Năboiul
A doua zi era vreme frumoasă. E drept că bătea un
vânt destul de puternic dinspre apus, însă lumea era bucuroasă de acest lucru,
căci vântul usca drumurile desfundate de ploaia torenţială din ajun.
Cei doi copii din Smoland, Osa, păzitoarea de gâşte
şi micul Mats, sosiră pe un drum care ducea din Södermanland spre Närke. Drumul
mergea de-a lungul ţărmului de miazăzi al lacului Hjälmar, iar copiii se uitau
la gheaţa ce acoperea mai tot lacul. Soarele de dimineaţă îşi revărsase lumina
peste gheaţă, care nu părea negricioasă şi neplăcută la vedere, cum e gheaţa de
obicei primăvara, ci strălucea albă şi îmbietoare. Cât puteau să vadă copiii cu
ochii, era tare şi uscată. Apa de ploaie se scursese printre copaci şi
crăpături sau fusese absorbită. Micii drumeţi nu vedeau decât gheaţa în toată
splendoarea.