil abia aveau curajul să
tragă şi ei câte un pui de somn. Căci Kajsa, cum vedea o groapă unde se făcea
mangal fără să fie păzită de cineva, drept acolo se furişa, dădea drumul la
foalele vântului şi într-o clipă se înălţa o pălălaie până la cer. Dacă porneau
într-o seară la drum cărăuşii de minereu de la Laxo şi de la Svarto(1),
vrăjitoarea Kajsa de la Ysätter învăluia drumurile şi tot ţinutul într-o negură
atât de deasă, încât se rătăceau şi cai şi oameni, carele grele înfundându-se
în mlaştini şi în bălţi.
Dacă preoteasa din Glanshammar aşeza măsuţa de
cafea în grădina ei, într-o duminică de vară, şi vântul începea să bată
ridicând faţa de masă şi răsturnând atât ceştile cât şi farfurioarele, se ştia
foarte bine cine era vinovat de o astfel de şotie. Dacă vântul făcea să zboare
pălăria primarului din Örebro(2), silindu-l să fugă prin tot oraşul după ea,
dacă precupeţii se împotmoleau cu lotcile lor de zarzavat pe lacul Hjälmar,
dacă rufele atârnate erau luate de vânt şi se umpleau de praf, dacă fumul se
răspândea uneori seara prin case şi nu voia să iasă afară pe coşurile sobelor,
nu era greu de ghicit cine pusese toate astea la cale şi se desfăta cu ele.
Dar cu toate că vrăjitoarei Kajsa îi plăcea să facă
tot felul de pozne supărătoare, ea nu era o femeie rea la suflet. După cum
putea vedea oricine, băbuşca se purta rău cu cei gâlcevitori, zgârciţi şi
răutăcioşi. Pe oamenii cumsecade şi pe copiii săraci îi lua însă adeseori sub
ocrotirea ei. Bătrânii povesteau că atunci când biserica din Asker era să fie
mistuită de un pârjol, Kajsa de la Ysätter a sosit deîndată pe aripile
vântului, s-a vârât în vâlvătăile flăcărilor, a trecut prin fumul înăbuşitor şi
astfel a înlăturat primejdia.
Cu toate acestea, locuitorilor şesului Närke li se
făcea de multe ori lehamite de isprăvile vrăjitoarei.
Azi lumea spune că ea ar fi murit şi n-ar mai fi
existând, după cum s-a întâmplat cu toate celelalte vrăjitoare. Aşa ceva e însă
greu de crezut. E ca şi cum ar spune cineva că de azi înainte văzduhul va fi
liniştit şi că vântul nu se va mai hârjoni deasupra şesului cu urlete şi
zvoniri, cu valuri de aer rece şi cu potop de ploi.
Cei care socot că vrăjitoarea Kajsa e demult moartă
şi dusă de pe lumea asta, vor afla peste puţin, de altfel, ce s-a petrecut pe
întinsul şesului Närke în anul în care a zburat Nils Holgersson pe deasupra
lui, şi pe urmă n-au decât să creadă ce vor.
(1)Laxo şi Svarto – râuri şi localităţi miniere pe traseul căii ferate care
leagă capitala Suediei de a Norvegiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu